Absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj, Cornelia Platon este, din anul 1993, profesoară de limba engleză la Liceul Teoretic „Al. Papiu Ilarian” din Dej, şefa comisiei metodice a catedrei de Limba engleză şi coordonator proiecte şi programe educative în cadrul liceului. Începând cu 1997 este cordonator iEARN România (International Education And Resource Network); din 2003, instructor internaţional pentru cursul de dezvoltare profesională „Teaching of Second and Foreign Languages Online Professional Development Course integrating collaborative learning with use of the Internet and new technologies into teaching”, organizat de iEARN New York, în colaborare cu Departamentul de Stat al Educaţiei, SUA, iar din 2009, manager pentru România al programului educaţional Adobe Youth Voices. Este, de asemenea, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei iEARN România, organizatoare a conferinţelor naţionale iEARN, a mai multor seminarii de instruire iEARN şi AYV; organizatoaea unui summit internaţional pentru elevi din Europa Centrală, de Est şi Asia Centrală (120 de elevi şi profesori, din 12 ţări), unei întâlniri Comenius cu 5 ţări participante şi coordonatoare a numeroase proiecte şcolare internaţionale.
Doamnă Platon, aveţi un CV impresionant, din care am spicuit doar, pentru că participările d-voastră la summit-uri, conferinţe, seminarii şi work-shop-uri internaţionale, se întind pe mai mulţi ani şi pe patru continente. Aveţi vocaţie de globtrotter?
După 20 de ani de activitate iEARN şi alte numeroase proiecte internaţionale, aş putea spune că da. Totuşi, mai mult decât globtrotter îmi place să cred că, într-un anumit fel, sunt o ambasadoare a ţării mele. Chiar dacă ceea ce spun sună uşor bombastic, la fiecare conferinţă sau întâlnire internaţională la care particip, indiferent unde are loc aceasta, simt că reprezint cu onoare România. La fel şi colegii mei sau elevii care mă însoţesc. Şi vreau să ştiţi că, la fiecare deschidere oficială a unui eveniment, mă prezint cu drapelul României, pe care îl flutur cu multă mândrie şi emoţie. Iar din 2010, am steagul meu personal, un cadou de la ISU Cluj, prilejuit de participarea noastră comună la o tabără THW din Germania.
Mai mult, am remarcat în fotografii că de fiecare dată purtaţi un foarte frumos costum naţional… Aşa cere protocolul?
Nu, nici vorbă. Este mai degrabă „o convenţie nescrisă” la care au aderat cu plăcere aproape toţi participanţii la conferinţele internaţionale iEARN avute, la deschiderea festivă a unui eveniment. În ianuarie 1997 am lansat proiectul „Folk Costumes Around the Globe” (Costume Populare de pe Glob), pe care îl coordonez în continuare. În acelaşi an, când am prezentat pentru prima dată proiectul la Conferinţa Internaţională iEARN din Barcelona, am lansat şi propunerea ca la următoarele întâlniri, fiecare participant să prezinte un costum popular specific ţării sale. Ideea a avut şi are succes, inclusiv proiectul aflat în derulare, cu şcoli din peste 80 de ţări şi având propria pagină web.
Au urmat apoi conferinţele internaţionale iEARN din Chattannooga, SUA (1998), San Juan, Puerto Rico(1999), Beijing, China (2000), Cape Town, Africa de Sud (2001), unde costumele populare au devenit o veritabilă „pată de culoare” a reuniunilor şi, dincolo de pitorescul lor, un mod de a ne pune în valoare şi a ne preţui reciproc identităţile culturale.
Bineînțeles, idea prezentării costumelor s-a îmbogăţit şi diversificat. În 2002, la Conferinţa Anuală iEARN din Moscova, organizatorii ne-au oferit cunoscutele lor matrioşa pentru a fi pictate pe ele costumele populare ale ţărilor prezente, iar în 2003, în Japonia, pe lângă costumele purtate de participanţi, a existat şi o expoziţie cu păpuşi îmbrăcate tradiţional, organizată în cadrul workshopului meu, la care am prezentat proiectul. O expoziţie extraordinară, pe care toţi participanţii am decis să o lăsăm cadou gazdelor. Cred că a fost şi momentul în care am început să colecţionez, foarte serios, păpuşi îmbrăcate în costumele naţionale ale ţărilor în care am călătorit şi să confecţionez apoi costume pentru păpuşi, împreună cu elevii mei. Parte dintre acestea se află şi azi în vitrina din clasa mea.
Cum vă întoarceţi din aceste ţări, cu ce impresii?
După ce îmi revin din oboseală şi deruta provocată de schimbările de fus orar, am un sentiment de mulţumire şi dorinţa de a mă implica în noi proiecte, iar ideile curg una după alta. Invariabil, constat că sunt mai bogată sufleteşte şi încărcată cu multă energie pozitivă, fericită că am noi prieteni şi viitori colaboratori. Cred că este firesc să fie aşa, pentru că de fiecare dată am ocazia să cunosc oameni admirabili, să învăţ lucruri noi, să iau contact cu moduri de viaţă şi culturi foarte diferite de ale noastre, să accept şi să fac faţă unor noi provocări. În plus, nu odată am avut parte de experienţe memorabile şi extrem de emoţionante…
Cum ar fi…?
În 2004, în Slovacia, de exemplu, mi-am prezentat costumul… desculţă. Nu am reuşit să fac rost de o pereche de opinci pe măsura mea şi am considerat că n-ar fi tocmai potrivit să prezint un costum ţărănesc, autentic, cocoţată pe tocurile unor pantofi eleganţi. Mai ales că am fost cea care a prezentat întreaga paradă şi am invitat participanţii pe scenă. Surprinzător, mulţi dintre cei prezenţi au făcut la fel, simţind probabil acelaşi lucru.
Am avut onoarea să organizez o paradă a costumelor populare la care au participat peste 200 de profesori şi elevi din cei 400 de participanţi, din 57 de ţări. La un moment dat, scena a devenit neîncăpătoare, iar cei din sală au fost copleşiţi de frumuseţea costumelor. Asta, în timp ce flash-urile nu se mai opreau! O imagine extraordinară, o altă faţă a lumii în care trăim!
Alte amintiri se leagă de Olanda unde, în 2006, pentru prima dată a fost o conferinţă internaţională inclusivă, la care participau şi tineri cu dizabilităţi. Am participat cu un elev al şcolii noastre, care a impresionat pe toată lumea prin modul fluent în care vorbea engleza şi franceza, fiind de multe ori translatorul unor activităţi.
Ar mai fi Egiptul, unde am participat de asemenea cu un elev – la vremea aceea webdesignerul paginii iEARN România şi a proiectului cu costume populare – care a stârnit admiraţie prin cunoştinţele sale de webdesign şi operare pe calculator. Sau Marocul, în 2009, unde deschiderea oficială s-a transformat într-un adevărat spectacol, fiecare dintre ţările participante prezentând un scurt program artistic… De altfel Marocul a însemnat pentru mine şi contactul cu Adobe Youth Voices, care este partener cu iEARN. După ce am participat la o instruire mi s-a propus implementarea programului în România, provocare pe care am acceptat-o cu reală emoţie.
Aşadar, încă o provocare?
Dar ce provocare! A trebuit să învăţ să lucrez cu softuri noi pentru mine, să aleg profesorii care să participe la cursurile online, să organizez seminarii de instruire şi evaluare… Din fericire, chiar din primul an programul a fost îmbrăţişat cu interes, cea ce a făcut ca în anul următor, o profesoară şi un elev să obţină, fiecare, câte o bursă pentru Summitul AYV din San Francisco. Aşa că, după şase ani de la demararea programului, pot să mă declar mulţumită.
Referitor la acest program, lansat în 2006 de Fundaţia Adobe, aş mai adăuga că are drept obiectiv familiarizarea tinerilor cu experienţe ale lumii reale şi unelte de ultimă generaţie, pentru a-şi comunica şi împărtăşi ideile sau pentru a-şi valorifica şi expune potenţialul creator (prin filmuleţe ce reflectă probleme cu care tinerii se confruntă în viaţa lor de zi cu zi) şi, nu în ultimul rînd, pentru a acţiona în folosul comunităţilor din care fac parte. Prin intermediul iEARN, programul AYV s-a extins în prezent în 32 de ţări, angajînd peste 27000 de tineri şi 1500 de profesori, în şcoli şi în programe extraşcolare.
Revenind la iEARN, dincolo de provocări, ce a adus nou în învăţămînt în general şi în cel românesc, în special?
iEARN este o organizaţie internaţională non-profit, formată din peste 30.000 de şcoli şi organizaţii de tineret din 140 de ţări, care oferă posibilitatea profesorilor şi tinerilor să lucreze împreună folosind internetul şi noile tehnologii ale comunicaţiilor. Dând elevilor posibilitatea să se angajeze în proiecte educaţionale cu colegi din diferite părţi ale globului, iEARN a pus bazele unor legături online între şcoli, încă din 1988, primii „conectaţi” fiind o şcoală din SUA şi una din URSS. Un experiment curajos pentru vremea respectivă, dar încununat de succes, astfel că la ora actuală, peste două milioane de elevi din lumea întreagă sunt „conectaţi” şi angajaţi într-o multitudine de proiecte, pe diverse teme. Pe lângă faptul că oferă tinerior oportunitatea de a colabora şi chiar de a se întâlni în cadrul unor tabere sau summituri, aceste proiecte le oferă şi posibilitatea de a aplica cunoştinţele acumulate la şcoală şi de a le
împărtăşi cu partenerii lor. Şi, nu în ultimul rând, îi motivează în studiul limbii engleze.
Într-un fel, toate programele educaţionale de colaborare promovate ulterior de Comisia Europeană prin European Schoolnet (Comenius, eTwinning, Spring Day, etc.) îşi au rădăcinile în modelul oferit de iEARN. Aşa cum, foarte mulţi dintre profesorii şcolilor europene, implicaţi în proiecte de colaborare şi parteneriate şcolare, şi-au făcut ucenicia în iEARN.
Pe scurt, un „strămoş” al reţelelor de socializare atât de în vogă acum!
Da, numai că spre deosebire de majoritatea acestor reţele, scopul proiectelor colaborative iEARN este unul educativ, într-un mediu sigur, protejat şi permanent supravegheat de profesori şi educatori. În ce priveşte România, pentru noi iEARN a însemnat „o poartă deschisă spre lume” şi un model de învăţare în afara clasei. Pot spune că, începând deja din 1997, am realizat instruiri – atât cu participarea fizică a cursanţilor, cât şi online – privind aplicarea tehnologiilor moderne la orele de limba engleză şi integrarea proiectelor internaţionale colaborative în curriculum. Acest din urmă deziderat s-a materializat ulterior, prin elaborarea de către mine a unei programe pentru un curs opţional destinat claselor IX-XII, inclus de câțiva ani în curriculum, la decizia şcolii noastre şi numit „Proiecte colaborative online”.
În 2012 aţi fost în India. Cu ce ocazie?
A fost vorba de o bursă obţinută cu ocazia participării mele în direct (online) la Global Education Conferece, în 14-18 noiembrie 2011, cu o prezentare având ca temă „Tinerii români îşi fac vocile auzite în lume prin programul AYV”. Bursa a acoperit costurile participării la Adobe Youth Voices Lead Educator Training, eveniment care a avut loc la New Delhi, în perioada 30 ianuarie – 3 februarie 2012. Summit-ul Adobe Youth Voices, desfăşurat la sediul Adobe Systems din New Delhi, a reunit profesori din 11 ţări din întreaga lume, în care se derulează programul AYV.
Temele abordate s-au referit la folosirea mediei în dezvoltarea gândirii critice şi au vizat conştientizarea importanţei creativităţii în transmiterea mesajului de către tineri. Am fot împărţiţi pe grupe de lucru, fiecare grupă având de făcut un proiect pe o temă dată, materializată într-un produs media care să reflecte subiectul abordat. Am lucrat cu echipamente şi softuri puse la dispoziţia noastră de Adobe Systems, împreună cu inginerii dezvoltatori de programe şi softuri, experienţă unică de ambele părţi. De asemenea, am vizitat trei şcoli în care s-a implementat cu succes programul încă din 2006 şi am rămas impresionată de felul în care, în pofida condiţiilor şi problemelor existente, elevii au reuşit să înveţe să folosească softurile Premiere Elements şi Photoshop, să creeze produse media excelente şi să abordeze teme de real interes pentru tineri, pe care să le ilustreze în filmuleţe de scurt metraj create de ei. În urma acestui training am obţinut certificatul de AYV lead educator. Am învăţat într-o săptămână foarte multe lucruri utile pe care le-am aplicat în activitatea mea ulterioară în cadrul programului Adobe Youth Voices, iar experienţa acumulată în anii care au urmat mi-a dat posibilitatea să dezvolt programul în România şi să obţinem rezultate foarte frumoase la nivel international.
Când porniţi la drum, în ţări atât de îndepărtate şi exotice, aveţi emoţii?
Întotdeauna am. Începând cu formalităţile pentru viză, continuând cu călătoria în sine şi terminând cu impresia pe care o vor păstra în amintire gazdele şi ceilalţi invitaţi despre mine, despre România. Pentru mulţi dintre invitaţi sunt poate prima şi singura persoană din România pe care au ocazia să o cunoască şi care trebuie să le trezească interesul faţă de o ţară vag cunoscută lor. Credeţi-mă, nu e simplu deloc!
Ce a urmat după India?
La nivel naţional am organizat seminarii, simpozioane şi de doi ani avem şi un concurs naţional pe care îl coordonez împreună cu doamna profesoară Geta Crăciunescu de la Colegiul Naţional “Elena Cuza” Bucureşti, împreună cu care am participat la Summit-ul din India în 2012. În vara anului 2012 am participat şi la Conferinţa internatională anuală iEARN, care s-a desfăşurat online; am organizat o videoconferinţă la care au fost contribuitori peste 50 de profesori din lume şi am prezentat proiectul internaţional “Costume populare de pe glob”, pe care îl coordonez din 1997. Acest proiect s-a bucurat de mult succes, iar numărul ţărilor participante a crescut de la an la an, ajungând în momentul acesta la 56.
În 2013 am obţinut o bursă pentru Conferinţa internatională anuală iEARN, care a avut loc în luna iulie la Doha, Qatar, cu proiectul “Costume populare de pe glob” şi unde, în cadrul serii culturale am organizat o paradă a costumelor populare, la care au participat peste 50 de profesori, îmbrăcaţi în costume tradiţionale din ţările lor. Am dedicat această paradă jubileului de argint al programului iEARN. Mai mult de atât, din 2013 am fost selecţionată pentru a fi co-facilitator pentru cursurile on line de dezvoltare profesională puse la dispoziţia profesorilor din lume de către Adobe Youth Voices şi iEARN, având la fiecare curs peste 30 de profesori din lume, pe care i-am instruit cum să lucreze în program. A fost o experienţă extraordinară, am cunoscut oameni deosebiţi, devotaţi meseriei de educator şi dornici să dezvolte creativitatea elevilor prin realizarea de produse media în diferite formate.
De dragul cronologiei, mai trebuie să spun că în august 2014 am participat la Congresul AGIRo al cadrelor didactice din ţară şi peste hotare, care s-a desfăşurat în Constanţa. Aici am prezentat proiectul “Costume populare de pe glob” în cadrul Şcolii internationale de vară, am organizat o videoconferinţă cu o şcoală din Chişinău şi, la finalul congresului, am realizat o paradă a costumelor, la care au participat profesori şi învăţători din toată ţara şi din Republica Moldova şi Ucraina. În acelaşi an, în noiembrie, am participat la Conferinţa Educaţiei Globale online cu webinarul intitulat “Dezvoltarea creativităţii elevilor şi competenţelor media prin programul AYV”.
Cum se încheie anul 2015?
Privind în urmă, pot spune că a fost un an bun, la fel de bun ca cei anteriori. În august a avut loc, la Cluj, Congresul AGIRo al cadrelor didactice din ţară şi peste hotare, unde am fost formator al cursului „Dezvoltarea creativităţii elevilor prin produse media”. În octombrie 2015, am câştigat premiul Adobe Youth Voices Creative Educator Award, un premiu care înseamnă licenţe pentru întreaga suită de softuri Adobe Creative Cloud ce pot fi încărcate pe 25 de calculatoare/laptopuri. O adevărată comoară, softuri în valoare de mii de dolari!
În noiembrie, am obţinut o bursă din partea Asia Europe Foundation pentru a participa la Conferinţa internatională ASEF Classroom Network „Coding-4-Education”, care a avut loc la Sofia, Bulgaria şi în fine, recent, am participat la un concurs internaţional organizat de Adobe cu un proiect conceput pentru a utiliza experienţa media dobândită în cadrul programului AYV în vederea extinderii de proiectului iEARN “Costume populare de pe glob”. La acest concurs am câştigat un mini-grant care îmi va permite să dezvolt proiectul şi să-l pregătesc pentru a fi prezentat în vară la Conferinţa Internatională anuală iEARN, care va avea loc in Pune, India.
Cum s-au prezentat elevii cu care lucraţi la aceste proiecte?
Excelent. Începând din 2013, în fiecare an am avut rezultate foarte bune la Concursul Internaţional Aspire Awards, lucrările elevilor mei fiind apreciate la cel mai înalt nivel. În 2013 am avut în finala concursului filmul “Stop Violence!”, realizat de elevii Paul Drăgan şi Alexandru Mureşan. Filmul a fost de asemenea selecţionat pentru a fi prezentat la Festivalul Internaţional de Film din Qatar (2013). În anul 2014 un alt film a intrat în finala aceluiaşi concurs international şi a câştigat premiul I la votul publicului. Filmul se numeşte „Get A Life” şi a fost realizat de elevii Bianca Toderean şi Paul Turean. A fost selecţionat pentru a fi prezentat la Festivalul Internaţional de Film din Argentina. Anul acesta am avut selecţionate două produse media pentru Festivalul International de Film din Brazilia, un film realizat de Liana Toderean şi Octavian Bora “United through Diversity” şi un poster realizat de eleva Cristina Boldor, intitulat “The price of Air”.
Elevii mei au obţinut de asemenea o mulţime de premii şi menţiuni la concursuri naționale şi regionale, ceea ce înseamnă ca programul AYV şi-a atins scopul în România ( https://www.youtube.com/playlist?list=PLcHPeaUojtfLjbeaY1MhPIzJXR7byrW7M)
Aşadar, un an bun. Doamna Platon, cum priviţi spre anul care vine?
Cu încredere! Cu optimism şi multă încredere!
Succes!
Magdalena Vaida