Orașul Năsăud a intrat în Cartea Recordurilor!

Orașul Năsăud a intrat în Cartea Recordurilor!

Aproape 10.000 de oameni au participat duminică, 14 mai, la cel mai amplu eveniment organizat vreodată la Năsăud. Prilejuit de ”Ziua Costumului Popular” manifestarea a avut ca scop intrarea județului în Guinness World Records cu două recorduri: cel mai mare număr de oameni îmbrăcați în costum tradițional românesc și cel mai mare număr de oameni care dansează simultan un dans popular (Roata de la Runc).

Ziua Costumului Popular a fost sărbătorită pentru prima dată în 2016, la Năsăud, în cadrul manifestării dedicate Maialului elevilor năsăudeni. Ziua de 16 mai a fost stabilită de către Camera Deputaților, în urmă cu 2 ani ca fiind Ziua Națională a Costumului Popular.

Școlile năsăudene, ansamblurile folclorice din județ, participanți din județele învecinate sau din țară și numeroși oficiali, în frunte cu președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea, au format un uriaș alai de oameni îmbrăcați în costume populare care s-a îndreptat, în aplauzele celor aflați pe marginea drumului, spre ”locul faptei”: stadionul din Năsăud, oraș închis timp de câteva ore. Stadion, pe care au fost prezenți și numeroși dejeni, dintre care, o „delegație” consistentă a fost formată din elevi ai Colegiului Național „Andrei Mureșanu” Dej.

Guinness World Records a impus reguli stricte: participanții la eveniment să fie îmbracați în costum popular complet – ținută obligatorie (fără piese de costum stilizate, moderne); cerințe minime: pălărie/ căciulă/ capul descoperit, cămașă cusută cu motive tradiționale, brâu, pantaloni albi/ negri (costum bărbătesc), cămașă cusută cu motive tradiționale, brâu, poale, pânzături/fote/zadii (costum femeiesc), pantofi (nu de lac) /ghete/ cizme/ opinci.

”Vătaful” evenimentului a fost Marin Barbu (Nea Mărin), care a supervizat aranjarea oamenilor în cercuri și le-a dat lecții de jucat Roata de la Runc.

”Suntem cei mai frumoși și avem cel mai frumos costum popular, iar pe locul doi sunt cei din Teleorman. Sunt foarte mândru de dvs. Ce v-am iubit până acum, de acum vă iubesc și mai mult. Sunt foarte mândru că vă reprezint. Capitala mondială a portului popular, la Năsăud! Lansăm o provocare județului Teleorman, să vedem când o să depășească acest număr impresionant de persoane îmbrăcate în costum popular. Dumnezeu a îndepărtat ploaia și ne-a dăruit un soare minunat. Să vă binecuvânteze pe toți pentru gestul minunat pe care l-ați făcut. Pe reprezentantul de la Cartea Recordurilor, care este foarte sever, îl rugăm după ce termină treaba să guste un pic de ”aghiasmă” din Țara Năsăudului. La mulți ani!”, a menționat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan.

Toți cei aflați pe stadion au format cercuri și, pentru a avea recordul de cel mai mare număr de persoane îmbrăcate în costum popular omologat, au stat timp de cinci minute nemișcați. Primele două încercări au fost considerate nereușite de reprezentantul Cărții Recordurilor, deoarece unii stewarzi nu au reușit să își delimiteze așa cum trebuie grupul pe care îl aveau în supraveghere. Nea Mărin, dar și președintele CJ Radu Moldovan, au făcut apel la stewarzi să fie mai atenți. A treia tentativă a fost declarată validă.

În schimb, la jocul Roata de la Runc bistrițenii au fost neîntrecuți, încercarea de record privind cel mai mare număr de participanţi la un dans tradiţional fiind validată de la prima încercare.

”E ceva fantastic cum se văd de pe scenă atâția oameni dansând, e impresionant”, a spus reprezentantul Guiness World Records, Pravin Patel.

Două avioane au survolat stadionul din Năsăud în cerc, pentru a completa imagistic cercurile formate pe sol de participanți. În timpul manifestării, mai multe persoane au avut nevoie de asistență medicală.

sursa: timponline.ro, mesagerul.ro

foto: timponline.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*