Oaspeți francezi la LAPI Dej

Oaspeți francezi la LAPI Dej

În perioada 24-28 noiembrie, Liceul Teoretic „Alexandru Papiu Ilarian” din Dej a primit vizita unei delegații franceze din orașul Le Quesnoy, respectiv, patru profesori ai Liceului Agricol „Lycee des 3 Chenes” însoțiți de directorul instituției, Henry Louis Bourgois, și de președinta Asociației de Cooperare Franco-Română, Dora Leblan.

discutii

Scopul vizitei l-a constituit demararea proiectului educativ „Descoperirea cosmetologiei din perspectiva culturii celor două comunități”, cu o durată de doi ani, la care, din partea liceului dejean, participă elevi din clasa a XI – a, științele naturii, coordonați de: profesor de chimie Dorina-Emilia Gherman, directorul LAPI Dej, Cornelia Platon – Consilier educativ, profesor de limba engleză, Alina Sabău – profesor de limba franceză și Ligia Clinciu, profesor colaborator.
Mai puțin cunoscută la noi (deși UMF Târgu Mureș, pregătește masteranzi în acest domeniu), cosmetologia a devenit dintr-o ramură a dermatologiei, o componentă importantă a pregătirii specialiștilor industriei de produse cosmetice și dermo-farmaceutice, adresându-se în egală măsură atât biologilor, biochimiștilor, fizicienilor, chimiștilor, inginerilor chimiști care lucrează în laboratoarele de cercetare și dezvoltare și care se ocupă de producție și control în industria cosmetică și farmaceutică, cât și producătorilor de materii prime pentru aceste ramuri industriale.laborator
În acest sens, proiectul elaborat de cele două licee are ca obiective însușirea caracteristicilor cosmetologiei și exploatarea acesteia din perspectiva celor două comunități, Dej și Le Quesnoy; identificarea asemănărilor și diferențelor culturale ale celor două țări din perspectiva elevilor și dezvoltarea abilitaților de comunicare în cele două limbi ale proiectului. Activitățile propuse în cadrul proiectului vor cuprinde printre altele: întâlniri online ale coordonatorilor proiectului, crearea unui grup de lucru online (blog, Facebook), studiu și cercetare/lucrări practice de laborator, vizite de lucru la fabrici de produse cosmetice, monitorizare și evaluare periodică și finală a activităților desfășurate, schimburi culturale, realizarea unui dicționar de termeni de specialitate român – francez / francez-român și prezentarea produsului finit rezultat al proiectului (revistă, pagină web).
Dincolo de discuțiile legate strict de proiect, care au avut loc între delegația franceză și conducerea și profesorii liceului dejean, oaspeții au avut vineri, o întâlnire oficială și cu primarul Costan Morar și viceprimarul Teodora Muncelean, ambii reprezentanți ai administrației locale exprimându-și satisfacția pentru dezvoltarea unor proiecte de acest gen și a legăturilor dintre cele două orașe înfrățite.

francezi-3 primarie

Tot vineri, 25 noiembrie, delegația franceză a participat la manifestările organizate în școală cu prilejul sărbătoririi Marii Uniri, iar după-amiaza s-a bucurat de un excelent spectacol oferit de Trupa de teatru francofon „Caracteres”, Ansamblul folcloric ”Someșeana” și soliștii Vlad Georgiu și Ioan Dordoi, spectacol prezentat cu umor și antren de prof. Lucian Iosip.spectacol-2

Trupa „Caracteres”, revenită de curând de la Arad, unde a participat la Festivalul „Amifran”, s-a prezentat, cu un mini-spectacol de improvizații, sugerate de titlurile unor piese de teatru jucate pe scena arădeană. Un spectacol apreciat la superlativ pentru imaginația, creativitatea și umorul tinerilor actori, de asemenea, un excelent prilej, pentru „Caracteres”, de a-și exprima recunoștința pentru felul în care a fost primită trupa, în Franța, la festivalul Fet ART 2015 din Le Quesnoy.

caracteres

În ce privește Ansamblul „Someșeana”, acesta nu mai are nevoie de cuvinte de laudă, fiind binecunoscut în Le Quesnoy, grație unor turnee întreprinse de-a lungul anilor și unde a fost din nou invitată să susțină câteva spectacole de anvergură, în 2017.spectacol-1

În fine, dat fiind că o parte din oaspeți s-au aflat pentru prima dată în România, atât cât a permis timpul, delegația a avut prilejul de a vizita Dejul, principalele obiective istorice ale orașului Cluj Napoca și Salina Turda.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*