Tradiții și obiceiuri de Ignat

Tradiții și obiceiuri de Ignat

Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine.

Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din cei mai de seamă părinţi apostolici. El ar fi fost pruncul luat în braţe de Hristos şi dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Săi. Pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos, a fost aruncat în arenă şi sfâşiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian. O parte din moaştele sale se află în Catedrala episcopală din Galaţi, la Schitul Darvari din Bucureşti şi la Mânăstirea Tismana.

Peste sărbătoarea Sfântului Ignaţie s-a suprapus, însă, un cult precreştin, ziua de 20 decembrie fiind caracterizată de un demonism pronunțat. Este o zi patronată de o pereche de reprezentări mitice: Ignatul și Inătoarea.

Ca reprezentare mitică, Ignatul este un spirit al belșugului și un vestitor al sărbătorii mari care urmează, figura sa fiind probabil contopită cu o divinitatea precreștină solară. De altfel, potrivit etnologilor, această legătură este sugerată și de semantica numelui (ignis = foc) și cu practicile care au loc în această zi: sacrificiul animalului și trecerea acestuia prin foc.

Conform tradiţiilor, nevasta lui Ignat, este Inătoarea, reprezentată ca o femeie mostruoasă care opărește mâinile femeilor care torc sau le mutilează și le ia vlaga. Și asta, deoarece, ziua de 20 decembrie reprezenta în calendarul ocupațiilor tradiționale, termenul limită al prelucrării firelor naturale. În această zi se lucrează numai până când femeile aud țipând porcii.

În legendele și povestirile populare, Ignatul apare în calitate de sfânt făcător de minuni sau de condiție umilă care, fie cu ajutor divin, fie ca erou civilizator, îi învață pe oameni să se pregătească cum se cuvine pentru Crăciun. Figura Sfântului este astfel adaptată la tradițiile românilor iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belșugului și fertilității, devine o emblemă a sărbătorii și chiar a patronului ei creștin.
Potrivit religiozităţii populare, sângele porcului, adică tocmai ceea ce, în timpul postului, se crede că ne spurcă, în timpul acestei sărbători ne purifică, fiind un paradox al purificării prin post şi sânge.

În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul şi se crede că cine nu are porc gras de Crăciun şi cuţit în vreme pepenilor nu a cunoscut fericirea.

O credință musceleană ne îndeamnă: „Chiar de n-ai tăia un porc, taie cel puțin o pasăre: găină, rață, gâscă; ori înțeapă creasta la o găină neagră ca să dea sângele, că așa e bine, să vezi sânge în ziua de Ignat, că numai atunci vei fi ferit de boli”.
La tăierea porcului nu trebuie să stea nimeni prin apropiere, dintre cei care sunt miloși din fire, căci se crede că porcul moare cu mare greutate, iar carnea unui asemenea porc nu va mai fi bună. Cel ce taie porcul, nu trebuie să strângă din dinți, ca sa nu iasă carnea porcului tare și să fiarbă cu greutate.

Exista și obiceiul ca porcul tăiat să fie încălecat. Ion Creanga mărturisește în „Amintiri din copilărie”: „La Crăciun, când tăia tata porcul, și-l pârlea, și-l opărea, și-l învelea iute cu paie, de-l înădușii, ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor și făceam un chef de mii de lei”.
Ansamblul ritual al tăierii porcului se încheia de obicei printr-o masă comună, numită „pomana porcului”.

Tradiţii de Ignat

În această zi din fiecare porc tăiat i se dăruiește o bucată lui Ignat.

Femeile pisează grâu ca sa aibă de împărțit la Crăciun. Se fac un fel de turte, „Cârpele Domnului”, cu miere și nuci, care se mănâncă în ajunul Crăciunului.

Ignat vindecă porcii de boală rea și tot el este cel care vine să le anunțe moartea și să le ia sufletele.

Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngrașă pentru că în această noapte își visează cuțitul.

În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli.

Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină.

Copii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte ca să fie rumeni și sănătoși tot anul.

Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătură sau să se rupă rufele peste an.

Cine nu taie porcul în această zi, i-l mănâncă lupul în cocină.

Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă.

Referințe: „Mitologia la români” – Romulus Vulcănescu
Calendar creștin ortodox – doxologia.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*