În fiecare an, în luna ianuarie, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Dej îşi omagiază patronul spiritual printr-un amplu program de activităţi educative și artistice grupate sub genericul „Zilele Eminescu – Zilele Şcolii”. Și, la fel ca întotdeauna, și în acest an, manifestările desfășurate în perioada 16-19 ianuarie, s-au bucurat de prezenţa a numeroşi elevi, dascăli, părinţi şi invitaţi.
Zilele Școlii Mihai Eminescu au debutat luni, cu vernisarea a două expoziții: Expoziția de desene „Lumină și culoare în opera lui Eminescu”, cuprinzând lucrările realizate de elevii coordonați de prof. Eleonora Bodea-Ban și Expoziția de carte „Condeie eminesciene”, organizată sub îndrumarea bibliotecarei Emilia Căprar. Tot luni a avut loc și Concursul de matematică „Micul matematician”, ajuns la a 15 -a ediție și care a reunit elevi din Dej, Gherla şi comunele învecinate municipiului (coordonatori, profesorii: Jica-Mariana Moldovan, Geanina Gavriș și Teofil Moncea).
Programul manifestărilor a continuat miercuri cu spectacolul omagial „Eminescu e aici” susținut de elevii claselor gimnaziale (coordonatori, prof. Simona Bumbu, Manuelea Rus și Ioana Sîncrăianu), interludiile muzicale pe versurile poetului fiind susţinute de corul școlii (coordonator, prof. Kinga Nan-Farkaș) și de folkiștii Marin și Petra Grad.
Joi, 19 ianuarie a fost rândul elevilor din ciclul primar să se prezinte în fața colegilor lor, cei mici oferind invitaților un spectacol de muzică și poezie întitulat „Dor de Eminescu”. Plini de entuziasm și dăruire, elevii claselor I-IV, pregătiți de profesorii învățători, au cântat și recitat din nemuritoarele versuri eminesciene, meritând din plin aplauzele cu care au fost răsplătiți.
O sărbătoare dedicată poetului Mihai Eminescu şi în egală măsură şcolii, pentru care se cuvin felicitări organizatorilor, echipei manageriale prezentă la toate activitățile (director Gabriela Ciobanu, director adjunct Daniela Petrescu şi Carmen Bora, Coordonator programe și proiecte educative), tuturor elevilor şi tuturor părinţilor implicaţi în reuşita acestor manifestări. Dar, mai ales, felicitări pentru felul în care este păstrată şi perpetuată tradiţia şcolii, de către toate generaţiile de elevi care cu mândrie îi trec pragul.
O şcoală care, printr-o placă fixată pe frontispiciul ei, consemnează pentru eternitate că: „În drumul său de la Cernăuţi la Blaj, făcându-şi pelerinajul românesc cu băţul în mână, Mihai Eminescu a poposit la Dej, în mai 1866”.