Astăzi, 29 aprilie, la fel ca în fiecare an, sărbătorim Ziua Veteranilor de Război. Este o zi în care le transmitem gânduri de recunoştinţă tuturor militarilor români care au luptat pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României.
În această importantă zi, cinstim memoria înaintașilor noștri, care cu prețul sacrificiului suprem, au apărat țara, asigurând libertatea noastră, a generațiilor următoare.
Cu ocazia acestei zile, transmit veteranilor de război dejeni şi familiilor lor, consideraţie şi respect profund pentru că au pus ţara mai presus de propria lor viaţă, fiind pentru noi adevărate exemple de sacrificiu şi patriotism, le urez multă sănătate, alături de un sincer” La mulţi ani”.
Primar
Morar Costan