La o primă vedere de ansamblu, traiul de zi cu într-o Spanie nu foarte turistică, e destul de similar vieții liniștite dintr-un oraș mic românesc, asemeni Dejului. Oamenii se trezesc relativ devreme (totuși, în aproape două luni de când locuiesc în Linia Concepției, n-am reușit să mă smulg din mrejele cearceafurilor de bumbac înainte de ora 8). Spaniolii iau la micul dejun – zumo de naranja cu conținut ridicat de zahăr, pâine cu unt și gem de fructe fără fructe sau tipicele churros, o abominațiune a lumii patiserilor, scăldată într-o baie de ulei și garnisită cu zahăr praf, topping de ciocolată sau frișcă. Şi nimeni nu iese din casă înainte de a da pe gât un café con leche! Motivul suprem pentru care m-aș putea lepăda de cafea, pe veci!
În funcție de vârstă, nivel al educației și ocupație, fiecare spaniol își vede de rutina cotidiană: copiii sunt duși la creșe, grădinițe, școli. Adolescenții, ajung în cele din urmă la liceu. După ce dau o raită prin magazine, eșuează pe vreo terasă sau joacă un bilet la loto, un darts sau orice alt joc mecanic cu fise. Bătrânii plimbă câini, fac jogging pe faleză, conversează cu vânzătorii, beau bere ziua-n amiaza mare. Adulții se împrăștie care pe unde: o parte traversează o ditai pistă de aeroport pentru a ajunge pe sol britanic, unde-și iau în primire slujbele plătite în lire sterline și se supun programului occidental de nine to six sau ten to seven. Alții rămân în orășelul de baștină, prin magazine, în instituții publice, în HoReCa. Fiecare pe unde poate. Noroc că nu au de tras prea tare la jugul consumerismului, fiindcă peste câteva ore îi așteaptă o lungă și binemeritată pauză de masă.
Am ajuns în La Linea dela Conception, una dintre cele mai sudice așezări spaniole, pe la mijloc de septembrie, iar de atunci nu contenesc a mă minuna cât de molipsitoare este atitudinea je m’enfișistă spaniolă vis-a-vis de punctualitate, de celebra noastră zicală „nu lăsa pe mâine ce poți face azi”. Aici, lucrurile stau taman pe dos: „lasă pe mâine tot ce ar trebui să faci azi, că poate mâine nu mai trebuie făcut”. Lucrurile se leagă între ele, cultul neoficial al întârziatul constant, lipsa totală a stresului raportat la lucruri care trebuiesc musai terminate, relativitatea semantică a conceptului de „urgent”, în sfârșit, mañana lifestyle, toate astea au ceva de-a face cred, cu canicula, care bag seama, zăpăcește neuronii bieților spanioli.
Cultul pentru „mâine”
Nimic nu poate face mai fericit un spaniol decât magicul cuvânt mañana. Rostit de șeful uneori mai leneș decât angajatul, ni se prezintă contextul în care cel din urmă este absolvit de orice îndatorire muncitorească. Task-uri, deadline-uri, mail-uri sau telefoane, toate putând aștepta în tihnă până a doua zi. Fericirea rezidă desigur în eventualitatea anulării unor sarcini, pe motiv că le face altcineva sau că pur și simplu nu mai sunt necesare. Mañana este des folosit și în viața de cuplu. „Ce zici dragă? Facem o baie fierbinte?” îşi întreabă soțul soția. Iar frustrantul răspuns, tipic feminin este: „Mă doare capu’ dragă…Nu vrei mai bine mâine?”
Orice întâlnire socială este considerată reușită dacă persoanele implicate ajung cu minim 20-30 de minte după ora stabilită. Oricât de bizar sună, există contexte în care punctualitatea (cu precădere aia elvețiană) e considerată lipsă de respect.
Dacă știi cum să îl privești, recte folosești, mañana e ca un fel de „tichet de liberă trecere”. E mai mult decât o simplă scuză de a nu fi activ. E convingerea fermă că „nu are sens să ne ambalăm prea tare pentru lucruri care pot fi duse la bun sfârșit de îndată ce soarele răsare”. Sigur, o sustragere perpetuă de la îndatoriri profesionale, personale, sociale, familiale, amoroase etc. nu-i miroase a bine nici unui străin. Dar, deliciul acestui termen constă în vraja subtilă exercitată asupra oricui calcă pe țărână spaniolă. Mai devreme sau mai târziu toți cei expuși stilului de viață mañana capitulează fără excepție. Mai ales dacă sunt înzestrați de la natură cu o serioasă predispoziție spre lene cronică.
* Vă spun pe testate că nu-i treabă ușoară să te mobilizezi cu noaptea-n cap întru elaborarea și mai ales respectarea unei rutine stricte. Dacă nu mi-aș lua zilnic o duzină de pauze de la relaxantul trai pe care îl am, zău că aș fi deja la zâmbăreți!
Infantul regal
Acu’ vreo 2-3 ani, maică-mea îmi povestise pe nerăsuflate despre un documentar referitor la felul halucinant în care sunt crescuți copiii suedezi. Nici până în ziua de azi nu am văzut cu ochii mei documentarul, dar încă îl vânez. Povestea, pe scurt: natalitatea suedeză nefiind foarte ridicată (situația s-a mai schimbat în ultimii ani datorită valurilor de imigranți, în prezent Suedia având 11.9 nașteri / 1000 de oameni), era o minune să fii binecuvântat cu un plod. Care, devenea singura rațiune de a exista a părinților, tot Universul învârtindu-se în jurul micului mucos. Toate bune și frumoase până la educație. Ceea ce cunoaștem noi ca fiind „cei șapte ani de-acasă”, care vine la pachet cu câte-o palmă, câte-o pedeapsă, câte-o mustrare verbală, în Suedia documentarului lui mama era o crimă până și să ridici tonul la neprețuita ta comoară. În fine, țin minte multe detalii revoltătoare legate de permisivitatea exagerată a părinților, țin minte până și faptul că aceștia pot ajunge foarte repede la pușcărie, vinovați fiind doar de o tentativă de disciplinare a pruncului.
După primul week-end petrecut în Spania, nu mi-am putut scoate din cap comparațiile cu acest documentar pe care nici măcar nu l-am văzut. Bijuteriile cele mai de preț ale familiei spaniole, copiii, sunt peste tot: în spitale, în biserici, în parcuri, la restaurante, la piață, în supermarket, la farmacie, în autobuz, pe stradă. Dimineața devreme, la orele siestei sau la miezul nopții. Oricând, la orice oră, fără să aibă vreo treabă reală cu activitatea întreprinsă de adult. Dacă îți dorești o ieșire chill la terasă la sfârșit de program, să mănânci niște măsline, rumegând povești de lucru cu colegii, o poți face, dar uită de liniște. Zeci de maimuțici urlătoare te vor asalta auditiv, în unele cazuri vor și roi în jurul mesei tale, poate chiar vor arunca cu mingea în tine sau se vor cocoța pe scaunul din spatele tău, dansând Macarena. Tot ce poți să faci este să zâmbești frumos și să te prefaci amuzat de situație. N-ai nicio șansă de a interveni, de a-i trimite la părinți, de a-i certa…Tot localul se va uita la tine ca la ultima brută care nu vede nimic pur și inocent în joaca unor prunci. Al naibii de răsfățați!
Shopping și socializare
Dacă vrei să îți cumperi Paracetamol, dacă trebuie să bătătorești culoarele supermarketului din vecini pentru aprovizionarea săptămânală, dacă ai treabă la poștă cu niște timbre, dacă vrei castane sau un amărât de kebab de la ghereta din colț, singura ta șansă de a nu face conversație de complezență este să nu știi sau să te faci că nu știi spaniola. Cele mai enervante sunt babele care țin ocupate casierițele marilor lanțuri de magazine, care, și ele, flămânde să afle ultimele bârfe despre Carmencita, stau la taclale minute înșir, în timp ce la coadă așteaptă alte 10 distinse doamne, dornice de a fi și ele ascultate. Indiferent ce vrei să cumperi, sistemul practic de „intrat-cerut-plătit-plecat” nu se aplică. Iar dacă îl forțezi, ești considerat un străin necioplit, nemanierat, nerespectuos și prost-crescut. Chiar dacă nu le știi limba, dar silabisești două-trei cuvinte uzuale, spaniolii vor fi mai mult decât încântați să îți povestească despre vreme sau fotbal, despre economie, șomaj, politică, chorizo, sangria sau Gaudi. Te vor trimite la Barcelona sau Madrid, iar la plecare te vor alinta „querida/cariño”. Nu te speria atunci când ești pe punctul de a ieși dintr-un magazin, iar un spaniol urlă după un client din fața ta „Bueno cariño, un beso y nos vemos en el fin de semana; qué no te haces planes, vale?”. Spaniolii sunt ființe sociabile și se mândresc cu asta, înțelegi?!
Alexandra Alexa
