„La toată casa-i lumină”, simpozion-concurs organizat de Grădinița „Paradisul Piticilor”

„La toată casa-i lumină”, simpozion-concurs organizat de Grădinița „Paradisul Piticilor”

Grădiniţa cu Program Prelungit „Paradisul Piticilor” din Dej a finalizat joi, 15 decembrie, prima ediție a Simpozionului și Concursului Județean „La toată casa-i lumină”, organizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, sub egida ministerului Educației Naționale. Prilej cu care a avut loc și prezentarea expoziției cu cele 220 de lucrări tematice realizate de copii.

Activitatea a fost coordonată de prof. Lolica Tătaru, inspector de specialitate din cadrul IȘJ Cluj, prof. Lucreția Iftimi, directorul Grădiniței „Paradisul Piticilor” Dej, prof. Amalia Gurzău, Coordonator Proiecte şi Programe Educative IȘJ Cluj și cadrele didactice ale instituției gazdă, profesorii: Luminița Prodan, Viorica Meseșan, Flavia Borodi și Cristina Onofrei.

Având ca beneficiari cadrele didactice şi copiii din învăţământul preşcolar şi primar, simpozionul-concurs “La toată casa-i lumina” s-a centrat pe ideea schimburilor de tradiţii, datini și obiceiuri între școlile și grădiniţele din judeţ, având ca scop cunoașterea și valorificarea acestora în rândul copiilor, începând de la o vârstă timpurie. Nu în ultimul rând, promovarea în rândul preşcolarilor şi şcolarilor a valorilor noastre tradiţionale asigură transmiterea și continuitatea acestor „comori păstrate din generaţie, în generaţie și de a nu le lăsa să fie închise în cămară trecutului”.

Și, așa cum sublinia directorul grădiniței, Lucreția Iftimi „numărul mare de participanți, din 25 de județe ale țării, frumusețea și dăruirea cu care cadrele didactice au îndrumat copiii, demonstrează faptul că tradițiile și frumusețea sărbătorilor de iarnă vor dăinui și peste ani în sufletele noastre de români”.

Manifestarea s-a încheiat, în spiritul apropiatei sărbători a Crăciunului, cu urările adresate participanților, în concordanță cu titlul simpozionului-concurs: „Fie ca sărbătorile care vin, să aducă tuturor în poarta sufletelor, lumina credinței, a dragostei și păcii sufletești!”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*