Articole pirotehnice confiscate de politişti

Articole pirotehnice confiscate de politişti

Poliţia Română desfăşoară, până în data de 4 ianuarie 2017, acţiunea naţională „Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor desfăşurate de persoanele fizice şi juridice cu articole pirotehnice. Potrivit IGPR, de la declanţarea acţiunii poliţiştii au efectuat peste 500 de activităţi preventive în şcoli, au verificat 164 de persoane fizice şi juridice autorizate, au efectuat 365 de acţiuni şi controale în complexe comerciale, pieţe şi alte spaţii. În urma acestor activităţi au fost constatate 44 de infracţiuni, fapte pentru care sunt cercetate 50 de persoane. De asemeni, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.500 de lei. Totodată, au fost confiscate 122 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile F1, F2 şi F3, iar într-unul dintre cazuri a fost retrasă autorizaţia.articole-pirotehnice-confiscate-1

Activităţile se desfăşoară la nivel naţional, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR, cu sprijinul Direcţiei de Ordine Publică din IGPR, iar poliţiştii efectuează acţiuni şi controale atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale. Poliţiştii cooperează cu specialişti din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă şi ANAF.

Deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 este interzisă, din motive de ordine şi siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului – atenţionează Poliţia Română.

Potrivit IGPR, persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

„Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii: între orele 24:00 şi 06:00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale; la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri; la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze; la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie; în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*