Ziua Comemorării Holocaustului în România a fost marcată, la Liceul Teoretic „Al. Papiu Ilarian” printr-o activitate cu tema „Şi la Dej au trăit evrei…”, coordonată de profesorii de istorie Valeria Huza şi Alexandrina Almăşan. În acelaşi timp, Biblioteca LAPI Dej a găzduit o expoziţie de carte tematică şi una de grafică şi colaj cu tema „Destine condamnate”.
În prima parte a activităţii, care a avut loc în sala festivă a liceului, prof. Valeria Huza a făcut o scurtă expunere a istoricului comunităţii evreieşti din Dej, cu accent pe rolul acesteia în devenirea oraşului, după care, eleva Iulia Kerekeş, din clasa a XII -a C, a prezentat un material despre „Lagărul de la Auschwitz, lagărul morţii”. În continuare, eleva Oana Lador (XI C), a prezentat filmul-document “Holocaust – drama umanităţii”, iar elevele Ioana Vaida, Tamara Rus (XI C), au adus în faţa colegilor lor, o serie de mărturii ale supravieţuitorilor Holocaustului.
A doua parte a activităţii s-a desfăşurat la Monumentul Deportaţilor Evrei din Piaţa Ştefan cel Mare şi la Sinagogă. După depunerea unei coroane de flori la monument, elevii au vizitat Sinagoga unde au fost întâmpinaţi de preşedintele Comunităţii Evreilor din Dej, Mişu Rozenberg, care le-a vorbit despre drama familiilor evreieşti comasate în ghetto-ul din Pădurea Bungăr (în mai 1941) şi deportările spre lagărele morţii care au urmat la scurt timp după aceea.
Activitaţi similare, dedicate comemorării Holocaustului au avut loc în toate şcoliile din Dej şi din zonă , organizate de Cercul metodic al profesorilor de istorie şi coordonate de profesorii respectivelor catedre, activităţi urmate de vizitarea Sinagogii.
Foto: Adrian Sălăjan