Prin tradiţie, luna decembrie este luna cadourilor şi implicit, a cumpărăturilor. De la mic la mare, oamenii sunt bombardaţi în perioada de sfârşit de an cu reclame care îmbie la achiziţii de toate felurile, iar oraşele patriei intră într-o stare febrilă: toată lumea goneşte după cadouri, uitând, de multe ori, de semnificaţia sărbătorilor. „Ofertele speciale” şi „preţurile promoţionale” îţi iau ochii şi numeroase magazine împachetează şi ambalează frumos cadourile. Atâta doar,că nimeni nu îţi pune în sacoşă şi un mic ghid al modului în care ar trebui să dăruieşti. Aşa că, mulţi dintre noi ajungem să cumpărăm daruri din obligaţie, din snobism, uitând care este de fapt adevărata semnificaţie a dăruirii.
Potrivit Codului bunelor maniere, „Cadoul nu este obligatoriu.Cadoul nu poate fi nici cerut, nici comandat, nici sugerat decât în câteva situaţii speciale. A şti să oferi mici daruri şi să o faci cu discreţie reprezintă un semn de nobleţe sufletească”.
Să dăruiești din avutul tău, celor care sunt mai puțin norocoși decât tine,e o nevoie firească, pe care o numim generozitate, bunătate, solidaritate. Nu e trecută în codul bunelor maniere, dar se află sădită adânc în structura noastră, de ființe sociale care trăiesc în grup şi nu pot supraviețui fără ajutorul semenilor.
E frumos să dăruiești dar, mai mult decât atât, este necesar. Dăruim din instinct sau din tradiție, de Paşte şi de Crăciun,dar bine ar fi să o facem în mod constant. Pentru că, nu putem trăi fără să fim afectatu de necazurile celorlați, fie că e vorba de sărăcie, de boli sau de efectele unor calamități. O comunitate în care există probleme nu e o comunitate în care să poți fi prosper,bucuros şi în siguranță. Iar ca să existe mai puține probleme nu e suficient să fii sensibil, să te emoționezi,ci să pui cărămizi la întărirea, fortificarea comunității, a cetății în care trăiești.
Mai ales că, actul de a dărui se întoarce la tine ca un bumerang, ca „o rază de lumină proiectată de oglindă”, scria Nicolae Steinhardt în „Dăruind vei dobândi”, explicând totodată că, până şi cel care nu are bunuri materiale, poate dărui ceva celor din jur. O faptă bună, o vorbă bună, un zâmbet…
M.V.
