În Biserica din incinta Spitalului Municipal Dej, cu hramul „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” credincioșii ortodocși au participat în număr mare, sâmbătă, 8 iulie, la o slujbă religioasă dedicată cinstirii celor mai vechi sfinți mucenici, cunoscuți cu numele, de pe teritoriul României: Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion din Halmyris.
Părticele din moaștele acestor sfinți aflându-se în biserica păstorită de părintele Pavel Pop, după acatistul Sfinților Mucenici Epictet și Astion și Sfânta Liturghie săvârșită de un sobor de preoți din Protopopiatul Dej, a avut loc sfințirea baldachinului și raclei unde au fost așezate spre închinare sfintele moaște.
Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion, cunoscuţi ca sfinţii de la Halmyris (vechea cetate de pe malurile Dunării care în antichitate purta numele de „Almyra“), au suferit moarte martirică, la 8 iulie, în anul 290, în timpul persecuţiilor declanşate împotriva Bisericii creştine de către împăratul Diocleţian. Ei sunt cei mai vechi martiri dobrogeni, atestaţi de documentele bisericești.
Despre viaţa şi pătimirea lor există date în „Actele martirice”, actul martiric închinat lor păstrându-se însă într-o copie târzie, din secolul al XV-lea, aflată în Biserica Mântuitorului din Utrecht şi care a fost publicată în anul 1615 de către învățatul iezuit Herbert Rosweyde (†1629). Din „Acta Sanctorum” a preluat pasaje într-un studiu al său asupra celor doi sfinţi martiri şi reputatul cercetător şi istoric Raymund Netzhammer (1862-1945), ajuns arhiepiscop catolic la Bucureşti şi care a lăsat posterităţii lucrarea „Epiktet und Astion, diokletianische Martyrer am Danaudelta”, publicată în 1937. La fel, şi bizantinologul prof. dr. Emilian Popescu care a realizat un document-studiu asupra vieţii şi activităţii lor, în lucrarea „Sfinţi Români şi apărători ai legii strămoşeşti” (Bucureşti, 1987).
Din documentele amintite se cunoaște că pe vremea împăratului Diocleţian trăia în părţile Răsăritului, probabil în Frigia (Asia Mică), un preot cu numele Epictet, având o viaţă curată şi evlavioasă. Pentru acest fapt Dumnezeu l-a preamărit cu darul facerii de minuni, vindecând mai mulţi bolnavi: o tânără paralizată în întregime a fost tămăduită, un tânăr posedat de un duh rău a fost curăţit cu puterea rugăciunii, o femeie oarbă care şi-a recăpătat vederea prin rugăciunile preotului Epictet.
Într-una din zile, Epictet îl întâlneşte pe Astion – un tânăr frumos la chip şi cu o viaţă curată, provenind dintr-o familie aleasă şi înstărită. În urma discuţiilor, Astion află despre învăţătura Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos şi despre fericirea cea veşnică, lucru care-l marchează în chip deosebit şi îl îndeamnă apoi să-i ceară preotului Epictet să-l ia ca ucenic şi să-i lumineze sufletul prin primirea tainei Sfântului Botez.
După primirea Sfântului Botez, s-au hotărât amândoi să părăsească aceste ţinuturi şi să se retragă într-un loc prielnic, unde să poată trăi în sfinţenie şi unde să poată propovădui credinţa creştină şi altora. S-au îmbarcat pe o corabie şi au venit în cetatea Halmyris (Dunăvăţul de astăzi), situat pe brațul Sfântu Gheorghe al Dunării, unde au continuat să trăiască în curăţie şi evlavie, săvârşind şi aici multe minuni. Se spune că preotul Epictet a vindecat un paralitic surdo-mut şi, în urma acestei minuni, s-au convertit la credinţa creştină mai mult de 1.000 de locuitori ai cetăţii.
Şi tânărul Astion a căpătat darul facerii de minuni, tămăduind un îndrăcit şi făcând sănătos pe un om ce căzuse de la înălţime şi rămăsese aproape mort.
Pârâţi fiind înaintea comandantului Latronianus, cei doi sfinţi au fost aduşi înaintea judecătorilor, interogaţi, întemniţaţi şi supuşi la chinuri. Cu toate încercările abătute asupra lor, ei au rămas tari în credinţă, ba chiar au convertit la creştinism şi pe unul dintre judecători, cu numele de Vigilanţiu.
În cele din urmă, sfinţii au fost condamnaţi la moarte prin tăierea capetelor. Trupurile lor au fost luate de creştini și îngropate, în taină, într-un loc potrivit, iar „Actele martirice” spun că se fac acolo „minuni multe până în ziua de astăzi“. Cultul preotului martir Epictet s-a întins până în Spania, unde este cinstit cu numele latinizat de Epitacius, în ziua de 23 mai, zi în care sunt prăznuiţi aceşti doi sfinţi în Biserica Romano-Catolică.
După biruinţa creştinismului în anul 313, trupurile Sfinților Epictet şi Astion au fost îngropate în cripta Bazilicii episcopale din Halmyris, unde au rămas, de-a lungul vremurilor, timp de 1.700 de ani, până la descoperirea lor la 15 august 2001, cu prilejul unor săpături arheologice.
Sfintele moaşte au fost luate, identificate, studiate şi aşezate în racle şi depuse la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, de unde, în fiecare an, la 7 iulie – în preziua prăznuirii sfinţilor, erau aduse şi depuse la Catedrala „Buna Vestire“ din Tulcea, iar a doua zi erau duse la Mănăstirea Halmyris, unde avea loc sărbătorirea sfinţilor. Mănăstirea Halmyris, cea mai mare din Dobrogea, se află în lucrări de construcție încă din anul 2002, iar din anul 2008, păstrează spre venerare, la demisolul bisericii raclele cu cei mai vechi sfinți din România.
Prin minunile pe care le-au săvârşit asupra bolnavilor, minuni pe care le săvârşesc şi astăzi celor ce se roagă la cinstitele lor moaşte, aflate la Mănăstirea Halmyris, ei sunt integraţi în categoria sfinţilor fără de arginţi, de talia Sfinţilor Pantelimon, Ermolae, Chir şi Ioan, Cosma şi Damian şi alţii.
