Dejul pedalează, sănătos!

Dejul pedalează, sănătos!

Sâmbătă, 6 mai, în Piața Bobâlna s-a desfășurat Ediția a II -a a concursului „Mersul pe bicicletă, un stil de viață sănătos”, organizat de Radio Stil Dej, în colaborare cu Primăria Municipiului și Poliția Municipală Dej.

Destinată celor care aleg bicicleta ca mijloc de transport sau de relaxare, competiția s-a bucurat de o numeroasă participare, concurenții grupați pe două categorii de vârstă, fiind nevoiți să facă față la mai multe probe, printre care: îndemânare, viteză și rezistență.

Cei care au reușit să treacă cu brio probele de concurs, au fost răsplătiți cu premii, constând în tricouri, diferite echipamente sportive profesionale și dulciuri. Iar cel mai bun, dintre toți, a fost recompensat cu o bicicletă oferită de primarul municipiului, Morar Costan, unul dintre sponsorii concursului, alături de viceprimarul, Teodora Muncelean și deputatul Cornel Itu, care au contribuit de asemenea, cu diverse echipamente, la premierea câștigătorilor, ca de altfel și o serie de alți sponsori generoși.

Astfel, inclusiv cei care nu au avut șansa de a ocupa un loc pe podium, la final au primit câte o diplomă de participare și câte un mufiin plin ce culoare și savoare din partea cofetăriei „Lemnul Verde”.

Majoretele de la „Magic Star” și trupele „Steel Combat, Steel Tonic” și „No Limit” au fost cele care au animat atmosfera, una cât se poate de veselă și antrenantă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*