La o distanţă de 25 de ani de la a doua mea vizită în capitala Cehiei, regăsesc „oraşul de aur” în 2005, întinerit, cochet, foarte european şi plin de turişti. Foarte mulţi turişti.
Inevitabil, în Praga toate drumurile duc spre oraşul vechi. Pornind de la Muzeul Naţional de Artă (unde a parcat autocarul), după ce am rătăcit prin pasaje subterane, metrou stradele aglomerate, şi după ce am trecut pe lângă zecile de vitrine cu un belşug de produse expuse foarte occidental, simt cu toată fiinţa apropierea vechiului oraş.
Praga cea „bătrână” începe cu Turnul Pulberăriei, o construcţie înaltă, pe sub care, printr-o boltă largă – ce suportă ascuţitele forme ale goticului – poţi intra direct în istorie.
Conform tradiţiei, oraşul a fost fondat în secolul al IX – lea într-o vreme tulburată de violente conflicte religioase. În 929, tânărul rege creştin Wenceslav a fost ucis de fratele său păgân Boleslav cel Crud, regele asasinat fiind ulterior canonizat şi declarat sfântul ocrotitor al Boemiei. În timp, Boemia (care, în mare parte corespundea cu teritoriul de astăzi al Republicii Cehe) a fost cuprinsă între graniţele Sfântului Imperiu Roman. În 1355, Praga a devenit capitala imperiului condus de regele Carol de Boemia, autorul unor proiecte ambiţioase între care: prima universitate din Europa Centrală (Universitatea Carol) şi Podul Carol, terminat în 1400. În schimb, remodelarea Catedralei Sfântul Vitus, începută de Carol, a fost definitivată abia în 1929, catedrala fiind inclusă în complexul arhitectonic cunoscut sub numele de Hradcany (Castelul).
„Oraş în oraş”, Castelul mai cuprinde vechiul palat regal Sobeslav, fondat în secolul al XIII – lea, Palatul Ludovic, în stil renaissance („aripă” adăugată vechiului palat de Vladislav Jagellon, la începutul secolului al XIV – lea), Capela Tuturor Sfinţilor, construită pe vechiul amplasament al capelei romane din secolul XII şi celebrele Grădini Regale, de unde se deschide o splendidă panoramă asupra oraşului şi tumultoasei Vltava.
Coborând spre centrul vechi, o haltă obligatorie o constituie Zlatna ulicka, stradă „muzeu în aer liber”, numită şi Lâna de Aur. Străjuită de Turnul Alb şi Turnul Dalibor, strada scurtă şi îngustă, cu minuscule clădiri colorate, a atras de-a lungul secolelor numeroşi artişti şi scriitori, Jan Neruda, Franz Kafka, Jiri Trnka şi Erwin Weill fiind doar câteva nume care au contribuit la celebritatea locului. Dar, adevărat faimă a străzii, potrivit legendelor locale, se datorează alchimiştilor găzduiţi de excentricul Rudolf al II -lea de Habsburg şi, mai ales rabinului Loew ben Bezalel (1526-1609), „părintele” Golemului.
Înlănţuite şi suprapuse într-o paradă fastuoasă din punct de vedere arhitectonic, clădirile Pragăi – romane, gotice, baroce, renaissance, empire, art-deco – au, spre cinstea edililor ei, trecuţi şi prezenţi, vizibile atribute evocatoare. Istoria oraşului e peste tot şi la mare cinste. Inscripţii, plăci comemorative, basoreliefuri, monumente, vitrine cu obiecte vechi şi cu o puternică încărcătură simbolică, amintesc trecătorilor, iar pe turişti îi atenţionează, că în locul X., în casa Y. sau în piaţeta Z. s-au petrecut fapte ori întâmplări importante din istoria frământată cu sânge a oraşului, unele chiar destul de recente.
Piaţa vechiului oraş, Staromestske Namesti, de unde se răspândesc radial cel puţin zece străzi, păstrează cu o sfântă nobleţe amintirea mişcărilor husite. Pornită de aici, din Praga, mişcarea cu largi ecouri în istoria europeană, este evocată de inspiratul monument închinat teologului de la Universitatea Carol, Jan Hus, de sculptorul Ladislav Saloun. Uciderea lui Jan Zellivsky, discipol al marelui reformator şi căpetenie a celor mai săraci praghezi, execuţia celor 56 de răsculaţi husiţi şi a căpeteniei lor, Jan Rohac de Duba, decapitarea celor 27 de conducători cehi ai revoltei împotriva trufaşei case catolice de Habsburg, toate petrecute în această piaţă, sunt cinstite prin plăci comemorative, busturi şi alte semne menite să imortalizeze eroii poporului ceh.
Înconjurată de edificii celebre – între care bisericile Sfântul Nicolae, Sfânta Maria din Tyn şi Palatul Kinsky – piaţa păstrează într-un fel original, ca un memento şi cumplita atrocitate petrecută la sfârşitul celui de al doilea Război Mondial. Cu o zi înainte de sfârşitul conflagraţiei, la 8 mai 1945, tirul tancurilor germane a fost îndreptat, răzbunător, asupra frumosului Orologiu Astronomic din turnul primăriei, Staromestska Radnice, iar focul a distrus partea de nord a vechii clădiri. Mecanismul orologiului a fost reparat, iar sculptorul Vojta Sucharda a cioplit din douăsprezece bucăţi de lemn, alţi 12 sfinţi care se învârtesc din oră în oră, în timp ce Moartea sună cu un clopoţel, ameninţarea cristalină a sfârşitului.
Aripa distrusă a clădirii n-a mai fost restaurată şi nici n-o să mai fie vreodată, golul din piaţă având rostul de a reaminti mereu, tuturor, o barbarie pe care lumea nu are dreptul s-o uite.
M.Vaida
Foto: pingallery şi arhiva personală
