Nevoia de informare, curiozitatea de a afla lucruri noi, conduc în mod firesc spre acel loc numit MUZEU, acolo unde se întâlnesc căutarea trecutului şi înţelegerea viitorului. Un spaţiu care dă viaţă şi culoare amănuntelor unor epoci cruciale, celor mai proeminente figuri de conducători şi celor mai importante locuri în care s-a plămădit şi călit istoria unei comunităţi. În acest context, întâlnirea cu Muzeul Militar al Corpului 7 Armată, „General Nicolae Şova”, se impune ca o experienţă aparte, emoţionantă şi inconfundabilă.
File de istorie…
Realizat la inițiativa generalului de Brigadă Florian Caba, comandantul Corpului 7 Armată la vremea respectivă, muzeul a fost inaugurat la 9 august 1996, cu prilejul manifestărilor dedicate celei de a 80 – a aniversări a gloriosului corp. Amenajat în centrul municipiului Dej, în şapte săli din complexul de clădiri ocupat de Cercul Militar, muzeul este filială a Muzeului Militar Naţional şi dispune de o expoziție permanentă, incluzând obiecte specifice militare din patrimoniul național, în proporție de 90% originale: documente, reprezentări grafice, diorame, drapele de luptă, registre istorice şi jurnale de operaţiuni, arme şi medalii etc. Astfel că, vizitatorul interesat, are ocazia de a parcurge vizual, întreaga devenire cronologică a Corpului 7 Armată, de la înfiinţarea sa prin Înaltul Decret Regal nr.2784 din noaptea de 14/15 august 1916 şi până în anul inaugurării.
Primind botezul focului la scurt timp după înfiinţare, la 30 august, în zona Mostiştea-Călăraşi, Corpul 7 Armată intră în reorganizare în 1919. Este momentul constituirii primelor structuri ale Armatei Române în Transilvania, după realizarea Marii Uniri, C.7.A. având onoarea de a fi prima santinelă în apărarea spaţiului românesc de peste Carpaţi.
Al doilea Război mondial va găsi efectivele corpului în tranşeele campaniei din Est. Începând cu 25 martie 1942 a fost dislocat în Crimeea, unde a participat în perioada aprilie – mai, la cucerirea şi apărarea peninsulei Kerci. În toamna anului 1942 şi iarna celui următor, Corpul 7 Armată a participat la operaţia de respingere a contraofensivei sovietice la Stalingrad, apărând cu mult eroism sectorul dintre lacurile Monata, Batar Mala şi localitatea Sarpa. Suferind mari pierderi în personal şi tehnică militară, Corpul 7 Armată a fost retras în ţară, împreună cu alte mari unităţi, pentru refacere. În contextul politico-militar pe care a generat-o trecerea României de partea Coaliţiei Naţiunilor Unite, Corpului 7 Armată iniţial i-a revenit misiunea de a trece la apărare, la sud de Timişoara, pentru ca ulterior, să contribuie la eliberarea teritoriului naţional din această zonă, act finalizat la începutul lunii octombrie 1944.
Una din cele mai glorioase pagini de eroism a fost scrisă de trupele Corpului 7 Armată, sub comanda Generalului Nicolae Şova, în operaţiunea pentru eliberarea Budapestei, desfăşurată în perioada 21 noiembrie 1944 – 15 ianuarie 1945. Generalul Nicolae Șova (1885-1966) care a deținut în anul 1940 funcția de Secretar general al Ministerului Apărării, a fost considerat un ofițer model al Armatei Române, apreciat pentru calitățile sale de comandant, pentru bravură în luptă, primind înaintări în grad la excepțional. „Ferm și neplecat, disciplinat, cu cunoștințe militare și generale dezvoltate, hotărât și cu curajul opiniei sale, minuțios în lucrările sale și pe ale cărui servicii și cunoștințe se poate conta în orice împrejurare”, „ca brav și priceput ofițer de război”. Generalul Vasile Atanasiu îl aprecia ca fiind „printre marii noștri generali de război care vor fi înscriși în istoria neamului nostru și al cărui nume va fi înscris printre eroii săi”.
Artizanul victoriei în trei mari bătălii, generalul Nicolae Şova (în memoria căruia muzeul dispune de o sală întreagă) va reuşi „să imprime C.7.A. trăsăturile propriei personalităţi, recunoscute şi dovedite în acţiunile anterioare. Decorat de două ori cu Ordinul „Mihai Viteazul” pentru fapte de arme de excepţie, de numele său şi al C. 7. A. este legat pentru totdeauna eliberarea oraşului Budapesta”.
Desfiinţat în 1947, Corpul 7 Armată renaşte la 1 martie 1994, primind totodată numele de „General Nicolae Şova”, eveniment consfinţit prin înmânarea la 8 mai 1995 a Drapelului de luptă.
Nu se poate vorbi însă despre C.7.A. fără o incursiune în sala de istorie contemporană a Muzeului Militar, respectiv, în trecutul foarte apropiat al Diviziei 81 Mecanizată, înfiinţată în august 1968, când intervenţia unor state ale Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia (cu excepţia României) şi ocuparea acestei ţări au determinat schimbări profunde în structura Armatei a 3-a, care, cu toate componentele ei, a intrat în stare operativă. După numai doi ani, tânăra divizie va face proba eroismului său intervenind în perioada mai-iunie 1970 la salvarea populaţiei şi înlăturarea efectelor inundaţiilor provocate de Someş.
În 1974, cu ocazia celei de a 30 – a aniversări a Zilei Armatei, drapelul de luptă al diviziei a fost decorat cu Ordinul Tudor Vladimirescu clasa a III -a, iar în 1990, marea unitate primeşte denumirea de Divizia 81 Mecanizată „Someş”.
În primavara anului 1994, România a fost prima ţară care a aderat la programul „Parteneriat pentru Pace”, participând în următorii ani la zeci de exerciţii multinaţionale, în ţară sau în străinatate., iar din toamna anului 1995, o direcţie constantă de acţiune a constituit-o realizarea interoperabilităţii cu structurile similare din ţările membre NATO. Pentru început, au fost stabilite 20 de obiective de interoperabilitate, o brigadă de artilerie şi Batalionul 811 Infanterie Dej fiind nominalizate pentru a le îndeplini. Ulterior, alte unităţi şi mari unităţi au fost incluse în acest program, cum a fost, bunăoară, Brigada. 81 Mc./C. 7 A., parte componentă a Forţei de Reacţie Rapidă, creată la începutul lunii martie 1997 şi devenită operaţională la 1 septembrie în acelaşi an.
În perioada 2000 – 2006, Armata Română a beneficiat de un amplu şi complex proces de transformare a marilor unităţi şi a unităţilor din subordine – desfiinţări, înfiinţări, resubordonări, reorganizări, redislocări, modernizări şi operaţionalizări ale structurilor din Corp. Ca urmare, în 2000 s-au desfiinţat comandamentele Corpurilor 5 şi 6 Armată (din Timişoara şi Târgu-Mureş), iar Corpul 7 Armată „Nicolae Şova” s-a transformat în Comandamentul 7 Operaţional, care, la rândul său, s-a desfiinţat în 2002, devenind ulterior Baza 4 Logistică ”TRANSILVANIA” din cadrul diviziei 4 infanterie Gemina.
Parcurgând toate aceste repere temporale găzduite de muzeul dejean, fericit completate cu expoziţia de tehnică militară aflată în exterior, nu se poate să nu te gândeşti şi la extraordinarul efort uman şi material care i-au pus temelia. Astfel, documentarea pentru muzeu a fost realizată de maior Dumitru Ardelean, iar lucrările de amenajare au fost conduse de maior Liviu Cojan (grade avute de cei doi ofiţeri la aceea vreme), un sprijin deosebit pentru înfăptuirea acestui obiectiv fiind acordat de colectivul Muzeului Militar Naţional, alături de cel de la Filiala Oradea a MMN. În acelaşi timp, nu se poate să nu aminteşti numele unor oameni înscrişi în „Cartea de onoare” a muzeului, directori de firme care au sprijinit executarea lucrărilor: Ioan Ungur, Nicolae Stevăr, Laurenţiu Câmpeanu, Gheorghe Hatos, Ioan Găgean şi alţii.
„Un muzeu mic, dar valoros şi care trezeşte multe amintiri”, aşa descrie un vizitator Muzeul Militar din Dej. Şi nu greşeşte, chiar deloc, pentru că Muzeul Militar al Corpului 7 Armată îşi îndeplineşte cu cinste menirea de a demonstra valoarea şi continuitatea instituţiilor noastre ostăşeşti.
Iar un alt argument, pentru a nu ocoli muzeul, este că: nu te poţi întâlni cu viitorul dacă nu îţi cunoşti trecutul!
Magdalena Vaida