Câţi dintre noi putem spune că ne-am urmat visul, acea năzuinţă care se naşte odată cu noi şi rămâne în urma noastră?
De câte ori ne-am imaginat acolo, în visul nostru, spunându-ne: acolo vreau să ajung!
Imaginați-vă o scenă mare, în mijlocul ei, o fetiță cu zâmbet angelic, ochi pătrunzători și-un glas cuceritor, făcând primii pași în propriu-i vis. O fetiță pentru care timpul și piedicile n-au contat în a-și realiza visul, iar astăzi, o scenă și mai mare o primește pentru a ne împărtăși visul ei- acela de a cânta.
”Cânt de când mă ştiu”, ne-a spus Cristina Beldean Moşuţan, iar povestea ei de la acea fetiţă până la interpreta recunoscută de astăzi, o aflaţi în cadrul interviului pe care Cristina l-a acordat pentru Dejulmeu.ro.
Unde începe povestea de viață a Cristinei Beldean Moșuțan?
M-am născut la Dej între o vară și o primăvara. Tot la Dej am crescut, am copilărit , am urmat clasele gimnaziale şi liceul. Azi sunt fericită că am rămas în acest oraş minunat, fiidcă într-o anume perioadă din viaţa mea am avut păreri de rău că n-am plecat în altă parte, însă acum nu regret, deoarece, zic eu, aceasta a fost calea pe care a trebuit să o urmez, acesta mi-a fost destinul.
Când ai început să cânţi?
Eu cânt de când mă ştiu! De mică mi-a plăcut să fiu artistă! În clasle primare mi-a dat Dumnezeu norocul să am o învăţatoare, pe doamna Maria Seplecan, care ne-a insuflat tuturor celor cu care a colaborat, dragostea pentru scenă, pentru spectacol, pentru artă, fiindcă pe acea vreme făceam multe spectacole create şi puse în scenă chiar de dânsa, spectacole cu care am obţinut numeroase premii la diferite festivaluri organizate în oraş şi în ţară. Fiindcă făceam multe repetiţii, mi-au rămas întipărite în memorie multe lucruri pe care le-am învăţat atunci, multe sfaturi primite de la doamna învăţătoare, şi pot spune că mai târziu mi-au prins bine. Pe această cale îi mulţumesc încă o dată doamnei învăţătoare.
Apoi, în clasele gimnaziale l-am avut ca profesor de muzică pe domnul Tiberiu Morariu, care de asemenea a fost un profesor extraordinar şi care m-a trimis, când eram elevă în clasa a VII-a, să reprezint şcoala la un festival care se organiza mai demult în Dej , „Florile primăverii”. Existau secţiuni de muzică uşoară, muzică populară, muzică folk, dans modern, etc. Eu am participat atunci la secţiunea –muzică uşoară, unde în primul an am obţinut „Premiul Tinereţii”, fiind ca vârstă, cea mai mică. Apoi, la următoarele participări am obţinut Premiul II, apoi Premiul Special pentru interpretare. Atunci foloseam ca nume de scenă, Laura Beldean, fiindcă doamnei învăţătoare i-a placut mai mult al doilea prenume al meu, mi-a spus că e un prenume muzical. Dânsa şi toţi foştii colegi din gimnaziu îmi spun şi în ziua de azi, Laura.
Cum a fost prima oară când ai apărut în faţa publicului?
Prima apariţie individuală a fost cu mari emoţii, fiindcă aşa cum îţi spuneam, eram cea mai mică, însă asta nu m-a împiedicat să mă prezint aşa cum trebuie în faţa publicului. Ştiu doar că eram atât de concentrată încât nu mai auzeam nimic în jurul meu în momentul când am intrat pe scenă.
Am cântat cele doua melodii cu care participam la concurs, am ieşit din scenă, iar în minutele urmatoare domnul prezentator mi-a spus că juriul cere să mai cânt încă o dată a doua melodie. Motivul era ceva legat de sunet, nu se auzise aşa cum şi-ar fi dorit ei. Aşa că am intrat din nou în scenă, îţi dai seama, cu mai mari emoţii, însă m-am descurcat foarte bine.
De ce muzica populară?
Cred că aşa a fost să fie, zic din nou. Eu am făcut o pauză foarte mare în muzică, o pauză de 18 ani. După ultimul concurs la care am participat, am întrerupt activitatea muzicală, fiindcă trebuia să mă ocup de şcoală. Astfel am terminat liceul, apoi am urmat cursurile Colegiului Pedagogic, apoi mai târziu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul UBB Cluj. Acum sunt studentă în anul II la secţia Pedagogie Muzicală din cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Din anul 1993, cu o mică întrerupere de patru ani, am lucrat şi lucrez în învăţământ. Dar, dacă ceva ţi-e scris să se întâmple, până la urmă se întamplă, fiindcă în sufletul meu rămăsese dragul de cântec, dorul de public, dorul de a apărea pe scena, dorul şi dragul de a cânta. Asa că în 2008, m-am înscris la cursurile Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda”, nu neapărat cu dorinţa de a ajunge mare artistă şi mai degrabă de a-mi împlini un vis nerealizat. Fiindcă nu mai aveam vârsta „valabilă” pentru participare la concursuri, iar muzica uşoara era cu totul altceva decât pe vremea adolescenţei mele, am ales secţia canto muzică populară.
De unde culegi versurile? Cine te ajută atunci când îţi propui să lucrezi la o piesă nouă?
La primul album am colaborat la versuri cu o doamnă de la Bistriţa, însă ideile despre temele cântecelor, au pornit de la mine. Am încercat să şi culeg versuri, însă din pacate cam tot ce a fost de cules s-a cam cules de alţi interpreţi. Acum foarte puţini mai sunt cei care să-ţi ofere ceva autentic şi necântat. Dar nu mă pot plânge, fiindca tot am avut norocul să mai gasesc câte ceva neatins. Atunci când vreau să lucrez la o piesă nouă, prima dată mă gândesc despre ce aş vrea să cânt, caut prin culegeri de folclor idei şi teme de cântece, pe care apoi le dau mai multor textieri cu care colaborez, iar în final aleg varianta cea mai bună.
Care a fost primul tau cântec, semnat de Cristina Beldean Moșuțan?
Primul cântec cu care am apărut în faţa publicului a fost „Cine are zile bune”, însă eu aveam deja primul album înregistrat cu toate cele 16 cântece!
Ce îți place să transmiți prin cântecele tale?
Depinde de fiecare cântec. La cele de joc este normal să-mi doresc să transmit voie bună şi veselie,iar la cele cu mesaje mai melancolice, de suflet, îmi doresc să transmit acea stare pe care o insuflă cântecul respectiv.
Există vreo persoană care și-a pus amprenta asupra ta ca om, ca și artist?
Persoanele care şi-au pus amprenta asupra mea au fost părinţii mei, cărora le mulţumesc pentru modul în care m-au crescut şi m-au educat. Tatăl meu din păcate nu mai este printre noi, însa îl simţim mereu aproape în sufletele noastre şi eu şi surorile mele, şi bineînţeles mama noastră. În rest nu ştiu dacă pot spune că şi-a pus cineva amprenta asupra mea. Cred că aş putea spune că am învăţat tot ce am crezut că mi-ar prinde bine şi mie. Eu am încercat mereu să iau de la oamenii cu care am interacţionat doar lucuri bune. În rest am facut ce mi-a dictat sufletul, mintea şi Bunul Dumnezeu.
Ai un artist, ca model?
Nu am niciun model de artist, însă aşa cum îţi spuneam şi mai sus, dacă am ceva bun de învăţat de la colegii mei, învăţ, fiindcă n-ai cum să le ştii pe toate, nimeni nu s-a nascut învăţat şi fiecare a început la un moment dat de undeva. De învăţat avem…toată viaţa. Am foarte mulţi colegi cu care mă înţeleg foarte bine, îi admir pe toţi, îi susţin în tot ceea ce fac şi mă bucur pentru fiecare realizare de-a lor. Loc sub soare este pentru toată lumea iar muzica în general, zic eu, ar trebui să ne unească pe toți ca într-o familie frumoasă.
Recent ai venit în faţa publicului cu primul tău videoclip. Vorbeşte-ne despre versuri, melodie şi tot ce ai pus tu ca artist în acest cantec…povestea lui.
Da, aşa este. Ideea acestui cântec a venti tot aşa, răsfoind o culegere de texte folclorice, unde am gasit un vers „Cât îi Ardealu’ de mare”, care m-a făcut imediat să călătoresc imaginar cu gândul din Ardeal în toată ţara. Atunci m-am gandit să îmi fac un nou cantec patriotic cu aceasta tema. Am o slabiciune faţă de acest gen de cântece. Îmi plac, fiindcă noi am crescut în casă cu sentimentul de patriotism pe care ni l-a insuflat tatăl nostru. Era mare patriot şi era sensibil la tot ce era legat de acest subiect.
Aşadar am urmat acelaşi drum, am trimis ideea mai multor textieri, am ales varianta cea mai bună, apoi am aşezat versurile pe linia melodică care a fost orchestrată de domnul Ovidiu Barteş, căruia vreau să-i mulţumesc şi pe această cale pentru tot sprijinul şi implicarea acordate.
Înregistrarea s-a făcut în Cluj-Napoca, la „Săndel Filip Studio”. Apoi m-am gândit să-l pun în valoare cu o poveste frumoasă transpusă în imagini. M-am sfătuit şi cu oameni de cultură, profesori de istorie, pentru ca totul să iasă aşa cum trebuie. M-am legat şi de faptul că peste doi ani, vom aniversa 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri din 1918, când va fi o sărbatoare naţionala foarte mare. N-a fost uşor să se facă acest videoclip, având în vedere ca mi-au trebuit mai multe personaje, costume iar filmarea a durat mai multe zile şi în mai multe locaţii.
Vreau să le mulţumesc încă o data celor care au facut posibilă realizarea acestuia, tuturor colaboratorilor, fraţilor Daniel Ratiu,care este şi el interpret de muzică populară, un coleg şi un prieten minunat, Emil Raţiu, Constantin Raţiu, băieţilor din „Ansamblul Someşana”, soţilor Daniel şi Andreea Stanciu şi fiului lor Rafael, fotografului Călin Curticapian, unei prietene Andreea pentru bebeluşul Tudor, celorlalţi copii care au aparut în filmare, dar în special soţilor Simona şi Mădălin Butiurca, ei fiind cei care au realizat scenariul şi videoclipul. Sunt adevăraţi profesionişti şi mă bucur că Dumnezeu mi i-a scos în cale. Cu siguranţă colaboararea noastră nu se va încheia aici.
Cine te-a susţinut cel mai mult în acest drum al tău?
Cel mai mult m-a susţinut familia mea toată, dar nu pot să nu le mulţumesc și celorlale persoane care au avut încredere în mine şi care m-au susţinut, celor care s-au ocupat de organizarea de spectacole, realizatori de emisiuni radio şi tv unde am fost invitată, apoi nu pot să nu amintesc de toţi cei cărora le-am cântat la nunţi în toţi aceşti ani. Abia aştept să încep din nou sezonul!(zâmbeşte).
Vreau să-i amintesc aici şi să le mulţumesc pentru susținere, pe reprezentanţii oraşului nostru, pe domnul primar, pe reprezentanţii Casei Municipale de Cultură şi nu în ultimul rând publicului fără de care un artist nu poate exista, să le mulțumesc pentru deschiderea pe care o au faţă de cântecul popular.
Ce mesaj ai vrea să transmiți publicului?
Să fie sănătoşi şi să aiba mereu încredere în Bunul Dumnezeu, fiindca El este cel care ne călăuzeşte fiecare pas în viaţă. Şi noi putem face alegeri, însă eu zic că şi acelea sunt influenţate tot de Cel de Sus. Apoi, să aibă încredere în forţele proprii, să gândească pozitiv şi să nu înceteze să spere şi să viseze pentru realizarea dorinţelor lor. Să aibă grijă de ei şi de cei din jur, să fie buni prieteni iar atunci când umbre de tristeţe sau necaz trec peste ei să aibă puterea de a merge mai departe, fiindcă după furtună întotdeauna răsare soarele.
Îţi mulţumesc ţie Ioana şi întregii prese dejene, pentru toată susţinerea de-a lungul timpului.
Vă iubesc din suflet şi vă doresc tot ce-mi doresc şi mie! Vă pup cu drag!
