Profesorul Jánossy Sándor, modelul dascălului eminent

Profesorul Jánossy Sándor, modelul dascălului eminent

IMG_5656 Un Om a cărui aplecare spre comunitatea căruia îi aparţine a sporit odată cu fiecare treaptă pe care a urcat-o în viaţă, un dascăl care şi-a pus cu dragoste şi pricepere amprenta asupra a zeci de generaţii de elevi, un dăruitor de cunoaştere prin scrierile sale însumând multe titluri şi zeci de pagini…
„Un patriot local” pe care „comunitatea mare și mică, profesorii, elevii, părinții, membrii parohiei reformate, cetătenii maghiari și români ai Dejului îl respectă și îl iubesc ”. Un Om care se remarcă prin „corectitudine, modestie și empatie față de semeni”.
Acestea sunt doar o parte din cuvintele care, într-un laudatio rostit de plasticiana Lukács Éva, au conturat portretul profesorului Jánossy Sándor, marţi, 15 martie, la înmânarea titlului de „Cetăţean de Onoare al Municipiului Dej” de către primarul Costan Morar.

DSC_6974_800x533 1_800x533

În cadrul ceremoniei prilejuită de sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, în Sala Mare, arhiplină, a Primăriei Dej, venerabilul dascăl a fost omagiat de cei prezenţi, poate cu întârziere, dar cu sinceritatea şi respectul cuvenite vârstei şi activităţii sale depuse pe tărâmul educaţiei şi ştiinţei, titlul de Cetăţean de onoare, exprimând cu modestie preţuirea unei vieţi exemplare.

DSC_6989_671x800 Profesorul Jánossi Sándor s-a născut la Dej în anul 1926, unde urmează şcoala primară şi gimnazială, după care devine elev al Preparandiei din Cluj până în 1944, când este înrolat în armată. Odată cu terminarea războiului, îşi reia studiile şi după ce obţine diploma de învăţător, îşi începe cariera didactică în localitatea Jamu Mare din judeţul Timiş, unde va rămâne până în 1952, ocupând pentru o perioadă şi funcţia de director de şcoală. Revenit la Dej, va preda întâi la Şcoala Generală Nr. 2, onorând şi funcția de inspector şcolar al Raionului Dej, iar din 1957, concomitent cu absolvirea Facultăţii de Biologie-Geografie a UBB Cluj, devine profesor titular la Liceul „Andrei Mureşanu” unde va preda timp de 43 de ani geografie şi biologie, atât la clasele de limba maghiară, cât şi la cele româneşti.

Pasionat de natură, în toate formele ei de manifestare, profesorul dejean a devenit încă din 1947 un apicultor perfecţionist şi membru al Asociaţiei Apicole din România, care, în semn de recunoaştere pentru meritele sale în acest domeniu, l-a distins în 1976 cu Medalia Jubiliară. Este de asemenea, membru onorific al Asociaţiei pentru Protecţia Păsărilor, din Ungaria.

În paralel cu activitatea didactică, profesorul dejean a desfăşurat o bogată acti­vitate ştiinţifică, publicând numeroase studii, articole de specialitate şi recenzii, în diverse reviste din ţară şi din străinătate. Dintre acestea merită să fie amintite: Plantele utilizabile în apicultura din Munţii Ţibleşului; Săptămâna primăverii şi ocrotirea naturii; Exemplare rare ale florei şi faunei din împrejurimile Dejului; Ghidul naturistului; Itinerarii turistice din împrejurimile Dejului; Grădinile ornamentale din jurul bisericilor; Efectul gerului din iarna 1968-1969 asupra pomilor fructiferi din Dej şi împrejurimi; Rețeaua școlară din Dej de la începuturi până în zilele noastre, Examinarea microorganismelor care poluează aerul orașului, poluarea mediului; Istoria meteorologiei orașului Dej între 1607-1982; Valea Someșului în timpurile de demult etc. Multe din lucrările sale, conţinând observaţii valoroase privind natura din Dej şi Valea Someşului au rămas însă în manuscris şi aşteaptă să fie valorificate.

Pentru activitatea sa profesională, în anul 1981, i s-a conferit la Cluj titlul de „Profesor Emerit”, iar în 2000 i-a fost înmânată distincţia de „Dascăl Emerit” din partea Asociației Cadrelor Didactice Maghiare din România. De asemenea, rezultatele deosebite obţinute în cadrul activităţii din învăţământ i-au fost recunoscute şi în 2009, când a fost distins cu medalia „Floare de colț” de către Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România.

3_640x426-1

Nu e uşor să rezumi viaţa unui om de exepţie la câteva pagini şi să reduci gânduri şi sentimente trăite de cineva, la o sumă de cuvinte rostite într-un cadru festiv. S-au străduit însă, şi au făcut-o cu emoţie, în plenul şedinţei de Consiliu local, din 26 februarie,
Annamaria Kovrig, consilier UDMR, prof. Bob Axinte, consilier PSD şi director al Colegiului Național „Andrei Mureșanu”, dar şi primarul Costan Morar.Iar votul unanim al aleşilor locali, prin care profesorul Jánossy Sándor a devenit cetățean de onoare al municipiului Dej, a fost unul firesc, datorat recunoaşterii valorii unui OM, printre oameni…

M. Vaida

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*