Instituţia Prefectului judeţul Cluj a demara începând cu data de 30 martie 2017, o serie de întâlniri în cadrul Campaniei de Informare în mediul rural cu privire la oportunităţile de finanţare oferite prin PNDR 2014-2020, subvenţiile din sectorul vegetal şi zootehnic, precum şi alte informaţii relevante pentru depunerea şi implementarea proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă.
Campania este derulată în colaborare cu instituţiile cu responsabilităţi în domeniul accesării de fonduri europene în mediul rural, dar şi cu instituţii de la care cei care depun proiecte au nevoie de diverse avize: Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Cluj, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Cluj, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Cluj şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj. De asemenea, campania beneficiază de colaborarea Grupurilor de Acţiune Locală din judeţul Cluj.
Prima sesiune de informare s-a desfăşurat miercuri, 30 martie, la Căminul Cultural din comuna Sîncraiu, cu sprijinul GAL Napoca Porolissum, iar cea de-a doua va avea loc în 5 aprilie 2017, ora 14.00 la Căminul Cultural din Bonţida, cu sprijinul GAL Someş Transilvan.