Luni, 29 mai, a avut loc lansarea volumului de poezii Rocada visurior mele. Push-upuri cu dantele de Mihaela-Doina Dimitriu, ilustrația copertei și grafica interioară fiind semnate de Gabriela Meșter (Editura LUX Libris, Brașov, 2017). Evenimentul, organizat de Cenaclul literar „Radu Săplăcan” al ASTRA Dej, a fost găzduit de restaurantul Parkhouse și s-a bucurat de o atmosferă colocvială, incitantă chiar, cu un animat dialog între public și autoare. Moderator, ec.dr. Radu Gavrilă, președintele Despărțământului Dej al ASTRA.
Tot cu acest prilej, jurnalistul Zorin Diaconescu a demonstrat „eseistic” că poezia poate fi un liant social mai puternic și mult mai fascinant decât facebook… 
Despre cartea lansată și parcursul literar al Mihaelei Dimitriu, a vorbit prof. Elena Valeria Ciura, textul de mai jos fiind prezentarea făcută luni, cu o sensibilitate dublată de competență și spirit critic:
„Cartea pe care ne propunem să o cunoaștem astăzi, Rocada visurilor mele. Pushup-uri cu dantele, cu subtitlu: (poeme țesute cu noncomformism) se înscrie pe pe linia înnoirii limbajului poetic, trăsătură dominantă a literaturii moderne, mai cu seamă a celei din perioada actuală a acestui mileniu albastru.
Apărută la Editura LUX LIBRIS, Brașov, 2017, cartea poartă girul editorului Radu Bogdan, conferențiar universitar Ruxandra Ivăncescu, profesor Elena-Valeria Ciura și jurnalistul Nicolae Turtureanu, a căror concluzie converge spre aceeași etichetă valorică a cărții.
Coperta și grafica volumului, culoarea de roșu-sângeriu intră, cumva, în discordanță cu starea accidentală a poetei, o altă enigmă care ne îndeamnă să ne apropiem de versurile creatoarei. Poate fi un gest reparatoriu, optimist, pe care autoarea vrea să-l inducă în cititor, atenționându-l asupra subiectivismului trăirilor personale: vocea interioară a poetei care a dorit ca versul ei să fie o confesiune eliberatoare:
feminitate indisolubilă
cetățile-mi nonconformiste
tăvălite prin zahăr pudră
clocotesc.
zăcămintele-mi de iubire
pentru tine
îmi tulbură filele.
îi zdrobesc cu rozul
discrepanțele-i absurde.
dorul îmi spintecă
acele colecții de liniște.
în cetatea-mi nonconformistă
te-ai strecurat
ca o cremă spiralată
pentru a-mi dezermetiza intersecțiile.
aici, dragule, șiroiesc
oceane de enigme…
bat afluxurile poetice
și încleștează cornetele rațiunii.
Poeta ne face martorii unui balans între două lumi; una materială și cealaltă eterică. Ea revine pe Terra cu rapturi din universul în care se scufundă și din care aduce cu sine ineditul…
Narcisism
și totuși îmi mai pică uneori o monedă moartă
în Muza pietrelor mele…
și totuși iubesc
pielea cântecului meu…
și totuși uneori cred că exist…
atunci urlu
prin pâlniile stihurilor…
și încep să mă scufund
în nisipurile mișcătoare
ale visului de „a fi”
O poetă a tragicului, în ciuda unor forme înșelător-frenetice în încercarea lor de a recupera condiția de muritor-moral; prin artă– dorit autentică, printr-o poezie care exprimă propriile trăiri, greu uneori de mărturisit, Mihadoina, ca în tot ceea ce ce scrie, ne uimește. Ne uimește– atât prin insolitul formei, prin conținut și mai ales prin mesaj.Uimirea, mirarea sunt arme ale perceperii autenticității.Fac parte din arsenalul originalității.
„O figură aparte ar face poezia Mihaelei-Doina Dimitriu, poetă a imaginilor metafizice , pe linia poeților așa ziși „douămiciști” nu neaparat ca stil, mai degrabă ca timp artistic apropiat de Cărtărescu…”(Elena-Valeria Ciura, prefață la antologia Semne și sensuri, Dej, 2016)
Poeta nu aparține unor curente literare „clasice”. Ar fi greu să o încadrăm în tabloul știut. Ea aparține viitorului. Citind-o descoperim un nou limbaj poetic, hibridări interesante, compuneri de cuvinte prin prefixări complexe; schimbări de categorii gramaticale-substantivele devin verbe, adjectivele substantive, prepozițiile adverbe etc. Asonanțele, rimele interioare, sonoritățile inedite, ne conduc spre concluzia că primul sistem de comunicare al poetei ar fi un cod muzical, trăsătură care o apropie întrucâtva de simbolism.
Ca și reprezentanții acestui curent, autoarea push-upurilor devine ba meditativă, ba retorică, dar neologică până la stridență. Alteori este receptivă, mai ales la aspectele sumbre ale existenței. Poeta nu se lasă, totuși, sedusă de sonuri, mesajul răzbate prin cuvinte hibridate, dar ușor de descifrat în context.
Ne despărțim formal de poetă lăsând-o să ne facă o altă invitație în microcosmosul liricii sale:
„PS – Priviți spectacolul din interiorul copertelor roșii…gustați misterul, apoi simțiți-mă lângă voi…împreună vom putea inversa cifrele morții, nașterii sau întoarcerii în timp”.
În numele astriștilor, membri ai cercului literar „Radu Săplăcan” o felicit pentru noncomformismul poetic, prin care încearcă să spargă tipare obositoare,să lupte cu eroziunile din literatura momentului, expunându-se, uneori, riscurilor eșecului și a blamului contextual.
Omul Mihaela-Doina Dimitriu este o mare luptătoare, își asumă sacrificiul unic (cei care o cunoaștem știm despre ce este vorba) atât în domeniul activităților diurne, profesionale, vitale, cât și în viața spirituală, din ce în ce mai complexă, pe măsură ce așteptările cititorilor avizați devin mai rafinate, mai selective.
Mult succes, multe pagini, mulți prieteni,multe satisfacții, prețuire și o viață plină de bucurii!”(Elena-Valeria Ciura – Dej, la 29 mai, 2017)
Născută în 24 august 1986, la Târgoviște, Mihaela-Doina Dimitriu este profesor de limba și literatura română; Specialist în Istoria artei.
Este membră ASTRA, filiala Dej, a Cenaclului literar „Elena Văcărescu” şi a Cenaclului naţional „Săgetătorul” al Uniunii Scriitorilor din România (din 2003). Obține numeroase premii întâi pentru poezie la diverse concursuri literare.
Volume de autor:
Ochi de Safir – Premiul naţional „Junior”, acordat de către Uniunea Scriitorilor din România şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării în 2004;
Fosila visului, 2006;
Antologii: Poeme de taină (2004); Caiete Litere. În căutarea unui topos liric (2006); Cristale de gând (2010); Flori de gând (2014); Printre aburi de cafea (2016); Semne și sensuri (2016).
În pregătire, romanul: De ce urâm bărbații (nouă ani la porțile Hadesului);
Poeta se bucură de un aparat critic bogat și variat, de aprecieri substanțiale din partea unor specialiști de valoare. Poetă a imaginarului insolit,cum a fost numită în prefața antologiei scriitorilor astriști din Dej, SEMNE ȘI SENSURI.
„Poezia mea vreau să fie înțeleasă ca o inimă necesară existenței. Ea este cea care îmi pompează actele rutinoase și jovialitatea. Poezia e ca o pipetă ce îmi picură în fiecare dimineață, la fiecare prânz și la cină bucățele de onirism ingurgitabile , necesare potolirii setei de a reinventa zbaterile hazardului și de a reînvăța să mușc din pseudoaltruismul unei lumi în delir”, mărturisește poeta, recunoscând totodată că:
„Știu că scriu ermetic. Este singura mea mască, Cuvântul, cu care pot sparge meteoritul rutinei. Știu că singura mea doleanță este să cultiv pe câmpul mustos al liricului sintagme profunde, parfumate, neconservate de nimeni. Originalul și Absurdul sunt filele mele. Tenacitatea, condeiul partiturii mele. Pe pânza mea sangvinică, culorile calde și-au cuibărit vitalitatea…” (Mihaela-Doina Dimitriu)
