Revelionul ASTRA Dej

Revelionul ASTRA Dej

DSCF4663Sâmbătă 30 ianuarie, astriştii dejeni şi invitaţii lor, au sărbătorit începutul activităţilor din acest an, prin „Revelionul Astrei”. Organizat de Despărțământul „Dr. Teodor Mihali” al ASTRA Dej şi avîndu-l ca amfitrion pe preşedintele acestuia, ec. dr. Radu Gavrilă, evenimentul s-a desfăşurat la Restaurantul „Casa Selena” şi s-a bucurat de prezenţa primarului Costan Morar, viceprimarului Aurelian Mureşan, alături de prietenii astrişti sosiţi din Bistriţa, Năsăud şi Beclean.

DSCF4665 DSCF4666

Sărbătoare a despărțământului dejean şi prilej de agapă amicală, „micro-revelionul” a marcat, totodată, împlinirea, la 18 ianuarie, a 26 de ani de la reactivarea Asociaţiunii la Dej. Şi, ca orice sărbătoare, reuniunea de sâmbătă a avut parte şi de o surpriză, prin prezenţa unui grup de elevi de la Clubul Copiilor din Năsăud care, venind de la Blaj, s-a oprit şi la Dej împreună cu profesorul coordonator, Alina Savan şi prof. Floarea Pleş, preşedinta Cercului Astra din oraşul Năsăud. Elevii năsăudeni au participat la faza naţională a Festivalului-Concurs „Ocrotiţi de Eminescu”, ediţia a XV-a, organizat de Despărţământul ,,Timotei Cipariu’’ al ASTRA Blaj şi Cenaclul literar ,,Fântâni ale darurilor’’ unde s-au prezentat cu un text original despre „Eminescu, contemporanul nostru”.

DSCF4744 DSCF4746

Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), cu sediul la Sibiu, a luat fiinţă la 4 noiembrie 1861 şi s-a constituit după modelul societăţilor academice ale vremii, scopul asociaţiei fiind acela de a răspândi cultura în rândul poporului, de a sprijini elevii şi meseriaşii săraci cu burse, de a edita şi premia lucrări, „de a concentra puterile cele risipite ale singuraticilor şi, lumina culturei – ca un bun comun al tuturor – să se reverse peste toţi fiii poporului român”.

În 1869, Asociaţiunea Transilvană hotărăşte organizarea în teritoriu sub formă de despărţăminte. În protocolul încheiat atunci se prevedea, la numărul 12, înfiinţarea Despărţămîntului Dej din comitetul Solnocul Interior. În 1870, se constituie ASTRA Dej deschizîndu-se astfel o eră nouă şi în viaţa spirituală a românilor din această zonă.

DSCF4670 DSCF4702

ASTRA a dispărut în 1950, dar nu şi spiritul ei. Cea mai bună dovadă o constituie faptul că la începutul lui ianuarie 1990, la foarte puţine zile după evenimentele din decembrie 1989, un grup de intelectuali dejeni au hotărât înfiinţarea unei societăţi culturale în municipiul Dej, cu numele ASTRA şi cu scopul declarat de a contribui la dezvoltarea culturală a oraşului. Grupul de iniţiativă, format din 15 persoane, s-a întrunit la 5 ianuarie pentru a discuta problemele de strategie ale asociaţiei, iar în următoarele zile pentru elaborarea statutului. La 18 ianuarie 1990 a avut loc Adunarea Generală de constituire, cele 145 de persoane prezente la reuniune adoptând hotărârea de înfiinţare, statutul, programul de activitate şi au ales primul comitet în următoarea componenţă: Dan Mîrza (preşedinte), Tiberiu Morariu, Grigore Petruţiu (vicepreşedinţi), Petru Codoreanu (secretar), Iosif Bîtiu, Ligia Clinciu, Nicolae Moioş, Ştefan Mihuţ (membri). La 17 februarie, prin încheierea nr. 9 a Judecătoriei Dej, Asociaţia Culturală „Astra” era înscrisă în registrul persoanelor juridice.

În paralel cu acţiunea dejeană, ASTRA s-a reorganizat şi în alte localităţi, complet independent şi fără a şti unii de alţii: în martie, la Orăştie, apoi la Năsăud, Sibiu etc. În aprilie 1990 a avut loc la Sibiu Adunarea Generală care consfinţea reînfiinţarea Asociaţiunii. Dejul a aderat imediat la ASTRA Rediviva, devenind Despărţământul Dej al Astrei şi luând mai târziu numele de Dr. Teodor Mihali.

M.V.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*