8 Martie, altfel…

8 Martie, altfel…

Anticipând ziua de 8 Martie, Asociaţia dejeană „Suflet someşean” a organizat vineri un simpozion cu tema Poveşti de viaţă – rolul femeii în societate şi familie. Un subiect care poate părea perimat, în condiţiile în care în jurul lui s-au purtat deja zeci de discuţii, dar adevărul este că dinamica societăţii obligă subiectul în cauză să revină mereu în actualitate. Şi să fie discutat. 04_640x559

Aşa că, nu întâmplător, interesul dejencelor a fost pe măsură, iar sala festivă arhiplină a Cercului Militar, a rezonat în mod pozitiv la cuvintele celor chemate să pună în evidenţă mai bine acest subiect: Dorina Lazăr, Iulia Gavrilaş, Mărioara Silvăşan, Magdalena Rus, Cornelia Platon, Carmen Chioralia, Mariana Ilieş, Simona Pintea şi subsemnata.
Femei care au trăit şi, mai ales, au conştientizat experienţe emoţionale profunde, care s-au lovit de probleme pe care le-au depăşit şi care fără să-şi nege feminitatea sau menirea biologică, au reuşit să menţină un echilibru aproape perfect între rolul de mamă prestabilit de societate şi devenirea proprie ca persoană, ca fiinţe omeneşti, dotate cu o inteligenţă şi o creativitate egale cu ale oricărui bărbat. Femei medic, femei poliţist, femei profesor sau artist plastic, femei care au adus şi aduc plus valoare societăţii, comunităţii locale căreia îi aparţin sau instituţiei în care profesează.

7Pe de altă parte, dificultăţile privind munca, relaţiile de cuplu, familia şi copiii nu apar doar în cazul femeilor pe tocuri, bine îmbrăcate, coafate şi cu manichiura impecabilă. Există milioane de femei care nu au o „carieră“, care lucrează într-un mediu plat şi anost care nu le oferă nici o satisfacţie, dar care fac acceaşi echilibristică între muncă, soţ şi copii. Doar că ele au parte de ceva mai multă muncă şi mai puţin make-up şi spa, Iar după 8 – 12 ore de lucru searbăd, schimburi de noapte şi cearcăne pentru care nu-şi permit „batonul corector anticearcăn“, principala lor grijă este dacă salariul le va ajunge pentru mâncarea, hainele şi şcoala copiilor, şi nu dacă petrec destul de mult quality time în familie sau dacă e cazul să facă şi nişte cursuri de parenting şi de inteligenţă emoţională pentru a-şi creşte copiii!

6În orice caz, ideea este că adevăratele drame din spectrul familie vs. carieră sau femeie vs. societate, nu apar în timp ce creşti unul sau mai mulţi copii, cu ajutorul soacrei sau a mamei, desfăşurând o activitate profesională mai interesantă decât a mediei generale, în atmosfera banală şi blajină a unui oraş de provincie. Iar dacă apar, la o analiză atentă, se dovedesc în cele din urmă minore, comparativ cu dramele provocate de ignoranţă, prejudecăţi, intoleranţă, sărăcie, boală, război…
Dar, cu toate acestea, nu pot să nu fiu de acord că fiecare viaţă îşi are propria poveste şi fiecare dintre aceste poveşti este importantă pentru cel care o trăieşte.

05_640x455

Aşadar, o după-amiază atipică, dar binevenită pentru femeile din Dej, în care vocile distincte ale „povestaşelor” s-au contopit cu cele difuze ale ascultătoarelor, spre folosul tuturor, cred eu.

07_640x390

Felicitări organizatoarelor, doamnei Nadia Berar, preşedinta Asociaţiei „Suflet Someşean”, moderatoarelor Violeta Mureşan şi Roxana Cornciu, doamnei Mărioara Silvăşan, care prin picturile domniei sale a oferit un suport artistic reuniunii, şi nu în ultimul rând, mulţumiri sponsorilor.

01_546x640

06_640x557Aşa cum, mulţumiri i se cuvin pentru florile oferite doamnelor, viceprimarului Aurelian Mureşan, prezent la simpozion într-o triplă ipostază: bărbat, soţ şi reprezentant al administraţiei locale.

02_640x415

M.V.

Foto: Adrian Sălăjan şi M. Vaida

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*