Celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă, Sfântul Ilie este pomenit în data de 20 iulie în fiecare an. Sfântul și marele proroc Ilie a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și închide Cerurile.
Se spune că fost ridicat la Cer în vârtej de vânt, într-un car de foc, tras de cai scăpărători, în timp ce mergea alături de Elisei, ucenicul său.
Ilie, care în limba română înseamnă „Al cărui Dumnezeu el este” a fost un proroc evreu menționat în A treia carte a regilor din Vechiul Testament. Sfântul Ilie s-a născut în ținutul Tesvi, din Galaad, într-o familie de preoți. Datorita faptului ca este unul dintre profeții evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaște sub numele de Sfântul Mare Proroc Ilie Tesviteanul.
Tradiția spune că din porunca lui Dumnezeu, prorocul a părăsit ținutul lui Israel îmbrăcat în piele de vițel și se duse la râul aflat dincolo de Iordan, unde a stat în casa unei văduve sărace care primi plata ospitalității sale prin faptul că pe toată perioada secetei covata cu făină și ulei nu i se mai goli.
După câteva zile de ședere în casa acestei văduve, fiul acesteia muri, iar femeia în durerea ei îl acuză pe Sfântul Ilie că ar fi adus necazul asupra casei sale. Sfântul Ilie îl luă pe copil și după ce suflă de trei ori asupra lui, tânărul a revenit la viață, Sfântul profețind prin acest lucru învierea morților.
Cele mai numeroase tradiții practicate de sărbătoarea Sfântului Ilie se regăsesc în mediul păstoresc.
În Panteonul românesc Sânt-Ilie este o divinitate a Soarelui și a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă și cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă. Ca divinitate solară și meteorologică, Sânt-Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torențiale și incendii, leagă și dezleagă ploile, hotăraște unde și când să bată grindina.
Se spune că în ajunul acestei zile fetele se duceau noaptea pe ogoarele în care era semănată cânepa și se tăvăleau prin acesta, apoi dacă în acea noapte visau cânepa verde era semn că se vor mărita cu tineri frumoși, iar dacă visau cânepa uscată se zicea că se vor mărita cu bărbați bătrâni.
În dimineața acestei zile se culegeau plante de leac și plantele ce se foloseau pentru vrăji și farmece. Femeile duceau busuioc la biserică pentru a fi sfințit, după care îl puneau pe foc și cenușa rezultată o întrebuințau în scopuri terapeutice.
Consumul merelor era oprit până pe 20 iulie, și, de asemenea, nu era voie ca acestea să se bată cap în cap pentru a nu bate grindina. Femeile duc mere la biserică în această zi pentru a fi sfințite.
Tot de Sfântul Ilie, românii își amintesc și de sufletele morților și dau de pomană mere. De asemenea, apicultorii recoltau mierea de albine, această operație se realiza doar de către bărbați, femeile neavând voie să intre în stupină.
Tot acum se marchează miezul verii pastorale, data la care ciobanii coborau în sate.
De această sărbătoare se obișnuia să se organizeze târguri, iarmaroace și bâlciuri, care reprezentau un bun prilej pentru tineri de a se cunoaște și în care atmosfera era însuflețită de muzică.
În România, peste 150.000 de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Ilie. Dintre aceștia, majoritatea poartă numele Ilie, Iliuță, Lică, Eliade, Ilieș, Iliuș sau Iliev.
Dintre femeile sărbătorite, majoritatea se numesc Ilinca, Eliana sau Ilia.
