Chiriile nedeclarate, aduc cu sine, dosare penale

Chiriile nedeclarate, aduc cu sine, dosare penale

O chirie nedeclarată, chiar şi de 100 de lei, vă poate aduce dosar penal. Doar unul din 10 proprietari care îşi închiriază locuinţele merge la ANAF să depună declaraţia de venit din chirie. În luna februarie proprietarii au plătit Fiscului venituri din închirierea bunurilor pentru aproximativ 200.000 de imobile. Numărul locuinţelor închiriate este însă mult mai mare. Pe de altă parte, Fiscul poate să demonstreze că un proprietar încasează bani din chirie, doar în urma unei sesizări.

Fiscul a anunţat în luna octombrie 2016 că a declanşat o campanie de verificare a locuinţelor închiriate. Administratorii asociaţiiilor de proprietari spun că sunt ansambluri de locuinţe unde numărul chriraşilor îl depăşeşete pe cel al proprietarilor, iar inspectorii ANAF nu au călcat niciodată pe acolo. Avocaţii spun că pot exista metode de control, dar care nu au fost puse în practică de Fisc. De exemplu, inspectorii pot verifica doar pe baza reclamaţiilor primite de la vecini.

Conform datelor din proiectul privind Strategia Naţională de Locuire, între 7 si 15% din cele 8,8 milioane de locuinţe din Romania sunt închiriate, adică între 600.000 şi 1,3 milioane de locuinţe

Conform datelor furnizate de ANAF, proprietarii au declarat venituri din închiriere pentru numai 219.824 imobile, în toată ţara. Cele mai multe imobile închiriate se află în Bucureşti, aproape 63.000. Urmează Constanţa şi Cluj. La polul opus cele mai puţine case închiriate sunt în Teleorman şi Botoşani, puţin peste 1.000.

sursa: digi24.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*