Duminică, 1 iunie. Ziua Copilului, ziua tuturor copiilor mari sau mici şi şansa de a petrece o zi la Marne-la-Valle, adică în Disleyland Paris.
Şase adulţi (opt cu şoferii autocarului) şi 26 de tineri frantuziaşti privim fascinaţi intrarea în această ţară a vacanţei şi distracţiei. Un furnicar de oameni, un „babilon” de rase şi limbi, care mai de care mai exotice, şi o animaţie de bâlci gigantic ne întâmpină încă de la poartă.
Suntem pe Main Street, principala arteră a parcului de distracţie, umplută la refuz cu restaurante şi magazine, în stilul oraşelor americane din binecunoscutele westernuri. Câteva minute stăm pe loc nehotărâţi, apoi, cu harta în mână, decidem fiecare să alegem câte ceva din oferta parcului: Adventureland, Frontierland, Fantasyland şi Discoveryland.
E foarte cald, drept care aleg întâi corabia piraţilor, după care mă îmbarc pe trenuleţul Santa Fe, cu locomotiva lui de jucărie, care mă poartă printr-un peisaj arid, plin de canioane şi căutători de aur.
Abia coborâtă din tren, decid că o plimbare cu barca prin măruntaiele parcului, mă scapă de soarele fierbine. Un munte artificial este străbătut un labirint întortocheat, ale cărui cursuri grăbite de apă te poartă într-o lume miniaturală, locuită de păpuşi. Sute de mici manechine îmbrăcate în costume naţionale din diverse ţări ale globului, cântă, dansează şi încântă turiştii. It’s a small world le spun păpuşile şi chiar aşa este, iar ideea, are darul să-i emoţioneze până la lacrimi. Inclusiv pe mine.
De la răcoarea subterană, revin la fierbinţeala terestră întrebându-mă încotro s-o iau? Să vizitez satul lui Pinochio, jungla africană sau castelul fantomelor? Ca să scap de soarele arzător şi de cele 30 de grade celsius care încing aerul, optez pentru Discoveryland. Abia acum încep să mă simt bine, să mă las furată de ingeniozitatea celor care au conceput acest mega-parc de distracţii.
Înainte de toate, Discoveryland e un omagiu adus omului şi geniului său creator. Un spectacol de sunet şi lumină, tridimensional, dedicat inventatorilor, savanţilor şi autorilor de SF din toată lumea. O călătorie a devenirii omului în timp, alături de Jules Verne şi G.H. Welles, proiectat pe un ecran de 360 de grade. O călătorie pe Lună, la bordul unei navete spaţiale lansată din tunul imaginat de Verne, în spaţiul intergalactic (show realizat cu contribuţia lui George Lukas), alta în adâncurile mării, la bordul submarinului „Nautilus”… Şi multe, multe altele…
Fără o mitologie proprie (cea a indienilor băştinaşi fiind ignorată cu graţie), fără un Ev Mediu misterios şi fără regi, regine sau cavaleri în armuri strălucitoare, America a remixat basmele pe care emigranţii le-au adus cu sine din ţările Europei şi şi-a inventant proprii eroi, supermani, spidermani, dar şi şoriceii dansatori, răţuştele răutăcioase şi iepuraşii foarte şmecheri. Totul căptuşit cu o imaginaţie debordantă, transformat apoi din banalele benzi desenate, într-un desfrâu vizual prin cinematograf şi televiziune. Adesea într-un superlativ al kitsch-ului. În această privinţă, nu mă îndoiesc că recordul aparţine Disneyland-ului american.
Construit de Walt Disney, în apropiere de oraşul Anaheim (California), primul Disneyland a fost înaugurat în 1955, urmat fiind de crearea unei reţele ce cuprinde parcurile Disneyland – Orlando (Florida, 1971), Disneyland – Tokio (Japonia, 1981) şi Euro Disneyland – Paris (Franţa, 1992). Astfel, Disney World Resort a devenit o industrie planetară a distracţiei, un imperiu de plastic şi mucava, având ca trăsături singulare, imaginaţia şi ingeniozitatea tehnică. Iar ca simbol, castelul rozaliu, înconjurat cu iederă artificială, cu turnuri şi metereze ce te întâmpină provocator chiar de la intrare.
Cât priveşte cifra de afaceri ea este imensă, dacă ne gândim că doar Euro Disney, în noiembrie anul trecut a înregistrat 1,31 miliarde de euro, conform Agenţiei France Press. O industrie de turism și divertisment gândită după model american, dar respectând sensibilitatea europeanului, care vede cu alți ochi distracția. Totul, absolut totul gândit în aşa fel încât milioanele de turişti care se perindă prin „ţara vacanţelor”, „ţara fanteziei” sau „ţara viitorului”, să petreacă în voia inimii. Şi unde, totul pare la fel de perfect ca în cea mai bună dintre lumile posibile, cea a copilăriei…
În mijlocul hohotelor de râs, a copiilor surescitaţi şi adulţilor redeveniţi adulţi, ne îndreptăm epuizaţi spe ieşire. Dar, oricât de obosită aş fi, zâmbesc maliţioasă la gândul că, într-o bună zi voi putea spune şi eu, în rând cu tot snobul: ştii dragă, atunci când am fost la Disneyland Paris…
M. Vaida
