Cercul Militar din Dej a fost joi, 3 decembrie, gazda unei reuniuni colocviale generic întitulată: „Presa dejeană în secolul XX”. Au fost prezenţi atât veteranii, cât şi mai tinerii reprezentanţi ai presei locale scrise, audio sau online, gazetarii din media centrală, Grigore Cartianu şi Laurenţiu Ciocăzanu, precum şi scriitorul, eseistul şi traducătorul de origine timişoreană, György Györfi-Deák, bibliotecar la Biblioteca Orășenească Jibou.
Desfăşurat sub egida Despărţământului „Dr. Teodor Mihali” Dej al ASTRA, în cadrul proiectului „Memoria documentelor”, reuniunea l-a avut ca moderator pe ec.dr. Radu Gavrilă, preşedintele Astrei dejene, şi s-a bucurat de participarea unui public numeros, din care nu au lipsit desigur, astriştii, dar nici primarul Costan Morar şi viceprimarul Aurelian Mureşan sau mai tânărul politician reîntors pe meleagurile natale, Gabriel Finias Bonta.
Cultura românească de astăzi nu beneficiază încă de o istorie a presei româneşti scrisă şi redactată după exigenţele jurnalismului modern, tot ce s-a publicat înainte de 1989 sau după, fiind în general încercări parţiale de reconstituire a unei perioade sau alta. Perioade din care lipsesc cercetarea coerentă în funcţie de anumite idei, obiective şi programe ce stau de regulă la baza fiinţării unui ziar sau reviste. Cu toate acestea, încercările, atâtea câte sunt şi cum sunt, se dovedesc benefice, mai ales că oferă o privire caleidoscopică asupra realităţii cotidiene, consemnată zi de zi de jurnalişti, iar evenimentele relatate şi recitite cu alţi ochi, se dovedesc, adesea, diferite de „istoria” înghesuită în tomurile oficiale.
O astfel de reconstituire parţială, a oferit expozeul profesorului Viorel Lăcătuş legat de „Presa dejeană interbelică”, expoziţia de ziare vechi şi reviste locale sau judeţene şi, nu în ultimul rând, cuvintele rostite de cei care de mai bine de 20 de ani trudesc în mass media: Zorin Diaconescu, Sandor Szell, Ioana Jeler sau subsemnata. În încercarea de a fixa, rememorând începuturile şi avatarurile presei locale postdecembriste, evoluţia acesteia, canoanele breslei, respectate sau nu, înlocuirea printului de presa vizuală şi-apoi de cea online etc. etc. amintirile comune sau personale, evocarea unor prieteni gazetari dispăruţi, succesele sau frustrările legate de această „meserie” au constituit ingredientele inevitabil necesare pentru o reuniune în care presa a fost vedeta serii. Şi, chiar dacă „presa tânără” – Alex Prunean, Irina Maxim, Răzvan Căucean, Dorin Cociş şi fororeporterul Adrian Sălăjan – n-a prea cuvântat, prezenţa ei a fost una firească, demonstrând existenţa unei continuităţi, supusă, dincolo de scriitură şi mijloace tehnice folosite, unor exigenţe general valabile: a scrie pentru a informa, a scrie pentru a consemna evenimentul petrecut într-un moment dat.
Sigur, în numele libertăţii de expresie, presa poate relata despre orice, poate „retuşa„ realitatea şi poate fabula pe marginea evenimentelor, fără să ofenseze inteligenţa cititorului obişnuit să creadă orice. Există în ziare (indiferent dacă vorbim de print sau online) lucruri pe care nu le citeşte nimeni, cum sunt editorialele, sau lucruri pe care le citesc doar unii, cum este rubrica economică, dar şi lucruri pe care le citesc toţi, cum sunt rubricile de scandal. Ar fi însă greşit să se scoată dintr-un ziar lucrurile pe care nu le citeşte nimeni. Poporul doreşte să aibă în ziarul preferat lucruri pe care nu le citeşte, aşa cum doreşte să aibă în oraş clădiri în care nu intră, de pildă muzee, galerii de artă, librării. În fond, plăcerea deosebită a cititorului, zicea un mare gazetar (Karel Capek), este să găsească în ziar nu lucruri despre care nu ştie, ci lucruri despre care ştie sau chiar a fost de faţă. Este doar o jumătate de adevăr faptul că ziarele servesc transmiterii noutăţilor căci, tot atât de adevărat este că ele servesc şi comunicării unor lucruri vechi şi cunoscute. Poate că domnul Dacian Cioloş a pronunţat ieri un discurs memorabil, dar faptul că şeful guvernului vorbeşte de obicei, nu este o noutate. Aşa cum, dacă în magazinul X s-a furat o haină de blană, poate fi o ştire, dar nu o noutate, pentru că blănuri sau furat de când omenirea trăia în peşteri… Lumea presei este mereu nouă, dar neschimbată.
A doua parte a evenimentului, avându-i ca protagonişti pe scriitorii-jurnalişti Grigore Cartianu şi Laurenţiu Ciocăzanu, s-a cantonat fireşte tot în lumea presei, cu accent pe jurnalismul de investigaţie şi „dezgroparea adevărului” din zgura informaţiilor parazitare ce o înconjoară. 
Cu observaţii pertinente şi multe istorisiri anecdotice, vis-a-vis de un mediu care a ajuns să deformeze, în loc să formeze, cei doi jurnalişti au vorbit fără inhibiţii despre „istoria” noastră recentă (şi care nu va face prea curând obiectul manualelor şcolare), subliniind că fără presă, fără cei devotaţi acestei meserii, manipularea opiniei publice ar avea drum liber, iar democraţia ar fi o simplă butaforie. Şi pentru că scripta manet, cărțile lui Grigore Cărtianu „Sfârșitul Ceaușeștilor”, ”Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”, ”Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „Hagi” precum și filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (regia – Radu Gabrea; scenariul – Grigore Cartianu) constituie dovada că între istoria oficială sau cea televizată şi evenimentele aşa cum s-au petrecut ele, distanţa este uneori, considerabilă.
Seara s-a încheiat cu o „şedinţă de autografe”, iar în ce mă priveşte, cu o concluzie pe care v-o împărtăşesc şi dumneavoastră: indiferent de suportul de care se foloseşte, indiferent dacă e biznis sau pasiune, presa a devenit un mediu familiar, extrem de divers şi de stufos, puţin cinic şi foarte repezit, de multe ori superficial şi veşnic efemer…Pe de altă parte însă, dacă ne-am naşte din nou, toţi jurnaliştii care am fost prezenţi în sală, cred că ne-am lăsa din nou ispitiţi s-o slujim într-un fel sau altul. E ca un microb de care nu mai scapi niciodată, dar poţi să-i supravieţuieşti.
M. Vaida
Foto: Ovidiu Adrian Sălăjan
