Împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite datini atât în mediul rural, cât și în cel urban, odată cu așteptarea în seara de Ajun a lui Moș Crăciun. În povestirile părinților noștri, de cele mai multe ori bradul era adus de Moș, atunci când copiii dormeau.
Fiind un pom mereu verde, oamenii au asociat bradul cu viața, trăinicia, siguranța, prietenia și l-au inclus în toate evenimentele importante ale vieții. Din plastic sau natural, miniatural sau imens, bradul nu lipsește din nici o casă (case cu copii), iar în Sfânta seară a Crăciunului, și cu o nerăbdare crescută, așteptăm cu mic și mare, momentul magic al împodobirii bradului.
Beteala, globulețele colorate ce sclipesc în lumina lumânărilor și a luminițelor colorate, ce dau parcă viață bradului, steaua vestitoare a Nașterii Domnului Iisus, cocoțata în vârful bradului, îngerașii care ne îndeamnă să trăim emoțiile Nașterii Pruncului Sfânt, toate ne anunță Seara cea Mare.
După zilele de Crăciun, bradul rămâne ca decorațiune de sezon, ca motiv de mândrie (mai ales pentru gospodinele cochete din ziua de azi) sau pentru că nu se indura să-l arunce prea repede. Oricum, în cele mai multe din casele românilor există obiceiul ca bradul să fie aruncat (ars în foc spre distracția copiilor) după Bobotează. În acel moment, nostalgia pomului de Crăciun este alungată spre a se face loc Noului An, în deplinul sens al cuvântului.
Scurtă istorie
Copacul a fost un simbol al vieții cu mult înainte de creștinism. În cea mai scurtă zi a anului, în decembrie, egiptenii antici duceau în casele lor ramuri verzi de palmier, care simbolizau triumful vieții asupra morții.
În aceeași perioadă a anului, preoții druizi serbau solstițiul de iarnă decorând stejarii cu mere aurii.
Până în secolul al XII-lea, pomii de Crăciun erau atârnați de tavan ca un simbol al creștinătății.
Mai târziu, în Evul Mediu, în luna decembrie, în copaci erau atârnate mere roșii. Acestea erau un simbol al lui Adam și al Evei (alungați din Paradis din cauza unui măr), iar pomii erau numiți Copacii Paradisului.
Prima referire la un brad decorat pentru Crăciun apare la Riga, în Letonia, în 1510. În 1521, prințesa Helene de Mecklembourg a împodobit primul brad de Crăciun din Paris, după căsătoria cu ducele de Orleans.
O altă mențiune scrisă referitoare la împodobirea unui pom de Crăciun, în Germania, datează din 1531.
În 1601, un vizitator al orașului german Strasbourg (astăzi în Franța) consemnează o familie care decora un copac cu „napolitane și bețe de zahăr aurii răsucite și flori de hârtie de toate culorile”.
Coloniștii germani și mercenarii, care au luptat în Războiul de Secesiune, au dus obiceiul bradului de Crăciun peste Atlantic. Documentele menționează că, în 1804, soldații americani de la Fort Dearborn au dus copaci din pădure în barăcile lor.
Marea Britanie a făcut cunoștință cu brazii de Crăciun abia în 1841, când soțul german al reginei Victoria, Prințul Albert, a dus la castelul Windsor un brad pentru familia regală.
Bradul de Crăciun este un obicei occidental care a căpătat amploare, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În zilele noastre, împodobirea bradului de Crăciun a devenit una dintre cele mai iubite tradiții atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
Referințe: „Mitologia la români” – Romulus Vulcănescu
tradiții.ro, agerpres.ro
Foto: wikimedia
