Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană a declarat că din pădurile statului vor fi asigurate, pentru această iarnă, circa 4 milioane metri cubi de lemn de foc pentru populaţie, cantitate care acoperă, însă, doar o cincime din necesar. Ministrul a afirmat că a reuşit să îi convingă pe cei din sectorul silvic că este nevoie de acest „compromis”, privind asigurarea a 4 milioane mc de lemn de foc exclusiv pentru populaţie.
„Nu putem asigura întregul lemn de foc de care are nevoie populaţia, pentru că noi, în România, avem 3,5 milioane de gospodării care se încălzesc cu lemn de foc şi, dacă punem numai 6 mc pe iarnă, înmulţim şi vedem că ne dă vreo 21 milioane mc. Ori, noi exploatăm legal în România 17-18 milioane mc în total. Ar însemna să nu mai facem nici mobilă, să nu mai facem nimic, ci totul să fie lemn de foc, ceea ce nu se poate. Dar ce vrem noi este ca ce este lemn de foc să meargă întâi spre populaţie. Aceste reglementări nu le-am putut face decât pentru ce înseamnă pădurea statului, pentru că nu putem intra să reglementăm ce se întâmplă cu pădurea privatului”, a declarat Pană, citată de Agerpres. Întrebată dacă poate garanta că nu va mai exista o criză a lemnului de foc în această iarnă, ea a spus că nu poate oferi o astfel de garanţie.