INS: Radiografia statistică a învățământului românesc

INS: Radiografia statistică a învățământului românesc

Populația școlară din sistemul național de educație a fost în anul școlar/universitar 2016-2017 de 3,6 milioane de elevi și studenți, în scădere cu 45.300 față de anul educațional anterior, se arată într-un comunicat transmis vineri de Institutul Național de Statistică.

Invățământul profesional a fost singurul nivel educațional în care populația școlara a crescut (cu peste o cincime) comparativ cu anul școlar/universitar precedent. Numărul absolvenților din anul școlar/universitar 2015-2016 a fost de 499.000 elevi și studenți, în scădere cu 10,2% comparativ cu anul școlar/universitar precedent.

Potrivit INS, aproape jumătate din populația școlară s-a regăsit în învățământulul primar și gimnazial (47,1%), iar circa o treime în învățământul liceal și cel antepreșcolar și preșcolar (18,1%, respectiv 15,1%). Din totalul populației școlare, 50,2% sunt băieți, iar 70,8% au studiat în mediul urban.

Învățământul liceal, primar și gimnazial au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numarului de elevi înscriși în anul școlar 2016-2017 față de cel anterior (-22,8 mii, respectiv -16,6 mii). Populația școlară a fost cuprinsă cu preponderenta (95,7%) în unitățile școlare publice, iar restul de numai 4,3% în unități școlare private.

Conform datelor INS, pe niveluri educaționale, cele mai reduse ponderi ale elevilor/studenților înscriși în unitățile din învățământul public s-au regăsit în învățământul superior (87,4%), respectiv postliceal (58,3%).

Baza materială a rețelei de învățământ preuniversitar și superior a fost formată din 147,3 mii săli de clasă, amfiteatre, săli de curs, cabinete școlare, săli de seminarii și de lucrări practice, 26,6 mii laboratoare, 5,4 mii terenuri de sport , 5,0 mii ateliere școlare, 4,8 mii săli de gimnastică și 53 bazine de înot.

Rețeaua de învățământ public deține cea mai mare parte a bazei materiale a sistemului educațional, astfel: ateliere școlare (97,9%), săli de clasă (96,4%), terenuri sportive (96,8%), săli de gimnastică (96,2%), laboratoare școlare (95,2%) și bazine de înot (73,6%).

Numarul absolvenților din anul școlar/ universitar 2015-2016 aparținând nivelurilor educaționale gimnazial, liceal, profesional, postliceal și de maistri, respectiv superior (licență, master și doctorat, cursuri postuniversitare și programe postdoctorale) a fost de 498,9 mii elevi și studenți. Preponderente au fost absolventele, în număr de 261,0 mii, reprezentând 52,3%.

La sfârșitul anului școlar 2015-2016 au absolvit învățământul gimnazial 179,7 mii elevi, cei mai mulți dintre aceștia înregistrându-se în regiunea Nord-Est (20,2%). Ponderea băieților (51,1%) o devansează ușor pe cea a fetelor, cu 2,2 puncte procentuale. În mediul urban, absolvenții de gimnaziu reprezintă 53,7% din totalul absolvenților din acest nivel, însă în profil teritorial, regiunile Nord-Est și Sud-Muntenia au înregistrat ponderi mai mari ale absolvenților din mediul rural (60,1%, respectiv 57,3%).

ins.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*