În iulie 2016, celţii revin la Beclean!

În iulie 2016, celţii revin la Beclean!

Organizatorii  Festivalului Celtic Transilvania, care se desfăşoară la Băile Figa, din oraşul Beclean, au pus la punct programul ediţiei din acest an. Evenimentul va avea loc în perioada 22-24 iulie 2016 şi promite că va oferi distracţie, cultură arhaică, muzică rock şi libertate!  

celtic

Festivalul Celtic a fost iniţiat la ideea unor tineri din Beclean, printre care şi Ovidiu Filip, un beclenar stabilit de câţiva ani în Irlanda. Acesta a studiat cultura celtică şi a fost inspirat de descoperirile arheologice conform cărora prezenţa celţilor a fost semnalată pe teritoriul Transilvaniei şi chiar în judeţul Bistriţa-Năsăud.

celtic-festival

„După cum ştiţi cei care au fost şi la ediţiile trecute ale Festivalului Celtic Transilvania, sau pentru cei care nu au mai fost şi nu ştiu, acest festival nu înseamnă doar concerte rock. Acestea sunt un bonus. Festivalul este în fapt un eveniment complex, unic în România, şi chiar în estul Europei, în care se combină armonios activităţile de reconstituire istorică a perioadei celtice a Transilvaniei, cu muzica buna. Acesta este un eveniment pentru întreaga familie, de la nepoţi la bunici. În cadrul acestui eveniment ne propunem să aducem în atenţia publicului, printr-o atmosferă inedită, aspecte mai puţin cunoscute ale vieţii celţilor care între sec. V I. Hr. – IV D. Hr. au trăit în imediata apropiere a oraşului nostru”, au precizat organizatorii pe pagina de facebook dedicată evenimentului. 

beclean„Se doreşte ca prin intermediul acestui eveniment organizat sub forma unui festival de trei zile, să atragem atenţia publicului asupra modului de viaţă din perioada epocii La Téne. Dorim să atingem aspecte ale războaielor dintre ei şi daci, dar şi aspecte legate de folclorul şi mesteşugurile acestei civilizaţii. Aşadar în perioada următoare vom definitiva programul acestor activităţi de reconstituire istorică şi o să vi le aducem la cunoştinţă. Aceste activităţi vor avea loc în zilele de sâmbătă şi duminică (23-24 iulie), iar seara vor avea loc concertele rock si metal, line up-ul fiind anunţat zilele trecute. De asemenea, tot în această perioadă va fi definitivat şi programul primei zile a festivalului (22 iulie), zi care va sta sub egida tradiţiilor arhaice de pe valea Someşului mare, iar seara publicul va avea ocazia de a urmării câteva recitaluri folclorice şi folk”, au completat organizatorii.

 Accesul publicului la TOATE activitatile festivalului este GRATUIT. Cei veniţi din alte localităţi pot campa la cort în imediata vecinatate a locaţiei noastre sau se pot caza la cabanele din satul de vacanţă Băile Figa. 

http://www.celtictransilvania.ro/
Foto: arhiva celtictransilvania.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*