Nürnberg – Orașul „muzeu” al jucăriilor și paradelor naziste

Nürnberg – Orașul „muzeu” al jucăriilor și paradelor naziste

Pentru mine, și presupun că nu doar pentru mine, Nürnberg înseamnă păpuși de porțelan, ateliere de fabricat jucării, „maeștrii cântăreți” ai lui Wagner, dar și orașul faimoaselor parade naziste și a unor la fel de faimoase procese la finalul celui de al II – lea Război Mondial.

Așezat pe ambele maluri ale râului Pegnitz, orașul este unul dintre centrele culturale și economice majore din Franconia Mijlocie (landul german Bavaria), istoria sa fiind strâns legată de cea a Sfântului Imperiu Roman. Conducătorii acestuia au ridicat aici o cetate pe care au numit-o Nourenberg (Dealul stâncos), iar teritoriul din jur s-a dezvoltat ca un târg liber, asigurând granița între Saxonia, Bovaria, Franconia de est și Bavaria.

Între 1470-1530 orașul a cunoscut o perioadă de mare înflorire și, alături de Köln și Praga, era considerat unul dintre cele mai importante din Imperiu. Războiul de Treizeci de Ani a slăbit mult economia orașului, care nu s-a lăsat totuși cucerit. După război, în 1649, aici a avut loc „banchetul” prin care, părțile participante la conflict au sărbătorit timp de câteva zile convenția pentru „sigilarea” păcii.

La sfârșitul secolului XVIII orașul se supune administrației prusace. Contractul însă nu a fost finalizat niciodată din cauza datoriilor pe care le avea Nürnbergul. În același timp în orașul eminamente burghez, resentimentele populației față de aristocrație și pretențiile acesteia creșteau tot mai mult, astfel că prusacii renunță la tutelă pentru a evita o revoltă.

În secolul al XIX-lea era un important centru industrial al Bavariei, în 1835 între Nürnberg și localitatea învecinată Fürth a circulat primul tren feroviar din Germania, Adler (Vultur) pentru transportul de pasageri.

Mai târziu, începând din 1927, orașul devine gazda adunărilor partidului nazist NSDAP. Deși în oraș partidul nazist nu a câștigat niciodată alegerile, Hitler reușește – cu ajutorul primarului și șefului poliției de atunci – să organizeze în 1927 o mega ședință și paradă de partid la Nürnberg. Din acel moment, s-au mai desfășurat încă 7 astfel de manifestări la care au luat parte zeci de mii de oameni. Ultima dintre acestea a avut loc în anul 1938, cea prevăzută pentru 1939 fiind anulată din cauza începerii războiului.

Locul acestor manifestări se numește Zeppelinfeld și se află în partea de sud-est a orașului. Ca formă, seamănă cu un teren de fotbal supradimensionat (de circa patru ori mai mare), înconjurat din trei parți de tribune de beton. Pe cea de-a patra latură se poate observa tribuna VIP, locul în care luau loc membrii marcanți ai partidului, iar în centru, podiumul de unde cuvânta Führerul. Zona e imensă, iar sentimentul pe care îl ai în momentul când urci la pupitrul lui Hitler este copleșitor. Pur și simplu, îți dă frisoane.

În aceeași perioadă, arhitectul fuhrerului, Albert Speer, a proiectat alte câteva construcții megalitice în apropiere de Zeppelinfeld. Din fericire, proiectele lui Hitler nu au ajuns să se materializeze, cu excepția unei clădiri, parțial terminată, care urma să fie o imensă Sală de Congrese. Clădirea cu 3 nivele, numită și Hitler Colosseum, e înaltă de 39 de metri, iar dacă timpurile ar fi permis, urma să ajungă la 69 de metri înălțime, fiind folosită tot pentru întâlnirile de partid. Acum, aici se află Dokumentationszentrum (Centrul de documentare), care informează vizitatorii despre perioada nazistă, oferind detalii unice și despre viața orașului de dinainte și după război.

Și pentru a încheia aceasta parte sumbră a istoriei, merită vizitat și memorialul Procesului de la Nürnberg (1945-1949), proces în cadrul căruia unii dintre vinovații teribilului genocid, au fost judecați și pedepsiți. Memorialul reprezintă un muzeu plasat într-una din clădirile Palatului de Justiție, aflat în zona Further Strasse, adică pe direcția nord-vestica a orașului. Aici, în sala 600, s-a desfășurat celebrul proces.

Din cauza faptelor regimului totalitar nazist, pe vremea căruia a jucat un rol negativ, relativ important, orașul Nürnberg și-a propus după război să se impună prin activități de pace și apărare a drepturile omului. Astfel, începând din anul 1995 orașul acordă anual „Premiul Internațional al Drepturilor Omului din Nürnberg” persoanelor care se impun în acest domeniu umanitar.

La 10 decembrie 2000, orașului Nürnberg i-a fost decernat, la Paris, cu Premiul UNESCO „pentru educația în spiritul drepturilor omului”.
În timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial orașul a fost puternic atacat de forțele aliate și, la 2 ianuarie 1945, centrul vechi a fost distrus aproape în totalitate.

Dar, după ani și ani de migăloasă reconstrucție, Nürnberg se prezintă astăzi cu un amestec arhitectonic nou și vechi, emanând un farmec aparte. Cei peste 500 de mii de locuitori sunt mândri de bisericile, muzeele, castelele, anticariatele și micile lor magazine de bijuterii, care atrag puzderie de vizitatori.

Orașul vechi (Altstadt), scăldat de apele râului Pegnitz, reprezintă rămășițele vechii cetăți medievale, înconjurat de ziduri, cu alei largi și clădiri încărcate de istorie. Este dominat de Castelul Nürnberg, aflat în colțul de nord-vest, cu un turn pentagonal construit înainte de 1050 și considerat cel mai vechi edificiu din oraș. În Piața Albrecht-Dürer se înalță biserica Sfântul Sebald, ridicată în secolele XIII-XV și închinată patronului orașului, un călugăr misionar înmormântat aici.

Tot în perioada respectivă a fost ridicată și Biserica Sfântul Laurențiu, reconstruită după gravele avarii suferite în timpul ultimului război și considerată una dintre cele mai frumoase din oraș. La fel de frumoasă este Biserica Fecioarei Maria, exemplu de arta gotică timpurie, ridicată din ordinul împăratului Carol al V-lea, între 1352-1362. Merită văzut și Conacul Neunhof, un conac patrician tipic, datând din secolul al XVI-lea, dar și Muzeul Culturii Industriale, care prezintă condițiile de trai și tehnologia specifice secolului al XIX-lea.

Nu trebuie uitată nici Casa lui Albrecht Dürer, în care a locuit pictorul (între 1509-1528), și nici faimoasa fântâna Schöner Brunner, construită în secolul al XIV-lea și considerată una din atracțiile orașului. Având forma unui turn gotic, de aproximativ 19 metri înălțime, fântâna este împodobită cu 40 de statui și are o balustrada în care este incastrat un inel de aur, despre care legenda locală spune că aduce noroc celor care îl ating.

În fine, nu se poate pleca din Nürnberg fără câteva ceasuri petrecute în „Muzeul jucăriilor”, cunoscut și sub numele de Muzeul Lydia Bayer. Inaugurat în 1971, muzeul ce poate fi admirat astăzi a început ca un hobby pentru doi soți și colecționari de jucării, Lydia și Paul Bayer, care începând din anii ’20 și până în 1966 au adunat un număr impresionant de piese din diverse țări și perioade, multe dintre ele astăzi foarte dorite de colecționari. În total, peste 12.000 de obiecte care au reprezentat „nucleul” viitoarei instituții.
Poate că cifra pare enormă, dar în prezent, în depozitele Muzeului Jucăriilor din Nürnberg se găsesc peste 87.000 de piese, mai puțin de zece la sută fiind prezentate publicului, prin rotație, în mare măsură din cauza lipsei de spațiu.

De altfel, Nürnberg a fost încă din perioada medievală (prima atestare documentară a unui atelier de fabricat jucării datează din 1400) un loc renumit pentru creațiile meșteșugarilor păpușari, acei „Dockenmacher” ce fabricau păpuși trimise apoi în orașele din apropiere și vândute pentru sume deloc neglijabile. Evident, nu a durat mult până când jucăriile din lemn (mai târziu din metal, plumb, tinichea) produse aici să fie foarte cunoscute și mai ales, apreciate, iar odată cu revoluția industrială și modernizarea rapidă a orașului să devina cu adevărat o afacere și o industrie profitabilă.

Ateliere și fabrici au apărut și au dispărut, nume de meșteri au cunoscut celebritatea pe piața jucăriilor, pentru a rămâne mai târziu doar într-o notă stingheră într-o bogată istorie a domeniului. Cu toate acestea, chiar și în fata noilor tehnologii, jucăriile și-au păstrat puterea de atracție și seducție, iar vizitatorii muzeului, indiferent de vârstă, se înmoaie sufletește la vederea exponatelor. Sau cine știe, poate datorită amintirilor pe care le stârnesc acestea…

V.M.

Foto: pinterest și arhiva personală

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*