Persoanele care nu au apucat să solicite restituirea vechilor taxe auto până la sfârșitul lunii ianuarie nu mai pot face acest lucru. Motivul este simplu: nu mai există un temei legal pentru rezolvarea acestor cereri. Concret, de la 1 februarie a fost eliminat din legislație timbrul de mediu și tot de la acea dată a dispărut și posibilitatea de a cere restituirea, pe cale administrativă, a vechilor taxe auto.
Proprietarii de mașini care au cerut banii înapoi și cărora deja li s-au emis decizii de restituire până la sfârșitul lunii ianuarie 2017 își vor primi însă banii la care au dreptul. Informația a fost confirmată, la solicitarea redacției avocatnet.ro, de Mihai Alexandru Moia, președintele Administrației Fondului pentru Mediu – entitate implicată în restituirile taxei auto și aflată în subordinea Ministerului Mediului. Acesta a făcut trimitere la prevederile Codului civil, conform căruia „legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare”.
Reamintim faptul că de la 1 februarie, timbrul de mediu ce era reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013, a fost eliminat. Totodată, la acea dată a dispărut și posibilitatea de a cere restituirea, pe cale administrativă, a vechilor taxe auto, din moment ce regulile procedurale de bază erau incluse în aceeași ordonanță.
Persoanele care au achitat una dintre vechile taxe auto și care n-au apucat deja să ceară banii înapoi au ca unică soluție deschiderea unei acțiuni în instanță. De asemenea, varianta rămâne valabilă și când vine vorba de timbrul de mediu, deoarece acesta a fost declarat parțial ilegal de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și ar trebui returnat proprietarilor de mașini. În privința restituirii pe cale administrativă (adică fără acționarea în justiție a autorităților), aceasta va fi posibilă din nou numai dacă aleșii poporului vor da o reglementare specială în acest sens (lege sau ordonanță.
Sursa: avocatnet.ro