România încheie 2016 cu 2 autostrăzi-muzeu,  pe care nu circulă nimeni

România încheie 2016 cu 2 autostrăzi-muzeu, pe care nu circulă nimeni

România are în prezent două loturi de autostradă terminate, dar nedeschise circulaţiei, iar anul viitor alte trei loturi riscă să se regăsească în aceeaşi situaţie, în cazul în care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fosta CNADNR) nu va face paşi repezi pentru a rezolva problemele birocratice, potrivit specialiştilor.

România are, în prezent, 733 de kilometri de autostradă, inclusiv lotul de 22 de kilometri al autostrăzii Sibiu-Orăştie, reparat de CNAIR în regie proprie şi deschis circulaţiei în luna octombrie a acestui an.

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat, la începutul acestei luni, că România ar putea ajunge la 1.000 de kilometri de autostradă abia în 2018.

În prezent, România are două loturi de autostradă finalizate, dar nedate în folosinţă din cauza unor probleme birocratice, scrie news.ro. Primul este cel situat între kilometrul 3 şi 7 al autostrăzii Bucureşti-Braşov, parte din autostrada Bucureşti-Borş (A3), terminat şi care are o legătură finalizată cu reţeaua de drumuri, potrivit unei filmări aeriene realizate de Asoociaţia Pro Infrastructura (API). Bucata finalizată de autostradă, care are legătură cu Strada Popasului, urmează să fie continuată cu un alt segment, de 3,3 kilometri, care pleacă din strada Petricani din Bucureşti, lucrările fiind întârziate de mai bine de doi ani.
Contractul de proiectare şi executie a fost atribuit, în decembrie 2015, asocierii Asocierii Aktor – Euro Construct Trading 98 pentru suma de 155 milioane lei, cu TVA.

Al doilea tronson de autostradă aflat în stadiul de ”muzeu” este segmentul dintre nodurile Dumbrava şi Margina, lung de 15 kilometri, din lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, parte din autostrada Bucureşti-Nădlac (A1). Lotul nu este încă deschis circulaţiei din cauza neprimirii vizei pentru recepţia terminării lucrărilor.

Un alt lot care nu este încă ”muzeu”, dar va ajunge în această situaţie anul viitor este porţiunea de autostradă de 9 kilometri dintre Gilău şi Nădăşelu, parte din A3, finalizată în proporţie de 90%, care va fi gata în prima jumătate a anului viitor. Însă, segmentul de autostradă va putea fi folosit doar după ce va fi construit podul peste râul Someş, care face legătura cu restul autostrăzii A3, şi nodul rutier de la Gilău.

Directorul executiv al ONG-ului Asociaţia Pro Infrastructura, Ionuţ Ciurea, estimează că acest lot ar putea sta nefolosit cel puţin jumătate de an după ce va fi terminat. ”CNAIR va primi ofertele în ianuarie pentru construirea podului peste râul Someş, după care vor urma probabil contestaţiile. Lucrările vor dura circa 10 luni, aşa că, realist vorbind, acestea ar urma să fie finalizate în primul trimestru al anului 2018. În schimb, lucrările la autostradă vor fi finalizate probabil în iunie”, a declarat Ciurea, pentru News.ro.

Alt tronson care riscă să ajungă ”muzeu” anul viitor este Ogra-Ungheni, lot de 10,1 kilometri situat pe autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş, parte din A3. Pe această porţiune, lucrările erau finalizate în proporţie de 15% în noiembrie şi ar urma să fie finalizate în vara lui 2017, potrivit Ministerului Transporturilor. Însă pentru ca lotul să fie deschis circulaţiei, trebuie finalizat nodul de la Iernut de către compania italiană Astaldi.

”Ar trebui să se alinieze mult prea multe planete pentru ca nodul să fie gata înainte de finalizarea lucrărilor de pe acest lot. Tronsonul va fi gata probabil în toamnă, dar nodul ar putea fi finalizat abia la începutul lui 2018”, a explicat Ciurea. Ministrul Transporturilor a declarat, la începutul lunii decembrie, că în 2017 vor fi deschişi circulaţiei 150 de kilometri de autostradă, din care 117 kilometri sunt în stadiu avansat. Însă, pentru 30 şi ceva de kilometri de autostradă, autorităţile vor trebui să administreze cu atenţie situaţia pentru a se asigura că vor fi finalizaţi.

monitorulcj.ro

Foto: economica.net

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*