Elevi din Chiuiești, în vizită la Mănăstirea Rohia

Elevi din Chiuiești, în vizită la Mănăstirea Rohia

La sfârșitul săptămânii trecute, un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale Chiuiești, județul Cluj a vizitat Mănăstirea ”Sfânta Ana” de la Rohia, în cadrul Programului Național ”Școala altfel”. Elevii au fost însoțiți de profesorul de religie ortodoxă de la Școala Gimnazială Chiuiești, Petruș Pompiliu Alexandru și de Frenț Ana Ionela de la Centrul de Informare Turistică Chiuiești.

Mănăstirea ”Sfînta Ana” de la Rohia este situată în ”Țara Lăpușului”, la 50 km de municipiul Baia Mare și la 43 km de municipiul Dej, în hotarul satului Rohia, sat aparținător orașului Târgu Lăpuș, în mijlocul unui codru de fag și stejar, pe coama unei coline numită ”Dealul viei”, la aproximativ 500 m altitudine.

Elevii de la Școala Gimnazială Chiuiești și însoțitorii lor au ajuns la Târgu Lăpuș prin Măgoaja, sat aparținător comunei Chiuiești. Din Târgu Lăpuș excursioniștii au străbătut cei 9 km până la Rohia, iar de la poarta de jos a intrării în mănăstire și până în incinta acesteia excursioniștii s-au deplasat pe jos, prin pădure.

Ghidul mănăstirii a prezentat elevilor mai întâi biblioteca, cu peste 40 000 mii de volume, bisericuța de lemn (biserică muzeu), care adăpostește obiecte de cult vechi, cărți în chirilică, icoane, etc. La mănăstirea Rohia a locuit și a scris părintele Nicolae Steinhardt. Chilia în care a viețuit ca monah al Mănăstirii Rohia , după moartea părintelui Nicolae, la 30 martie 1989, a devenit un muzeu în care se păstrează lucrurile personale: manuscrise, cărți, icoane, tablouri, mobilierul.

ÎPS Justin Sigheteanul a constituit un grup de specialiști care să editeze „Integrala Nicolae Steinhardt”, care va conține aproximativ 20 de volume. Au apărut deja ”Jurnalul fericirii”, ”Dăruind vei dobândi” ș.a. Părintele Nicolae Steinhardt este înmormântat în Cimitirul Mănăstirii Rohia. Chilia Părintelui Nicolae este inclusă în ”Casa Poetului”, ridicată între 1977-1979, cu parter și două nivele. În această casă a locuit temporar și poetul Ioan Alexandru (1941-2000).

Elevii au aflat că ridicarea bisericii mănăstirii a început în 1923, iar mănăstirea a fost sfințită în 1926 de vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care a devenit hramul mănăstirii.Mănăstirea s-a dezvoltat după 1965 și mai ales după 1970 , când s-a introdus curentul electric și s-a modernizat drumul de acces.

Patrimoniul mănăstirii cuprinde astăzi: ”Casa de stejar” (1965), ”Casa Stăreției (1969-1972),”Casa cu Paraclis”(1973-1975),”Casa Poetului ”(1977-1979), ”Altarul de vară”(1980-1983), ”Poarta maramureșeană”, la intrare (din 1988), ”Casa Albă”(1988-1992),”Poarta din sat”(1999-2001),”Colțul maramureșean” (2001).

În incinta mănăstirii elevii au putut admira și unele exmplare de păsări (păuni, fazani, porumbei).

Elevii Școlii Gimnaziale Chiuiești și însoțitorii lor s-au rugat în biserica mănăstirii, iar la plecare au făcut cumpărături de la magazinul de obiecte bisericești.

Excursioniștii s-au reîntors la Chiuiești bucuroși și fericiți că în Postul Sfintelor Paști au vizitat Mănăstirea Rohia, acest spațiu binecuvântat de Rugăciune și Credință.

Prof Giurgiu Radu-Florin,
coordonator de proiecte și programe educative de la Școala Gimnazială Chiuiești,

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*