În Parohia Ortodoxă Dej II, copiii promovează educaţia!

În Parohia Ortodoxă Dej II, copiii promovează educaţia!

Cu ocazia „Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox”, Grupa de cateheză a Parohiei Ortodoxe Dej II, constituit din elevi ai Școlii Gimnaziala Nr.1 Dej, s-a înscris la Concursul Național de creație „Biserica și Școala din sufletul meu”, cu proiectul „Școala ne învață, iar Biserica ne luminează”. Un proiect prin care şcoala, familia și implicit Biserica (comunitatea) au menirea de a reduce factorii de risc în părăsirea şcolii, crescând considerabil șansele reintegrării școlare a copiilor și tinerilor aflați în dificultate.

În cadrul acestui proiect, elevii grupei de cateheză şi-au propus să-i ajute pe câţiva dintre colegii lor, care fac parte din familii nevoiaşe, cu rechizite şi obiecte de îmbrăcăminte, în speranţa că în felul acesta vor contribui la prevenirea abandonului şcolar la care sunt predispuşi aceştia.

HPIM8915 5

În acest sens, îndrumați de profesoara de religie Cristina Șipoș și de preoții parohiei, Ioan Bolbos și Emil Sabadâş, elevii au conceput un pliant prin care să promoveze importanța educației în rândul copiilor şi tinerilor, sensibilizând totodată comunitatea locală cu privire la necesitatea unei investiţii permanente în educaţie şi, nu în ultimul rând, cu speranţa că proiectul lor va fi sprijinit de adulţi.

HPIM8957 Astfel, duminică, 6 martie, la sfârșitul Sfintei Liturghii şi după ce pr. Ioan Bolbos a anunțat acțiunea grupei de cateheză, copiii i-au aşteptat pe credincioşi la ieșirea din biserică, oferind pliante celor prezenți. Activitatea de diseminare a proiectului a fost însoţită şi de o campanie de strângere de fonduri, banii rezultaţi urmând să fie folosiţi pentru realizarea obiectivelor propuse. Impresionați de mesajul transmis de grupul de elevi, toţi credincioşii parohiei au contribuit, cu diverse sume de bani, la susţinerea proiectului.

1

Acţiunea de popularizare a proiectului şi campania de strângere de fonduri vor continua şi în perioada următoare, elevii grupului de cateheză urmând să viziteze majoritatea instituţiilor dejene, în speranța că acestea vor răspunde favorabil la solicitarea lor în scop caritabil.

4O altă idee a grupei de cateheză este și aceea prin care elevii beneficiari ai unor burse de merit să contribuie, fiecare cu cât dorește, la strângerea de fonduri în scopul ajutorării colegilor lor mai puţin norocoşi. Dovadă că educația nu doar formează oameni, ci îi şi uneşte.

M. V.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*