Se pot depune cererile pentru decontarea motorinei folosită în agricultură

Se pot depune cererile pentru decontarea motorinei folosită în agricultură

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează potenţialii beneficiari că, până la data de 31.01.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină
achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 octombrie – 31 decembrie 2016 (trim. IV al anului 2016).

Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2016 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21,00 euro/1000 litri) pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, a cărui valoare unitară, determinată potrivit prevederilor art. 218 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, este de 1,7975 lei/litru.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*