Excelența Sa Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii, la Dej

Excelența Sa Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii, la Dej

Joi, 3 noiembrie, Excelența Sa, domnul Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii la București, a efectuat o scurtă vizită de curtoazie la Primăria Dej. Prezența Excelenței Sale în municipiu a fost prilejuită de foarte buna impresie pe care i-au lăsat-o elevii de la Liceul Teoretic „Al. Papiu Ilarian”, elevi pe care i-a premiat personal, tot joi, în cadrul The Duke of Edinburgh’s International Award România, la Primăria Cluj.

ambasadorul-marii-britanii-vizita-primaria-dej-3

Cu ocazia întâlnirii avute cu primarul Costan Morar, Excelenței Sale i-a fost prezentată o succintă istorie a orașului, cu transformările suferite după revoluție, dar și potențialul de dezvoltare de care dispune acesta. O istorie pe care Ambasadorul Marii Britanii a găsit-o extrem de interesantă, ca de altfel și centrul istoric al orașului și zona geografică în care se găsește.ambasadorul-marii-britanii-vizita-primaria-dej

Cu acest prilej, referindu-se la vizita înaltului diplomat britanic, primarul Costan Morar a declarat: „A fost o onoare să primesc vizita domnului ambasador, este un om foarte deschis și dornic să cunoască zona noastră, pe care o consideră o zonă cu potențial de dezvoltare. Îl așteptăm să revină în viitor pentru a vedea noua investiție pe care am realizat-o la Toroc, investiţia de la Pădurea Bungăr și toate obiectivele pe care le vom realiza. ”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*