Un număr mare de credincioşi din Dej au participat, astăzi, 9 noiembrie, la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei, în Biserica „Sfântul Nectarie” din cartierul Dealul Florilor, care și-a sărbătorit ocrotitorul. Din soborul care a slujit alături de Înaltpreasfințitul Andrei la sărbătoarea parohiei dejene a făcut parte și o delegație venită din Mitropolia grecească a Veriei.
Înaltul Ierarh le-a adresat enoriașilor un cuvânt de învățătură despre invidie, spunând:
„Invidia este una din patimile nenorocite care rănește puțin pe ceilalți și foarte mult pe cel ce o are. Ea se manifestă printr-o părere de rău față de binele și fericirea aproapelui și printr-o bucurie față de necazurile lui. Ea devine foarte gravă, păcat împotriva Duhului Sfânt, atunci când îl pizmuim pe aproapele pentru viața lui duhovnicească. Am ales subiectul în această zi în care îl pomenim pe Sfântul Nectarie, deoarece el a fost victima invidiei clericilor.”
De asemenea, în timpul Sfintei Liturghiei, Mitropolitul Clujului s-a rugat și pentru victimele trecute la cele veșnice în incendiul de la Colectiv și pentru sănătatea celor aflați pe paturile de spitale.
Sfântul Nectarie Taumaturgul, unul din cei mai cunoscuţi sfinţi ai bisericii, este chemat în rugăciune de milioane de creștini, în special în suferințele cauzate de boli. Viața sa exemplară, i-a impresionat pe mulți, astfel că astăzi, Sfântul Nectarie este cinstit și de protestanții din Occident, care au o evlavie deosebită faţă el.
Parohia cu hramul „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej a fost înființată în data de 15 mai 2011 la inițiativa Înaltpreasfințitului Andrei. Piatra de temelie a noii biserici a fost sfințită pe 13 august 2011. Tot atunci a fost binecuvântat Paraclisul în care se desfăşoară programul liturgic al parohiei, până la finalizarea bisericii de zid.
Sursa:Radio Renaşterea
Foto: Sorin Botiş