Ecou, la o lansare de carte…

Ecou, la o lansare de carte…

Vineri, 5 august, terasa Green Pub din Dej a fost gazda unei seri de poezie, prilejuită de lansarea volumului „Cântecul brazilor mei” de Sandu Cătinean, apărut la Editura Ecou Transilvan din Cluj Napoca.

DSCN4093 DSCN4094

Evenimentul, organizat de Editura Ecou Transilvan și Monica Buzași, s-a bucurat de prezența primarului Costan Morar, viceprimarului Dora Muncelean, Nadiei Baciu Fărcaş, directorul editurii clujene, dar și a numeroși prieteni, între care: prof. dr. ec. Iacob Altman, Eugenia Corpodean-Ciceu, scriitorul Longin Popescu, Cristina Beldean-Moșuțan, dr. Florin Moldovan, Mircea Chiorean, Marin Grad, Rodica Mureșan și Gheorghe Căpușan – fondatorul muzeului „Poarta de sub Feleac”.

DSCN4098 DSCN4087

Poetul Sandu Cătinean s-a născut în Brașov, dar a locuit ani buni în Bonţida, perioadă în care a activat ca membru al cenaclului „Ion Apostol Popescu” din Gherla. În prezent, este stabilit în Cluj-Napoca. 4

Autor a 11 volume de poezii, dintre care 8 publicate la Editura „Ecou Transilvan”, Sandu Cătinean își prezintă „povestea vieții”, volum cu volum și vers cu vers, simplu, fără artificii, ca orice om obișnuit, născut într-o familie modestă, pentru care dragostea, munca, cinstea, curajul au constituit pilonii existenței, într-un areal geografic gemând de istorie. 5

Ca urmare, și în mod firesc, temele preferate de poet sunt general umane și mereu general valabile: dragostea, moartea, naşterea, condiţia poetului şi a poeziei, setea de real, setea de absolut, meditaţia asupra condiţiei umane, iubirea ca act de cunoaştere și iubirea văzută ca o stare de iluminare.

Clasic prin structură şi abordare, alteori romantic prin natura poeziilor, autorul volumului „Cântecul brazilor mei” își imaginează lumea ca pe o metaforă, în care cuvintele se zbat între „logică și simțire”. Or, tocmai această „zbatere”, lirică în profunzimea ei, singularizează puternic poeziile sale și fiecare volum în parte.

DSCN4137 DSCN4139

DSCN4173 DSCN4180

Versurile recitate de autor și de Rodica Mureșan, precum și momentele muzicale susținute de Marin Grad, Cristina Beldean-Moșuțan și Eugenia Corpodean-Ciceu, au întregit cuvintele rostite de invitați și atmosfera neconvențională a evenimentului, încheiat cu o ședință de autografe.

M.V.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*