Legea pensiilor: Pensionarea vine mai devreme!

Legea pensiilor: Pensionarea vine mai devreme!

Potrivit unui recent proiect de act normativ promulgat de președintele țării, Legea pensiilor va fi modificată din nou, după alte două schimbări legislative suferite de documentul amintit. De această dată, vor fi introduse clarificări pentru cei care au lucrat în fostele grupe I și II de muncă. Propunerea legislativă care va completa Legea 263/2010 a fost promulgată joi, prin decret prezidențial, devenind Legea 172/2016, care se va aplica la pensionare30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Noile prevederi vin cu clarificări privind posibilitatea de a beneficia de reducerea vârstei de pensionare a celor care au lucrat, înainte de 1 aprilie 2001, în fostele grupe I și II de muncă. Mai întâi, legea prevede că dovada vechimii în cele două grupe se va face cu carnetul de muncă sau cu adeverințe.pensionari

În cazul în care perioadele de vechime în muncă în grupa I și/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverințe eliberate de angajatori sau deținătorii legali de arhive. În prezent, în Legea pensiilor se amintește numai de adeverințele emise pe baza documentelor verificabile întocmite înainte de 1 aprilie 2001, fără să existe detalii cu privire la cele din urmă.

Dacă vor exista suspiciuni referitoare la legalitatea încadrării activității în fostele grupe I și II de muncă se prevede că angajatorii sau alți deținători legali de arhive vor trebui să transmită Casei Județene de Pensii documentele (întocmite înainte de 1 aprilie 2001) ce au stat la baza adeverințelor de încadrare în respectivele grupe; autoritățile vor verifica actele, pentru a vedea dacă s-a respectat legislația specifică.

Pensionarea vine mai devreme

În prezent, perioadele lucrate în fosta grupe II de muncă sunt luate în calcul ca stagiu de cotizare în condiții deosebite. Prin urmare, aceste perioade asigură, potrivit Legii pensiilor, o reducere a vârstelor standard de pensionare, fiind exceptate perioadele din activitățile încadrate în condiții speciale. Excepțiile sunt, printre altele, locurile de muncă din unitățile miniere (cei care lucrează lunar în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă), din aviația civilă (de exemplu, personalul navigant sau însoțitorii de zbor), dar și din activitatea artistică (precum balerinii sau dansatorii).

Așadar, vechimea în grupa I, în activitățile de aceste gen, se încadrează la cele desfășurate în condiții speciale și duc la reducerea vârstei de pensionare. Locuri de muncă în condiții deosebite sunt considerate, potrivit Legii pensiilor, cele unde gradul de expunere la factorii de risc profesional poate conduce, în timp, la îmbolnăviri profesionale. Referitor la locurile de muncă în condiții speciale, actul normativ stabilește aproape același lucru, singurele diferențe fiind gradul de expunere pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă și consecințele grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*