Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, este numit îngropatul Anului sau, mai recent, Revelion. De exemplu la Jina, în Mărginimea Sibiului, la miezul nopții de 31 decembrie, tinerii satului ies în centrul comunei unde încep un ceremonial de îngropare a anului ce tocmai a trecut.
Zgomotul care însoțeşte trecerea de la anul vechi la cel nou nu este deloc întâmplător. Strigătele de bucurie, chiotele, biciul, tobele, iar mai nou artificiile, pocnitorile nu sunt numai un mod de manifestare a bucuriei, ci, într-o tradiție foarte veche, proprie multor popoare, o metodă de a speria şi alunga spiritele rele. Majoritatea acestor datini reprezintă ecouri ale unor ritualuri păgâne precreştine, fie romane, fie dace sau chiar egiptene. Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopţii de Revelion şi An Nou după miezul nopţii. Divinitatea Anului se naşte, creşte, îmbătrâneşte şi moare împreună cu timpul calendaristic pentru a renaşte după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecţi.
Sfinţii Calendarului popular, metamorfoze ale Anului, sunt mai tineri sau mai bătrâni, după şansa avută de aceştia la împărţirea sărbătorilor: Sânvăsâi, celebrat în prima zi a Anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubeşte şi petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul şi Sântoaderul sunt tineri călări pe cai (23 aprilie); Sântilie (20 iulie) şi Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi. După ei urmează generaţia sfinţilor-moşi: Moş Andrei (30 noiembrie), Moş Nicolae (6 decembrie), Moş Ajun (24 decembrie) şi Moş Crăciun (25 decembrie). Întoarcerea simbolică a timpului în această noapte este asimilată cu moartea divinităţii adorate, iar reluarea numărării zilelor, cu renaşterea acesteia, scrie Agerpres.
De Anul Nou, un loc aparte îl ocupă cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belşug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnaţi şi uneori bani. În ajunul Noului An, pe înserat, îşi fac apariţia ”mascaţii”.
În satele bucovinene se obişnuieşte ca ”mascaţii” să umble în ceată, care reuneşte personaje mascate: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se împarte în grupuri care merg din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou îşi intră în drepturi.
Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau ţurcă în Moldova şi Ardeal, boriţă (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia şi Oltenia, capra este denumită ”brezaia” (din cauza înfăţişării pestriţe a măştii), şi obiceiul se practică mai ales de Anul Nou.
Capra se face dintr-un lemn scurt, cioplit în formă de cap de capră, care se înveleşte cu hârtie roşie, peste care se pune o altă hârtie, neagră, mărunt tăiată şi încreţită, sau se lipeşte o piele subţire cu păr pe ea.
Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un ”ursar”, însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul ”puiului de urs”). În răpăitul tobelor sau pe melodia fluierului, şi ajutată de un ciomag, masca mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai ursului, izbind puternic pământul cu tălpile. Semnificaţia este purificarea şi fertilizarea solului în noul an. Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic.
Strigătul peste sat, practicat mai ales în Transilvania, este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru ”judecarea” publică a celor care au încălcat regulile comunităţii. Cocoţaţi pe dealuri, movile, copaci sau acoperişuri, ei critică prin versuri fetele bătrâne, flăcăii tomnatici, femeile care fac farmece şi descântece, leneşii, hoţii sau beţivii. Acest dialog este aşteptat de întreaga comunitate, încheindu-se cu formula ”Cele rele să se spele, cele bune să se adune!”. Pentru curăţarea relelor şi alungarea spiritelor rele, obiceiul este însoţit de aprinderea focurilor.
În prima zi a noului an, de Sfântul Vasile, se crede că cerurile se deschid, că rugăciunile sunt ascultate şi că animalele vorbesc cu glas omenesc. Tot atunci se merge cu Pluguşorul, Semănatul şi cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că aceia care nu primesc cetele de colindători vor avea necazuri şi sărăcie în anul ce vine.
Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, Pluguşorul a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe. Textul este în excelenţă o naraţie privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase. Începe cu aratul, fiind urmat de semănat, îngrijirea plantelor, recoltat şi adusul boabelor în hambare. Pluguşorul este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, Pluguşorul este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug.
Semănatul este un obicei agrar, structurat după modelul colindelor şi practicat de copii în dimineaţa zilei de Anul Nou, după încheierea Pluguşorului. Colindătorii purtând traiste de gât încărcate cu seminţe de grâu, secară, orz, ovăz, mai rar cu porumb, intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor, şi urează gazdelor sănătate şi roade bogate. Ei sunt răsplătiţi cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună seminţele şi le duc în grajdul vitelor, pentru a fi sănătoase peste an.
Tradiția plugușorului este respectată şi în satele din Transilvania. Tinerii se adună și pleacă cu toții din casă în casă din ajunul Anului Nou și până dimineața alături de clopoței, buhai și bice și colindă un cântec specific acestui obicei.
Un alt obicei de Anul Nou este umblatul cu Sorcova, bucuria copiilor, care poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Numele de sorcovă vine de la cuvântul bulgar ”surov” (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrată cu capacitatea de a transmite vigoare şi tinereţe celui vizat. Textul urării, care aminteşte de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mişcării sorcovei.
În Transilvania de Nord mai există un obicei, de această dată mult mai puțin cunoscut. În noaptea dintre ani, tinerii din sat se întâlnesc și fură porțile de la casele în care locuiesc fete măritate. Obiceiul are loc în special în Maramureș, zona Lăpuş şi în Chiuieşti (jud. Cluj).
În unele sate din Ardeal se credea că în ziua de Anul Nou se deschide cerul şi Dumnezeu se uită pe pământ şi poţi să-i ceri orice şi vei primi. Oamenii stau treji toată noaptea pentru că norocul umblă pe drum, iar dacă te găseşte dormind, nu te mai caută. De asemenea, în noaptea de Anul Nou, tinerii pot afla când se vor căsători şi cum va fi alesul/aleasa, bogat sau sărac, frumos sau urât.
Superstiții de Anul Nou
În ajunul Anului Nou se spune că nu trebuie să ne măturăm locuințele, ca să nu ne aruncăm belşugul. De asemenea, nu se dă nimic afară din casă, nici măcar gunoiul, pentru că rişti să-ți rămână casa goală toată anul. Din acelaşi motiv nu se dă nimic afară din casă nici pe 1 ianuarie.
Se mai spune că în Ajun de an nou trebuie să ne plătim toate datoriile, pentru că altfel vom da tot anul şi nu vom putea agonisi nimic. Tot în această zi nu se dau bani cu împrumut.
E bine ca până în ajun de An Nou să-ți plăteşti toate datoriile, ca să nu fii nevoit să dai bani tot anul şi să sărăceşti. Nu avem voie să spălăm rufe în Ajun de an nou. Unii oameni, foarte superstițioşi, spun că nu e bine să speli rufe până la Bobotează, când se sfințesc apele. Nici de tăiat cu foarfeca nu avem voie în Ajun, deoarece se spune că ne tăiem norocul. Nu avem voie să ne certăm sau să plângem în această zi pentru că riscăm să avem un an foarte, foarte trist.
Nu discutăm aici cât de plăcut este înaintea lui Dumnezeu, dar în general oamenii îşi doresc să aibă cât mai mulți bani, prea puțini se gândesc la sănătate, care este mai bună decât toate. Ca să ne meargă bine, la miezul nopții trebuie să avem cât mai mulți bani în buzunare, iar ca să fim norocoşi în noul an trebuie să avem haine noi şi, dacă se poate, ceva de culoare roşie.
Şi încă ceva de care trebuie să ținem cont: la miezul nopții, uşile se deschid larg ca să iasă anul vechi şi să intre anul cel nou. În casă, deasupra uşii, neapărat trebuie să atârnăm vâsc, pentru a avea noroc, spor în casă şi sănătate şi mai ales pentru a atrage îngerii.
La mulți ani cu sănătate! Domnul să vă dea de toate!
Surse: mediafax.ro, agerpres.ro şi wikipedia
