Peste 250 de persoane din Dej, Gherla și comunele arondate celor două orașe, erau prezente astăzi (7 aprilie), în jurul orei 11.00, la sediul ALOFM Dej, cu prilejul unei noi ediții a Bursei Generale a Locurilor de Muncă.
Potrivit informațiilor primite de la ec. Radu Gavrilă, șeful ALOFM Dej, la eveniment s-au înscris 20 de firme, dintre care 14 au fost prezente cu standuri, iar 6 au trimis liste cu ofertele lor. Astfel, cei aflați în căutare de lucru, au avut la dispoziție 337 locuri de muncă, din diverse domenii, între care, 12 pentru cei cu studii superioare. De asemenea, cu acest prilej, s-a făcut și o selecție pentru cursuri de agenți de pază, în timp ce tinerii sub 20 de ani, au fost solicitați să completeze un „Chestionar de evaluare a intereselor”. Pe baza răspunsurilor primite, Agenția va analiza oportunitatea organizării unor viitoare cursuri de calificare sau reconversie profesională, pentru a se corecta eventualele neconcordanțe existente între cererea pieței și ofertele de muncă ale agenților economici.
Bursa General a Locurilor de Muncă, face parte din categoria măsurilor active de combatere a șomajului, implementate de către AJOFM Cluj, în calitate de Serviciu Public de Ocupare, măsuri destinate corelării cererii și a ofertei pe piața muncii.