Ca monument al gloriei creștine, catedrala din Sevilia are puțini egali. De fapt, în goana după clasificări, nu s-a stabilit încă dacă este cea mai mare biserică din lume, atunci când este comparată cu catedralele „Sfântul Petru” din Vatican, „Sfântul Paul” din Londra, „Notre Dame” din Amiens și altele…
Edificiul gotic, masiv, a fost construit mai bine de un secol, după ce un grup de fanatici religioși au decis în 1401 să ridice o biserică atât de frumoasă încât „cei care vin după noi ne vor considera nebuni”. Mă rog, urmașii lor, nu i-au crezut nebuni, dar cu siguranță s-au gândit că mania grandorii are în ea, ceva patologic… Incontestabil.
Catedrala a fost construit pe locul moscheii Almohade, care a fost demolată, păstrându-se totuși minaretul realizat în 1198. Purtând numele de La Giralda, minaretul este deschis turiștilor dornici de a contempla orașul, de sus. Edificiul are 15 porți (8 dintre ele mai mari) și 80 de capele, Capilla Real fiind cea mai mare. Tot aici se află un altar principal, un muzeu dedicat operelor și picturii seviliene, o zonă dedicată corului, un spațiu unde se află mormântul lui Cristofor Columb, Sala Canonicilor (Capitular) cu pictura lui Murillo – Imaculata Concepțiune, Sacristia Mayor, primul spațiu renascentist al Catedralei, cu o cupolă mare și frumos decorată, Sacristia de Los Caliceres, unde se află o parte din tezaurul Catedralei. La exterior se află Curtea Portocalilor, rămasă de pe vremea dominației musulmane, astăzi integrată în structura creștină a catedralei.
La intrarea sudică a catedralei se afla mormântul lui Cristofor Columb, un monument sofisticat ce datează din 1902, cu patru lespezi funerare reprezentând cele patru regate ale Spaniei din 1492, timpul călătoriei lui Columb: Castillia, Leon, Aragon și Navarra.
Oficial, mormântul conține oasele lui Columb, aduse din Caraibe în 1898. Pe de altă parte, Republica Dominicană susține că adevăratele rămășițe ale navigatorului se află sub un monument din capitala insulei, Santo Domingo. O întreagă poveste…
Columb a murit în 1506 în Valladolid, iar rămăşiţele sale pământeşti au fost depuse la mănăstirea La Cartuja, din Sevilia, până în 1536, când au fost mutate în catedrala Hispaniola din Santo Domingo, unde a fost înmormântat şi fiul său, Hernando. Mai târziu, urna cu rămăşiţele pământeşti ale lui Columb a fost adusă la Havana şi, de aici, când Cuba a obţinut independenţa faţă de Spania, în 1898, ea a revenit la Sevilia. Unii istorici afirmă însă că adevărata urnă a rămas la Santo Domingo, acolo unde se află şi acum mormântul fiului său, pornind de la faptul că, în urma unor lucrări realizate la Catedrala Dominicană, în 1877, a fost scoasă la iveală o cutie de plumb cu inscripţia: Varón ilustre y distinguido Cristóbal Colón.
Pentru a elucida misterul, o echipă de cercetători de la Universitatea din Granada a făcut demersuri pe lângă autorităţile Republicii Dominicane, pentru a fi deschis mormântul fiului lui Cristofor Columb şi cutia de plumb găsită în 1877. 
Astfel, pe baza unor studii comparative, privind ADN-ul provenit din sarcofagul din Catedrala Seviliei şi cel al fratelui lui Cristofor Columb, Diego, al cărui mormânt se găseşte la Museo Pickman din Sevilla, în 2006 s-a tras concluzia de netăgăduit că în sarcofagul din catedrala Seviliei se găsesc într-adevăr rămăşiţele pământeşti ale lui Cristofor Columb. Asta nu exclude nici varianta dominicană, întrucât, resturile pământeşti din sarcofagul din catedrala seviliană nu cântăresc decât câteva zeci de grame, fiind deci posibil ca o parte a acestora să fi rămas la Santo Domingo. Deloc surprinzător ca rămășitele sale, ca și viața sa, să fie împărțite între Spania și insula din Antile.
Au fost făcute cercetări genetice şi în privinţa originii lui Cristofor Columb, mulţi spanioli punând la îndoială originea genoveză a celebrului navigator, deşi în testamentul fiului său, el afirmă cu claritate acest lucru. S-au prelevat probe de salivă de la locuitori din zonele unde numele Colom/Colombo/Colón este foarte des întâlnit: Spania, sudul Franţei şi nordul Italiei. Analizele au fost încredinţate unor laboratoare de prestigiu, din Granada, Roma, Texas, Santiago de Compostela şi Leipzig. Deocamdată, nici unul din rezultate nu a fot suficient de edificator pentru a trage vreo concluzie așa că, cel puţin deocamdată, Columb rămâne italian.
Bineînțeles, și aici la fel ca în multe alte locuri, s-a răspândit superstiția că dacă freci cu mâna pantoful unuia dintre purtătorii sarcofagului, vei reveni în aceste locuri. De-atâta frecat, pantofii purtătorilor sarcofagului au prins luciu, în contrast cu bronzul mat al statuilor, motiv pentru care monumentul funerar a fost înconjurat cu un şnur care să-i împiedice pe vizitatori să se apropie la mai puţin de un metru. Sunt ferm convinsă că, până la punerea acestei bariere, mulți se urcau pe monument să-şi facă o poză în amintirea momentului…
De la mormântul lui Columb, am traversat catedrala spre latura nordică şi am pornit într-o plimbare de jur-împrejur, în interiorul acesteia…
În colţul din nord-vest se găseşte o capelă cu o istorie aparte. Este vorba de Capilla de San Antonio, în care se află baptisteriul din marmură de Carrara. Pe peretele estic al acesteia se află altarul, care cuprinde două picturi, ambele executate de Murillo. Cea de sus este El bautismo de Cristo (Botezul lui Cristos), iar cea de jos, de dimensiuni mult mai mari, este La Visión de San Antonio (Viziunea sfântului Anton). 
Un tablou care și-a adjudecat dreptul la numeroase povești numai bune pentru public. Mai întâi, în 1810, a fost cât pe-ce să fie „luată” de mareşalul Soult, din armata lui Napoleon, în final fiind lăsată aici în schimbul unei alte picturi a lui Murillo, El Nacimiento de la Virgen (Naşterea Fecioarei), aflată acum la muzeul Luvru. Apoi, în 1874, cu complicitatea unui paznic al catedralei, din pictură a fost decupată partea din dreapta-jos (cam un sfert din întreaga lucrare), reprezentându-l pe sfântul Anton. Aceasta a ajuns tocmai la New York, într-un magazin de antichităţi, al cărui proprietar, dându-și seama de provenienţă, a înapoiat partea furată a picturii catedralei din Sevilia. După un an, pictura restaurată a devenit din nou accesibilă publicului, urmele tăieturii fiind totuşi vizibile destul de clar. Se știe că Sfântul Anton este cel care găseşte lucrurile pierdute ori, în acest caz, și-a găsit propriul drum înapoi, acasă.
Ieșind din catedrală, indiferent de cantitatea de oboseala acumulată, merită să rătăcești puțin și prin vechiul cartier evreiesc, Judería de Sevilla, locuit după Reconquista de evrei, până la pogromurile de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi expulzarea acestora prin decret regal, la sfârşitul secolului al XV-lea.
Rătăcind pe străduţele înguste, e foarte posibil să nimeriți în Plaza de Doña Elvira, o piațetă de formă dreptunghiulară, înconjurată de portocali cu crengile pline de fructe coapte şi având în mijloc o mică fântână. Cândva, aici se afla teatrul „Corral de Comedias”. 
O placă de pe peretele restaurantului Doña Elvira, deschisă în în acest scuar spune că, potrivit legendei, în această casă a trăit doña Inés de Ulloa şi aici s-a născut dragostea furtunoasă dintre ea şi Don Juan Tenorio, personajele principale din piesa Don Juan Tenorio: Drama religioso-fantástico en dos partes, scrisă pe la jumătatea secolului al XIX-lea de José Zorrilla y Moral.
Și, tot bântuind prin zonă, inevitabil am ajuns la Metropol Parasol.
Celebră pentru controversele pe care le-a stârnit în timpul construcției, Las Setas de la Encarnación – Metropol Parasol din Sevilia, este cea mai mare structura de lemn din lume. Are 150×70 m, o înălțime de 26 de metri și găzduiește restaurante, baruri, un mall, o sală de concerte, o piață și un sit arheologic. Conceput de arhitectul german Jürgen Mayer-Hermann, acest magnific ansamblu a fost construit relativ recent, între 2005- 2011.
Metropol Parasol mai este numită și „Ciupercile din Encarnacion”. Clădirea din lemn, a cărei arhitectură seamănă cu niște faguri de miere, în forma unor aripi frumos stilizate, dincolo de faptul că servește mai multor scopuri, este, în primul rând, o structură modernă ce aduce Sevilia în topul orașelor europene în care arta modernă este foarte prețuită, definind totodată, o relație unică între centrul istoric și orașul contemporan.
În al doilea rând, este un complex în care poți găsi diverse tipuri de magazine, poți să te bucuri de priveliștea orașului, de la o înălțime de aproape 30 metri, sau te poți plimba prin fagure într-o călătorie cu accente suprarealiste. Iar la final, în contul biletului de urcare să-ți iei un suc și să mai stai naibii jos și să faci fix nimic. Grozav.
