Sunt câţiva ani buni de când n-am mai văzut-o pe Gabi Bărbulescu şi aproape că o uitasem pe poeta sensibilă care în 1988 semnase un volum de versuri, sub pseudonimul Irina Rareş. Astăzi, vestea trecerii ei în nefiinţă la vârsta de 80 de ani, mi-a readus-o în memorie, mai plină de viaţă ca niciodată. Dar, dat fiind că datele biografice pe care le aveam despre ea mi se păreau irelevante, mi-am permis să vă ofer un interviu pe care i l-a acordat poetei Elena Mereuţă, în 2004, şi pe care îl reproduc întocmai, ca un pios „remember” pe care i-l datorăm toţi cei care am cunoscut-o.
Un suflet desăvârşit într-un OM al muzicii şi poeziei
Recunosc că, de câte ori am plăcerea de a o asculta pe doamna Gabriela Bărbulescu cântând sau vorbind despre poezie, simt un nod în gât şi am lacrimi în ochi. Îmi evocă visul meu din copilărie: voiam să devin soprană!
Doamna Bărbulescu sunteţi ideea mea de absolut în muzică…
Vreau să ştii Elena, că şi eu mă visam soprană în rolul Gildei, pe scena unei opere, cel puţin „Scala” din Milano. N-a fost să fie, dar nu regret profesia aleasă; mi-a adus mari satisfacţii, iar de cântat, am abordat genul care se potrivea mai bine pregătirii mele de „amator” şi firii mele – muzica aşa-zisă „uşoară”.
Mărturisesc regretul meu de a nu vă fi cunoscut în anii 1950-1956, de a nu vă fi văzut pe scena Casei de Cultură în primul spectacol „Concert de muzică uşoară”. Sufletul dumneavoastră mai păstrează parfumul acelor clipe? Ce-mi puteţi mărturisi astăzi, după 48 de ani?
Aceeaşi prietenie pentru domnul Tibi Morariu, care a fost un artist desăvârşit, profesor excelent, un luptător al autodepăşirii; dragostea pentru muzică, dorinţa de a dărui ce este mai frumos şi mai bun. Aceeaşi dragoste pentru toţi cei care mi-au fost alături atunci, fratele meu Ghighi Bărbulescu, Lecu Bogdan, recunoştinţă şi lacrimi pentru cei care nu mai sunt.
Aţi locuit şi profesat 23 de ani din viaţă în Târgu-Mureş. Şcoala Nr.7 şi Clubul Copiilor din acel frumos oraş v-au cunoscut şi ca director. Aţi revenit în Dej în 1986 şi v-aţi concentrat activitatea în domeniul care până atunci era un hobby – poezia şi spectacolele de estradă, gestionând în același timp, Biblioteca CFCH. Ce puteţi să spuneţi despre aceşti ani?
Au fost ani frumoşi, cu bucuria muncii împlinite, cu satisfacţii, mulţi lauri şi multe premii. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu tineri receptivi la frumos şi la valoare. Am compus cu plăcere pentru ei texte adaptate la şlagăre celebre.
Din 1992 până în anul 2000 ați lucrat la Şcoala Specială din Dej, unde grija pentru cultivarea frumuseţii limbii române s-a îmbinat cu apropierea copiilor de tainele şi farmecul muzicii. Aici aţi iniţiat un festival al şcolilor speciale, Veniţi, privighetoarea cântă!, timp de 6 ani. Ce sentimente v-au animat în tot acest timp?
Dragoste şi înţelegere pentru aceste suflete triste care îşi găseau alinare în muzică, poezie şi desen. Mi-a plăcut să particip cu aceşti copii „marginalizaţi! La spectacole pe scena Casei de Cultură, în şcoală sau la alte ocazii atât de îndrăgite de copii.
Din 1991 sunteţi membră activă a Asociaţiei culturale ”ASTRA”. Aţi susţinut comunicate despre mari muzicieni, ca Franz Schubert, sau cu ocazia sărbătorilor omagiale Eminescu, Raoul Şorban… Există vreun domeniu în care nu aţi avut succes?
Desigur, acela în care nu am încercat. Eşecul înregistrat este personal, deci…Deocamdată îmi doresc să scot o culgere de texte de muzică uşoară însoţit de un CD. Şi pentru că simt nevoia, firească zic eu, de a mă implica în viaţa societăţii: vreau să-mi asigur un cadru organizat în care să mă întâlnesc cu generaţia tânără şi, pe lângă nevoia univrsală de armonie, de apropiere de adevăratele valori ale muzicii, să discutăm două probleme sensibile care, după părerea mea, sunt neglijate: alegerea partenerului de viaţă şi hotărârea de a avea un copil sau mai mulţi, momente importante în care ignoranţa sau superficialitatea pot induce conflicte iremediabile.
Crezi că voi reuşi? E atât de greu să găsim armonia în tot ce facem, din primul pas în doi pe care îl facem?
A propos, salut cu bucurie hotărârea celor de foarte sus, de a se reintroduce în clasele de liceu, studiul muzicii şi al artelor plastice, obligatoriu, nu opţional!
Cu siguranţă că un suflet desăvârşit precum al doamnei Gabriela Bărbulescu, va elimina toate barierele prin armele sale, mai puţin obişnuite, pe care le stăpâneşte: poezia, muzica şi propria experienţă de viaţă.
Din tot sufletul, multe împliniri!
Elena Mereuţă – Revista „Impact” Nr.3, februarie 2004
