Umila-mi experiență carnavalescă se rezuma până de curând la un Februarie călduros de acu’ 10-11 ani, despre care îmi amintesc perfect că mirosea a alge bătute de soarele italian. Carnavalul de la Veneția este fără îndoială un „must-attend”, măcar o dată în viață. Activitate turistică ce merge mână-n mâncă cu deloc cumpătate gesturi negustorești precum achiziționatul de suveniruri kitchioase – tipicele măști venețiene, poleite cu sclipici chinezesc și asamblate probabil pe vreun vapor de harnice mânuțe asiatice. În urmă cu mulți ani, am fost și eu un turist pierdut pe străduțe întortocheate, împânzite de alți gură-cască, extaziați la vederea fabuloaselor veșminte tipice Veneției de altă dată. M-am pozat cu unii, cu alții, admirându-le grația și finețea, am înjurat de trei ori că nu sunt la rândul meu îmbrăcată puțin mai festiv, da’ na, după 14 ore petrecute într-un autocar nu prea îți mai pasă de machiaj, păr-mătură și alte artificii muierești. Nu mai insist pe subiect, puteți arunca o geană aici, ca să pricepeți următorul lucru: carnavalul de la Veneția n-are nimic de-a face cu surata ei iberică!
Chef de chef, așa-i la ei, să dansezi și să tot bei. La această concluzie am ajuns după un weekend în Cádiz, petrecut la propriu în miezul ditai evenimentului, unul din cele mai cunoscute din Europa. Lăudat până și în cele mai întunecate cotloane ale Internetului, s-ar crede că acest Carnaval de la Cádiz pune timp de 10-12 zile la grea încercare nervii localnicilor, deprivați de liniște, somn, curățenie. Nici poveste! Poate pentru că spiritul latin este prin definiție unul petrecăreț, poate pentru că așa sunt învățați încă din fașă sau pur și simplu pentru că sunt extratereștrii deghizați în ființe umane, iar singurul lor mod de a lăsa la o parte teatralitatea unei vieți liniștite este să se petreacă sălbăticește două săptămâni fără oprire…oricare ar fi adevărul, pentru turistul simplu, cel de toate weekend-urile, există un set de reguli care îi vor servi drept colac de salvare în care de șoc agora-fobic.
Despre Carnaval
Are loc anual, înainte de Postul Mare, în genere pe la început-mijloc de Februarie. Se întâmplă în Cádiz, unul din cele mai vechi orașe iberice, aflate în sud-vestul peninsulei. Timp de două săptămâni, centrul vechi al urbei este cotropit de omuleți veseli, costumați în cele mai creative moduri, mulți dintre ei având și un rol bine definit în economia evenimentului cu puternică valență satirică: acela de a face pe artiștii, cântând, recitând sau interpretând diverse frânturi de artă stradală, cam la fiecare intersecție, adunând în jurul lor localnici și vizitatori curioși, amatori de o doză refreshing de umor andaluz. Pe lângă sus-numiții chirigotas și comparsas, la pièce de résistance este „carul cu cântăreți costumați”. Mă rog, niciodată un astfel de car nu se va plimba singur pe străzi, mereu fiind urmat de alte două-trei, ce-i drept puțin mai modeste într-ale dichisului. Fiind o sărbătoare recunoscută la nivel mondial, absolut fiecare băștinaș se va mândri că e de-al locului, purtând un costum fastuos, îmbrăcându-și consortul, odrasla, bunicul, străbunica în țoale la fel de stridente, machiaje și accesorii pe măsură.
Mi-a plăcut la Carnaval, da’ nu știu dacă aș mai merge…
Rememorând ziua petrecută mai mult în mașină decât în oraș, nu știu zău ce fel de sentimente mă încearcă. Să nu vă închipuiți că sunt ceva fandosită nerecunoscătoare pentru ocazia de a vedea pe viu un event de-o asemenea amploare. Departe de mine gândul de a ponegri nobila intenție a prietenilor mei de a testa apele Cadizului în prag de carnaval. Doar că, nu mi-ar fi stricat o pregătire mai temeinică. Am scrolat pe ici-colo pe câte-o wiki-pagină, dar, cum nu-mi place să-mi stric propriile surprize și plăcerea de a mă lamenta „că n-o fost chiar cum mă așteptam”, mi-am zis „treacă! N-are ce să fie nasol”. Încep cu mulțimea. Nu-s agora-fobă, dar pe măsură ce îmbătrânesc, nivelul toleranței atingerilor inopinate în locuri ferite de soare scade; nu mai au niciun farmec nabokovian. Cohorte de petrecăreți relaxați, care nu-îmi-explic-cum-naiba-nu-au-nici-o-nevoie (de a face pișu, de a fuma o țigară, de a mânca, de a se așeza etc.), se bălăngănesc aidoma unor sălcii pe ciuperci halucinogene. Unii, mai beți de felul lor, se cred Simba în încercarea de a-și regăsi grupul. Fiindcă e foaaaaaaarte ușor să te pierzi în mulțime. E destul să te oprești pentru a mia oară pentru un selfie, iar pe când să îți pui mobilul în jeb, constați că ești singur-cuc, prietenii duși-bu.
Cheia unei zile reușite de carnaval, este fie să poți sta peste noapte, eliminând astfel grija condusului nocturn și a restricționării alcoolului sau a consumului de droguri ușoare, fie să mergi maxim în doi. Ultima variantă poate fi ușor mai plictisitoare – astfel de experiențe se savurează în grup, dar te va scuti de timpi morți, ore pierdute în detalii, stabilirea unor chestii inutile, făcutului de alegeri multiple. E albă sau neagră. Punct. Dacă alegi să înnoptezi într-un oraș ce găzduiește un carnaval, îți doresc mult succes în a nu-ți pierde banii, telefonul, capul. Pe de altă parte, e posibil să te întorci la hotel cu cele mai năstrușnice povești, cele mai dubioase amintiri, cele mai sinistre dureri de cap.
Zgomotul este omniprezent. Nu vei scăpa de el decât la plecare. Va trebui să îți dezvolți un scut de apărare: dopuri, căști, urechiușe de pluș, căciuli groase, vată, you name it. Jegul. La fel. Omniprezent. Ca un cetățean european educat, vei căuta un tomberon, ceva, pentru a te scăpa de o doză de Cola. Uită. Fie nu sunt, fie sunt pline-ochi. Ideea de bază este că toată lumea aruncă de toate peste tot. Pe pervazul ferestrelor, printre scaunele și mesele teraselor, în, pe și pe lângă locurile special amenajate, la propriile picioare, la zece metri depărtare. Așa-i la festival, pedanteria se lasă acasă. De suferit vor suferi angajații companiilor de salubritate. Bănuiesc. Nu am petrecut 24 de ore la carnaval, n-am văzut în ce hal arată dimineața orașul. Îmi pot doar imagina.
Cred că soiul ăsta de evenimente extra-sociale necesită o anume stare de spirit. Garantat, dacă te-ai trezit cu fața la cearceaf, ai tras un circ cu nevasta, te doare-o măsea sau pur și simplu n-ai chef să te îmbeți ziua-n amiaza mare, nu o să prea intri în atmosferă, bașca te vor enerva spaniolii gălăgioși, chelnerii hiper-ocupați care-ți uită comanda, cozile interminabile la toalete, mulțimea care blochează străzi întregi, cântăreții care nu se mai opresc din fredonat. Așa că mai bine las-o pe altă dată. Sau, du-te și clătește-ți ochii cu priveliștea unui ocean liniștit. Aflat la doi pași de centrul isteric.
Și totuși cum să nu o iei razna la Carnaval?
1. Planul de bătaie.
Înainte de a te aventura pe tărâmuri necunoscute, informează-te, stabilește-ți un plan, apoi încă unul de rezervă. Ce știi despre eveniment? Vrei să mergi expres la carnaval sau ai doar chef de colindat orașul? Nu de alta, dar prima opțiune nu se pupă cu a doua. Foarte important – cât timp vei petrece aici? O zi? O zi și o noapte? O săptămână? (mai mult nu cred că vei fi în stare). Cu cine vei merge? (vital!) Cine va conduce? De câți bani ai nevoie? Ce costum vei purta?
2. Cazarea + parcarea
Dacă există ceva ce-ți poate perturba zen-ul festivalier, atunci siguranța mașinii personale e pe primul loc. Motiv pentru care nu o vei lăsa de izbeliște la primul colț de stradă din cel mai dubaș cartier periferic. Nu. Chiar dacă vei pierde 4 ore pentru un loc într-o parcare decentă, o vei face fără să crâcnești. Și toți ceilalți pasageri vor înțelege. Dacă stai mai mult de o zi, e musai să ai un loc unde poți face un duș și unde te poți odihni două-trei ore. Nu-ți fă iluzii, mai mult nu vei apuca. Alege un hotel/pensiune/ce-o-fi care nu se intersectează cu centrul. Ăia 15 euro cheltuiți pe taxi vor fi cea mai bună investiție într-o juma’ de noapte de liniște.
3. Mâncarea
Evită zonele ultra-centrale. Sunt cele mai aglomerate, cele mai scumpe, vei pierde o grămadă de timp comandând, așteptând să mănânci, apoi să plătești, doar pentru a concluziona că nu a fost bun, aproape ai altoit chelnerul și pe de-asupra te mai și doare stomacul. Alege sandwichuri, fructe de mare, tapaserii micuțe de pe străzi lăturalnice, produse de patiserie. Doar n-ai venit la Carnaval pentru a căuta stelele Michelin din oraș.
4. Băutura / drogurile
Vrei să ți-o dai maxim. E de înțeles. E weekend, ai făcut drum lung până aici, iar acum în sfârșit e momentul tău de glorie. Grijă la ce / cât ei. Toată lumea o face, probabil vei fi tentat să o faci și tu. Cu alcoolul n-am o problemă foarte mare, decât că e nasol să stai la cozi fără-de-sfârșit la cele mai infecte toatele ecologice cu putință. Dar mă rog. E prețul plătit și nerostit al distracției. Cu iarba mai e cum mai e. Dar de altceva eu zic să uiți; comerțul stradal într-ale halucinogenelor nu e safe de obicei, d-apoi la carnaval. Un fel de vânzare de mici. Nu știi ce cumperi, habar n-ai ce conține.
5. Alternative
S-a terminat, ai scăpat, ți-a plăcut de numa. Și mai vrei. Să știi că mai sunt o tonă, numai timp și resurse să ai. Uite-aici câteva: Carnavalul din Tenerife – un fel de Rio al spaniolilor; Festivalul din San Fermin, cu o ciurdă de tăurași furioși lăsați liberi pe străzile orașului, dimineața la 8; Festivalul La Tomatina din Bunol – cea mai mare bătaie cu roșii din lume; Festivalul Colacho de lângă Burgos, unde bărbați în toată firea se costumează în diavoli, așează bebeluși de până la un an pe o saltele plasate în mijlocul străzii, după care se apucă de sărit peste copii speriați.
Alexandra Alexa
