Până la faima actuală de personaj retras în Laponia, care într-o noapte face înconjurul lumii pentru a împărţi daruri copiilor cuminţi, Moş Crăciun a parcurs un drum lung şi „de poveste”. Spre bucuria tuturor, el vine însă, negreşit, aducând mereu, an de an, pe feţele copiilor din întreaga lume, un zâmbet luminos. Un zâmbet magic, aşa cum magică trebuie să fie şi copilăria.
La început, n-a fost Crăciunul…
În urmă cu 4000 de ani, primii care au sărbătorit perioada din mijlocul lunii decembrie, corespunzătoare solstiţiului de iarnă, au fost mesopotamienii prin celebrarea Anului Nou, care dura 12 zile. Ei venerau mai multe zeităţi, iar cel care îi conducea era Marduk. În fiecare iarnă, Marduk ducea o luptă cu forţele răului şi ale întunericului. Oamenii îl ajutau sărbătorind Zarmuk, iar la sfârşitul acestei sărbători regele se sacrifica pentru a-l ajuta pe Marduk în luptă (de fapt sacrificatul era un tâlhar îmbrăcat în hainele regelui).
Babilonienii şi perşii aveau Sacaea. Romanii sărbătoreau Saturnalia, în cinstea zeului Saturn. Aceasta era ţinută din mijlocul lunii decembrie până la începutul lunii ianuarie, când se organizau carnavaluri, mese festive, se ofereau cadouri şi se mergea în vizită la prieteni.
În anul 274, împăratul Aurelian a proclamat ziua de 25 decembrie “Ziua soarelui invincibil” (Natalis Solis Invicti), iar în 320 Papa Julius I a declarat această zi ca ziua Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos pentru a contracara Saturnalia, considerată sărbătoare păgână. În 325, împăratul Constantin cel Mare a introdus oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus. De asemenea, el a decis ca duminica să fie „zi sfântă” într-o săptămână de şapte zile şi a introdus Paştele cu dată variabilă.Pe măsură ce creştinismul câştiga teren, noua sărbătoare a fost acceptată, iar data de 25 decembrie a devenit cunoscută ca ziua Naşterii Domnului.
Ca sărbătoare legală însă, în care oamenii beneficiază de o zi liberă, nelucrătoare, Crăciunul s-a impus abia în secolul XIX. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.
Moş Crăciun, uzurpatorul lui Moş Nicolae
Moș Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care și-a făcut apariția cam în aceeaşi perioadă cu începuturile Crăciunului, doar că pe atunci era îmbrăcat în verde. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie).
Conform unei legende, tradiția cadourilor în noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie ar proveni de la Martin Luther care ar fi propagat din anul 1535 aceasta datină numită Christkindl ca o alternativă a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Scopul lui Martin Luther ar fi fost să trezească interesul copiilor pentru Cristos și să-i îndepărteze astfel de datina catolică a cadourilor de Nikolaus, ca fiind un mod de venerație a catolicilor pentru sfinți, lucru interzis protestanților.
Tot conform unei legende, Luther ar fi fost profund impresionat de cerul înstelat, lucru pe care nu l-a putut reproduce în cuvinte pentru familia sa, așa că a tăiat un brad, l-a pus în casă și a pus lumânări în el și le-a aprins. Potrivit legendei, aceasta ar fi originea bradului de crăciun.
O altă poveste legată de brad îşi are originea în secolul al VII-lea când călugării foloseau forma triunghiulară a copacului pentru a descrie Sfânta Treime. În secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, tot ca simbol al creştinătăţii pentru ca mai târziu, în jurul anului 1500, să vadă în el un simbol al copacului din Paradis. Din secolul al XVI-lea, familiile creştine încep să orneze bradul cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri.
Moş Crăciun a devenit o figură populară în secolului al XIX -lea, în 1860, când scriitorul american Washigton Irving l-a portretizat pentru prima dată, în cartea “Cum se sărbătoreşte Crăciunul la Bracebrige Hall”. Tot în 1860, Thomas Nast, un celebru caricaturist a promovat imaginea unui bătrân vesel, îmbrăcat într-un costum roşu cu nasturi negri şi cu o curea din piele în cotidianul Harper’s Illustrated Weekly. Nast a „lucrat” la imaginea lui Moş Crăciun aproape 30 de ani, timp în care i-a stabilit reşedinţa la Polul Nord şi a construit o veritabilă legendă urbană şi comercială în jurul său.
Moş Crăciun aşa cum îl ştim în zilele noastre a fost creat de Harddon Sundblom, care l- a preluat de la Nast, iar imaginea promovată în 1930 de Coca-Cola a devenit rapid un simbol arhicunoscut şi popular.
Alaiul lui Moş Crăciun
Poveştile ţesute în jurul Moşului stabilit la Polul Nord au adus cu sine o galerie de personaje îndrăgite de copii, provenind îndeosebi din mitologia şi basmele scandinave.
Astfel, alaiul lui Moş Crăciun se completează cu spiriduşi, elfi şi reni. Cândva, spiriduşii furau cadourile de sub brad , nu le aduceau. Ideea de spiriduşi de Crăciun vine din credinţa străveche că gnomii păzeau casa omului de spiritele rele. Spiriduşii au fost iubiţi şu urâţi, pentru că, deşi uneori se purtau cu bunăvoinţă, puteau foarte uşor să se transforme în fiinţe răutăcioase şi nesuferite, atunci când nu erau trataţi cum se cuvine. Percepţia cea mai răspândită era că ei se purtau precum persoana cu care aveau de a face, fiind fie răutăcioşi, fie drăguţi. În Evul Mediu, mai degrabă aşteptau daruri decât să le facă. Abia pe la mijlocul secolului al XIX-lea spiriduşii au devenit prietenii lui Moş Crăciun.
Scriitorii scandinavi, cum ar fi Thile, Toplius sau Rydberg, au combinat cele două trăsături oarecum contradictorii ale personajelor: ei îi prezentau pe spiriduşi puţin răutăcioşi, dar buni prieteni şi ajutoare de nădejde ale lui Moş Crăciun. Unii spun că sunt 13 spiriduşi, alţii sunt convinşi că este vorba de nouă sau şase.
În 1822, poetul american Clement Clark a publicat lucrarea „A Visit From St. Nicholas” (cunoscută şi ca „The Night Before Christmas”) în care el l-a descris pe Moş Crăciun ca pe un spiriduş bătrân şi blând, care zboară în jurul lumii într-o sanie trasă de opt reni. Dar, în 1925 s-a descoperit că nu există reni la Polul Nord, aşa că toţi ochii s-au întors spre Finlanda, unde există multe astfel de animale. În 1927, Markus Rautio, un prezentator de emisiuni pentru copii la postul naţional de radio finlandez, a declarat că Moşul locuieşte pe un munte în Laponia. Azi pare aproape sigur însă că Moş Crăciun şi spiriduşii săi stau bine ascunşi undeva pe muntele Korvatunturi în Laponia, Finlanda, în apropiere de graniţa cu Rusia. Pepper Minstix, unul dintre spiriduşi, este paznicul de credinţă ale locului exact al satului lui Moş Crăciun.
Cum reuşeşte acesta să se mişte atât de repede, într-o noapte, din Laponia până în casele tuturor copiilor din lume? Cu foarte multă vreme în urmă, Moş Crăciun şi spiriduşii săi au descoperit formula specială, secretă, a prafului magic pentru reni, care îi face să zboare. Acest praf magic este împrăştiat peste fiecare ren cu puţin timp înainte de a pleca din Laponia, în ajunul Crăciunului. Este suficient pentru a-i face să zboare întreaga noapte în jurul lumii. Zborul este, de altfel, foarte rapid: aproape de viteza luminii de Crăciun. Rudolph este cel mai celebru ren. El este conducătorul celorlalţi opt, pe nume Blitzen, Comet, Cupid, Dancer, Dasher, Donder, Prancer şi Vixen. Când Rudolph era pui, nasul său a fost atins de Magia Crăciunului şi de atunci este strălucitor şi roşu.
Povestea lui Moş Crăciun este o poveste şi toţi suntem de acord cu acest lucru. Dar mai suntem de acord şi cu faptul că fără această minunată poveste, mereu aceeaşi şi totuşi nouă pentru fiecare copil, lumea noastră ar fi infinit mai tristă…
M. Vaida
Foto: pinterest.com
