Pasionații de mișcare sunt așteptați la „Gabriela Szabo RUNFEST”

Pasionații de mișcare sunt așteptați la „Gabriela Szabo RUNFEST”

Primăvara, în luna florilor, toți bistrițenii, dar și locuitorii altor județe din țară sunt invitați să își manifeste pasiunea pentru mișcare în aer liber și să simtă atmosfera energizantă a competiției la cea de a XII-a ediție a evenimentului „Gabriela Szabo RUNFEST”. Pe 6 mai 2017, Bistrița va fi animată de sute de voci de sportivi amatori, dar și de susținătorii lor, care vor lua startul în cadrul evenimentului de alergare cu tradiție la care le va fi alături și îi va susține Gabriela Szabo, campioană olimpică și mondială în atletism.

Sunt așteptați să dea curs invitației 1.000 de concurenți, din mai multe orașe din țară, la „Gabriela Szabo RUNFEST” participarea fiind gratuită cu scopul de a le oferi tuturor tinerilor oportunitatea de a se bucura de alergare și de spiritul competițional, dar și de a-și testa abilitățile. Startul se va da pe 6 mai 2017, din centrul orașului Bistrița, din fața sediului Primăriei și în apropierea statuii lui Andrei Mureșanu. Aici este amenajată zona de Start/Finish în care se vor desfășura toate activitățile legate de competiție. Cea de a XII-a ediție a concursului este organizată de Primăria Municipiului Bistrița și de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, împreună cu partenerii tehnici Fundația PROAM Events și MPG – agenție de marketing specializată în crearea și implementarea de evenimente sportive pentru amatori, în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism Bistrița-Năsăud.

Evenimentul este dedicat tuturor amatorilor de mișcare, indiferent de abilități, iar participanții vor fi întâmpinați de campioana olimpică și mondială Gabriela Szabo, ambasadorul RUNFEST, care va alerga alături de aceștia.

În cadrul celei de a XII-a ediții a competiției „Gabriela Szabo RUNFEST” participanții au la dispoziție 12 curse, acestea fiind structurate pe categorii de vârstă, gen și abilități. Traseul este construit sub forma unei bucle de 2 kilometri, ce va fi parcurs o dată sau de mai multe ori, în funcție de cursa aleasă. Amatorii de sport cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani vor parcurge în alergare o singură dată distanța de 2 kilometri, iar cei care au peste 16 ani au la dispoziție cursa de 4 kilometri și vor avea de efectuat două ture a câte 2 kilometri. Cei mai antrenați și care au împlinit 18 ani se pot înscrie la cea mai lungă distanță, de 10 kilometri, și vor alerga 5 ture. Această ultimă cursă a fost crescută în lungime cu 2 kilometri față de ediția anterioară pentru a oferi o nouă provocare concurenților.

Cursele sunt accesibile tuturor începând cu vârsta de 10 ani și se vor desfășura pe un traseu care este desenat prin inima orașului. Concurenții vor avea ocazia să descopere și să admire câteva puncte de atracție, printre care amintim clădiri importante din istoria și viața culturală și socială a localității Bistrița: Biserica Evanghelică, cel mai reprezentativ monument de arhitectură de la începutul Renașterii, având cel mai înalt turn de piatră din Transilvania; Sugălete, un complex din 13 clădiri din secolele XV-XVI, cele mai tipice construcții renascentiste din Transilvania; Casa Argintarului, construită spre jumătatea secolului XVI, ce poartă însemnele breslei aurarilor.

Participarea la „Gabriela Szabo RUNFEST” este gratuită în limita a 1.000 de locuri, iar înregistrarea concurenților se face exclusiv online în pagina dedicată competiției de pe platforma sistemului RUNFEST: www.runfest.ro. Pentru a lua parte la evenimentul de la Bistriţa, pasionații de mișcare trebuie să se conecteze în contul de membru RUNFEST, iar dacă nu au unul și-l pot crea gratuit pe www.runfest.ro, apoi să selecteze competiția din 6 mai a.c. și să se înscrie la cursa dedicată categoriei lor de vârstă.

Înregistrarea în concurs se va realiza pe principiul „primul venit, primul servit”, până la ocuparea tuturor celor 1.000 de locuri gratuite alocate evenimentului. Înscrierile sunt deschise online până pe data de 4 mai 2017, inclusiv.

Toți participanții vor beneficia de un pachet de eveniment care include numărul de concurs și cipul de cronometrare atașat, tricoul ediției a XII-a a competiției „Gabriela Szabo RUNFEST”, dar şi diferite produse oferite de sponsori și parteneri. La finalul cursei, fiecare concurent va primi o medalie de Finisher, care atestă faptul că a participat și a încheiat cu bine concursul. Cei mai rapizi alergători vor fi răsplătiți cu premii în bani, în valoare totală de 14.000 de lei, oferite de Primăria Municipiului Bistrița, dar și cu medalii, diplome de participare și cupe.

Foto: timponline.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*