Agenda deputatului Cornel Itu pentru anul 2016

Agenda deputatului Cornel Itu pentru anul 2016

Într-un amplu interviu acordat ziarului „Făclia”, deputatul PSD, Cornel Itu a expus principalele obiective aflate în atenţia domniei sale pentru acest an.

00081392_large

Între acestea, pe un prim loc de află desigur, finalizarea proiectelor iniţiate deja, cum ar fi înfiinţarea parcului ştiinţific Tetapolis la Cluj-Napoca. Proiectul de lege a fost depus în sesiunea parlamentară care a trecut şi vizează preluarea de către Consiliul Judeţean Cluj a unui teren din domeniul public al statului, aflat în prezent în administrarea Ministerului Transporturilor. Acest teren, în suprafaţă de peste 86.300 de metri pătraţi, este în vecinătatea parcului industrial Tetarom, ceea ce va oferi numeroase avantaje viitorului obiectiv de investiţii: acces facil la infrastructura de transport şi la utilităţile din interiorul parcului industrial Tetarom I, apropierea de locaţiile universităţilor clujene şi apropierea de centrul oraşului. Proiectul va intra în dezbatere la comisiile din Senat în sesiunea ce urmează şi odată adoptat, va urma parcursul firesc, intrând în dezbatere la Camera Deputaţilor. „Sunt optimist în privinţa concretizării acestui proiect, respectiv a adoptării lui de către Parlament. Am în urmă o experienţă asemănătoare, cea privind transferul unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR ” -S.A. în domeniul public al municipiului Dej şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Dej. Anul trecut am susţinut acel proiect pe parcursul tuturor etapelor legislative, iar Dejul a cîştigat, pentru folosul public, un teren de 2.505 mp” – a precizat Cornel Itu.

Harta_Judetului_Cluj_bigÎn ce priveşte proiectele de viitor, potrivit declaraţiei deputatului Cornel Itu, un loc important îl ocupă infrastructura rutieră, alături de crearea de locuri de muncă. În acest domeniu, centura de ocolire a municipiului Dej este un proiect pentru care Cornel Itu a militat de mult timp, la sfârșitul anului trecut fiind informat de Ministerul Transporturilor, că respectiva centură este cuprinsă în master planul pentru 2020-2030. „Acest lucru nu mă mulţumeşte însă, proiectul fiind împins într-un viitor prea îndepărtat. a Aşadar, în acest an voi continua să fac demersuri pentru a obţine urgentarea investiţiei, întrucît pe parcursul activităţii mele parlamentare, am făcut numeroase intervenţii la Ministerul Transporturilor cu privire la necesitatea construirii unei centuri ocolitoare a municipiului Dej, considerînd, în baza tuturor exemplelor şi a studiilor din domeniul infrastructurii rutiere, că o astfel de arteră de transport este vitală pentru dezvoltarea economică şi turistică, pentru industrializarea şi reducerea poluării oricărui oraş cu populaţie medie sau crescută” a precizat Cornel Itu, argumentând totodată că „centurile de ocolire constituie soluţia pentru rezolvarea celor mai importante probleme ale circulaţiei rutiere, întrucît diminuează poluarea mediului, poluarea fonică şi conservă patrimoniul arhitectonic ale oricărui centru urban.”
În plus, municipiul Dej este un nod important de comunicaţii spre oraşele Zalău, Satu-Mare, Târgu-Lăpuş, Baia-Mare, Bistriţa şi Suceava, iar poziţia sa geografică, colinară, îngreunează traficul rutier atât în interiorul oraşului, cât şi în traversarea acestuia.

Semnalizator Legat de Dej este şi finalizarea trecerii de cale ferată din zona OMV, unde până în prezent s-au pus dale, dar nu s-a făcut semnalizarea acustică şi optică, zona OMV – Refrabaz şi intersecţia Dej-Mica, fiind puncte extrem de importante pentru fluidizarea şi siguranţa traficului auto.
Referindu-se la capitolul infrastructură, tot o prioritate o constituie şi susţinerea construirii Autostrăzii Transilvania, un proiect foarte important pentru ardeleni.

În 2016, pe agenda deputatului se află de asemenea câteva proiecte relevante pentru sănătate, educaţie şi sport. În acest sens, Cornel Itu a declarat că va face tot ce îi stă în putinţă pentru finanţarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, „care a rămas de ani şi ani doar un vis frumos pentru noi”.

Imagine1 Totodată, are în vedere şi dotarea Spitalului Municipal Dej cu aparatură cât mai modernă, şi urmăreşte îndeaproape situaţia sediului Staţiei de Ambulanţă Dej.
„Numeroasele interpelări în care descriam ministrului Sănătăţii condiţiile improprii în care îşi exercită profesia medicii şi asistentele Staţiei de Ambulanţă Dej, lucrînd ani la rînd într-un garaj din incinta Spitalului Municipal Dej, care nu beneficia nici măcar de încălzire, au dat roade în toamna anului 2015. Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne au obţinut din partea Guvernului României la o rectificare a bugetului pentru Sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi de prim ajutor calificat, suma de 32.472 milioane lei pentru serviciile de ambulanţă, iar pentru unităţile de primiri urgenţe suma de 52.528 milioane lei. Din aceste fonduri s-au făcut alocări atît pentru finalizarea proiectului de supraetajare şi modernizare a spaţiului destinat acestei staţii de ambulanţă care deserveşte dejenii şi ceilalţi locuitori din Colegiul 6, cît şi pentru Centrul de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Dej” – a spus Cornel Itu.

sport În ce priveşte sportul, care constituie o pasiune a deputatului clujean, acesta se angajează să sprijine în continuare practicarea sportului, atât la nivel profesionist, cât şi amator. Construirea unui bazin de înot la Dej, lângă baza sportivă, este un deziderat mai vechi pe care speră să-l materializeze anul acesta. Un alt punct de interes este susţinerea echipei de volei CS Unirea Dej, pe care a ajutat-o de fiecare dată atât cât i-a stat în putinţă, sportul şi educaţia fiind, în opinia sa, două aspecte importante ale societăţii şi ale felului în care va arăta România viitorului.

deona „Voi continua şi acordarea de burse din fonduri proprii pentru elevii merituoşi, însă lipsiţi de posibilităţi materiale, iar cadrele didactice din Colegiul 6 vor găsi în mine, aşa cum a fost şi în anii ce au trecut, un susţinător al educaţiei şi un om care va transmite de fiecare dată spre Guvern problemele cu care se confruntă, pentru a găsi soluţii rapide şi potrivite. De asemenea, voi ţine cont de problemele specifice din educaţie şi sănătate în activitatea mea legislativă. Am iniţiat numeroase proiecte benefice, cred eu, pentru educaţie, sănătate şi sport, şi doresc să păstrez această direcţie socială a activităţii mele ca deputat. Cîteva dintre proiectele pe care le urmăresc şi pe care le susţin sînt: introducerea uniformelor şcolare, legea sponsorizării şi mecenatului, anularea taxei radio şi TV, iar pe parcursul activităţii mele vă voi informa asupra stadiului acestor iniţiative pe care eu le consider binevenite pentru societatea românească” – a spus Cornel Itu, cu referire la proiectele vizate.

foto-1 În fine, un alt punct important pe agenda anului 2016 este continuarea „bunelor practici” inţiate anterior, respectiv întîlnirile cu reprezentanţii autorităţilor locale din Colegiul 6, şi de a invita reprezentanţi ai autorităţilor centrale sau judeţene la aceste discuţii. Experienţa a dovedit că este cel mai bun mod de a afla problemele concrete cu care se confruntă oamenii, şi de a găsi soluţii eficiente şi rapide.

În încheierea interviului acordat ziaristei Adriana Stupar, deputatul Cornel Itu a dorit să transmită tuturor locuitorilor judeţului, un an mai bun, asigurându-i că întreaga sa activitate va urma linia unui singur principiu, cel al transparenţei în folosul cetăţeanului, iar dorinţa cea mai mare este ca prin activitatea desfăşurată alături de colegii din Grupul parlamentar al PSD, cetăţenii să simtă în mod real că măsurile legislative pe care le promovăm conduc în mod convergent la dezvoltarea şi, implicit, la creşterea calităţii vieţii.

http://ziarulfaclia.ro/ce-si-a-propus-deputatul-cornel-itu-sa-realizeze-in-2016/

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*