Sala Mare a Primăriei Municipiului Dej a găzduit marţi, 23 februarie, o întâlnire cu fermierii din Dej şi zona Dej, cu scopul informării acestora privind modalităţile de accesare a fondurilor europene și naționale, destinate schemelor de plăți directe în anul 2016.
La reuniune au participat reprezentanți ai A.P.I.A. din Cluj şi din Centrul local Dej, precum şi circa 200 de fermieri. Întâlnirea organizată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Cluj, face parte din campania de popularizare legat de modificarea şi completarea Ordinului MADR nr. 619/2015, care, pe lângă modificările și completările aduse, prevede o serie de măsuri de simplificare rezultate în urma consultărilor cu reprezentanții producătorilor agricoli. Astfel, fermierii vor putea, începând cu 1 martie 2016, să depună cererile unice de plată conform perioadei prevazute în actele normative în vigoare, respectiv 1 martie – 15 mai (fără penalități).
În cadrul întâlnirii au fost discutate în mare toate noile măsuri introduse şi care fac obiectul activităţilor curente ale APIA şi ale fermierilor.