Dacă ar fi să punem degetul pe harta lumii pentru a alege o destinație în interes de serviciu, cu siguranță mulți dintre noi am refuza Afganisatnul. Dar alegi această țară atunci când știi că sute de compatrioți de-ai tăi se află în misiune, într-un teatru de operații.
I-ai văzut plecând, într-un cadru festiv, dar nu e suficient, pentru că ai vrea să afli mult mai multe despre ei, despre cum se simt, cum sunt tratați și ce fac departe de casă. Acolo, într-o altă lume.
Aşadar, ca jurnalist alegi și această destinaţie.Cu o anumită doză de inconștienţă, probabil, cum ar spune unii. Dar nu poți vorbi despre Teatrul de Operații din Afganistan, fără să fi fost la faţa locului. Chiar dacă nu este cea mai confortabilă ”rezervare”, merită totuşi să încerci. Şi am ales ca timp de trei săptămâni să-mi desfașor activitatea profesională în Kandahar.
Am pornit spre această destinaţie în dimineața zilei de 18 ianuarie 2016, lăsând în urmă nămeți de zăpadă, un ger năprasnic și oamenii dragi..
Am plecat pentru a-mi îndeplini ”misiunea” de jurnalist, pentru a ajunge în mijlocul dejenilor, plecați din luna august a anului trecut într-o nouă misiune în Afganistan.
După 13 ore de zbor cu un avion Hercules, cu o escală la Baku și una la Kabul, am ajuns la destinație: Kandahar. Am ajuns la Dragonii Transilvani.
După două zile de acomodare începi să intri în ritmul de aici, înveți regulile militare, care nu sunt tocmai permisive, te obișnuiești cu clima și nu în ultimul rând cu praful. E lumea în care ”Dragonii Transilvani” își desfășpară misiunea, una deloc ușoară.
Reîntâlnirea cu unii dintre militarii aflați în Afganistan a fost desigur, emonționantă. Dacă la Dej ne rezumam la un simplu salut, aici, poveștile despre casă au început să curgă. ”Ce mai e pe la Dej?”, ”Ce mai e nou pe acasă?”. Întrebări patetice, am putea spune, dar care aici, departe de casă au o altă încarcătură. Aici, în Afganistan, cel mai mare ”inamic” este dorul de casă.
Chiar dacă se află pe ultima sută de metri ai acestei misiuni, ”Dragonii Transilvani” își îndeplinesc în continuare cu onoare atribuțiile, dând dovadă de multă seriozitate și concentrare maximă.
Aspect ce mi-a fost confirmat zilele acestea, când am avut ocazia să ajung într-una din cele mai importnate zone: Baza Aeriană Kandahar, Entry Control Point Numărul 5(ECP 5), deservită de militarii de la Compania a 4-a ECP din Batalionul 811 Infanterie Protecţia Forţei “Dragonii Transilvani”.
Sârmă ghimpată, bariere de beton, semne de circulație, dispozitive de scanat persoane și mașini, indicatoare de tot felul, fac parte din acest peisaj. Totul e sub control și greu le-ar putea scăpa ceva militarilor.
În schimb, dincolo de acesată linie se deschide un orizont sumbru şi dezolant.
Câteva blocuri cenușii și niște case din chirpici stau mărturie că dincolo de Baza Aeriană Kandahar e o altă lume, în care cu siguranță nu ți-ai dori să trăiești niciodată.
Însă datorită acestor ochi vigilenți, care asigură securitatea și paza la intrarea în bază, miile de militari dislocați în Kandahar își pot desfășura liniștiți activitatea.
I-am întâlnit aici pe plt. Radu Fetinca, plt. adj. Flore Cătălișan, caporal Daniel Prunean și plt. adj. Adrian Martin.
Se poate spune că la poarta de intrare în Kandahar se vorbește românește.
Iar vorba dulce ardelenească am regăsit-o la plt. adj. Cătalișan, care cu nostalgie privește în urmă și spune că dacă ar fi pus din nou în fața unei misiuni ar spune ”da” fără nici o ezitare, chiar și la cei 53 de ani pe care îi poartă cu mândrie și pe care i-a împlinit departe de casă, aici în Afganistan.
