Zilele Dejului și Festivalul SAMUS. Program.

Zilele Dejului și Festivalul SAMUS. Program.

În perioada 21-23 iulie, sub genericul ZILELE DEJULUI, vor avea loc o serie de manifestări cultural artistice, pentru toate vârstele, și care se vor încheia cu Festivalul Culturii Populare Someșene SAMUS – ediția XXXX.

Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul local Dej, va fi deschis vineri, 21 iulie, la ora 10,00, la Cercul Militar Dej, cu un „Atelier ludic de teatru francofon” (coordonator, prof. Lucian Iosip), urmat de lansarea volumului „Regimentul 81 Infanterie Dej, 1919-1940” de col. (r) Gheorghe Tanco. Lansarea de carte, având ca organizator Muzeul Municipal Dej, va avea loc la ora 11,00 la Baza 4 Logistică „Transilvania” prezentarea volumului revenind prof. Constantin Albinetz și col. (r) Ioan Cordovan.

Seara, începând cu ora 19:30, scena din Piața Bobâlna va aparține muzicii, respectiv soliștilor și trupelor: Black out, Raul Șipoș, Claus și Alex, Mist, Seso, Kiddy, M.o.s.s.a.d. De la ora 22:00 vor susține concerte: THE MOTANS, MACANACHE și PARAZIȚII.

Cea de a doua zi a evenimentelor, sâmbătă, va cuprinde în prima parte, la Galeria de Artă din Dej: Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Cultura populară someşeană” (moderator prof. univ. dr. Zamfir Dejeu), Expoziția de pictură: „Retrospectivă Elena Szervaczius” (prezintă prof. dr. Loredana Tomșa), Expoziţia de carte „Cultura populară someşeană” (organizator Biblioteca Municipală Dej) și Expoziţia de fotografie „Dejul în imagini de colecție” (organizator Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Dej).

Tot sâmbătă, de la ora 12: 00, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Dej va avea loc celebrarea „Nunților de Aur”, iar de la ora 16:30, programul va continua cu demonstrații de karate, dans modern, recitaluri de muzică pop, dance, folk şi rock, protagonişti fiind: Clubul „Budokan Ryu”, trupa „Delir”, Clubul Latino Angels, Claus şi Alex, Magic Star, Garage Band, Magic Star Junior, Marin şi Petra Grad, ReBeLe, Senpai, Deona Roman, trupa „Reward” și Emanuel Cîrstea. De la ora 21:00, vor susține concerte WHAT’S UP, ANTONIA, VIȚA de VIE și HOLOGRAF.

Ca de obicei, „Zilele Dejului” se vor încheia cu Festivalului Culturii Populare Someșene „Samus”, duminică, 23 iulie. Începând cu ora 14:00, pe scenă se vor afla: Fanfara reprezentativă a municipiului Dej (dirijor, Vasile Sima-Minea), Corala „Armonia” (dirijor, Doina Sima-Minea), Ansamblul folcloric „Mugurii Mintiului”, Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” – Secţia externă Dej (coordonator, Felix Gălan), Ansamblul folcloric „Someşana” și soliștii Adriana Berințan, Alexandra Moldovan și Simion Suciu.

De la ora 18:00, după mesajul primarului municipiului Dej, scena va găzdui un spectacol folcloric maraton susținut de artiștii: Narcisa Balla, Dana Feherdi, Alexandru Potra, Ramona Haranguş, Iulia Iosip, Zina Doboș, Claudiu Moldovan, Diana și Camelia Rodilă, Gavril Ciciovan, Cristina Beldean-Moşuţan, Dorina Grad, Maria Marcu, Adela Zanc, Alina Zanc, Mariana Morcan, Amalia Codorean, Ioana Breda-Morar, Felix Gălan, Ioan Dordoi, Ana Ilca Mureșan și Nițuca Iusco-Danci, acompaniați de orchestra de muzică populară „Someşana” a Casei Municipale de Cultură Dej (dirijor, prof. Zenu Zanc) „Festivalul Samus” se va încheia cu recitalurile oferite de MARIUS CIPRIAN POP, IOAN BOCȘA și DUMITRU FĂRCAȘ.

Zilele Dejului si ediția jubiliară a Festivalului „Samvs” se vor încheia cu focuri de artificii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*